Dominator, Războiul raselor

În timp ce discuta, tripletul de noomi se plimba fără grabă peste planetă. Desigur, nu era vorba despre o planetă reală, ci despre un model tridimensional complex. Întinzând brațul şi atingând un areal oarecare, oricine putea activa funcţia.
—Armistiţiul făcut cu oamenii nu se justifică! rosti femela cu piele albastră strângând armele prinse în centura din piele. Se hotărî să scoată una dintre ele, urmărind privirea seducătoare a generalului care insista pe bustul său.
—Domnule Afca’t! Aţi putea salva aparenţele! se revoltă nooma. Sânii mei nu fac obiectul acestei întrevederi!
Katherrine oftă nervoasă. Începu să plimbe ameninţător degetul arătător peste tastatura fină care îmbrăca partea superioară a revolverului construit dintr-un polimer special şi acţionă de mai multe ori comanda „paralizare”. De fiecare dată ridica ochii negri către figura generalului ajuns la senectute.
—Nu am vrut să vă supăr, stimată doamnă!
—Aici sunt duşmanii noştri! continuă Katherrine Prashy ignorând scuzele bătrânului noom. La nord de această linie au reuşit să se regrupeze!
Ezită câteva clipe, mulţumită de reacţia pe care o stârnise asupra comandantului Armatei a 2-a. De ce a trebuit să oprim ofensiva și să cerem un armistiţiu?
—Pentru că, doamnă colonel, sunt raţiuni care vă depăşesc puterea de înţelegere! interveni cel de-al treilea personaj. Oamenii nu trebuie subestimaţi! Altfel vom păţi ca şi în cazul războiului cu astronii. Vom pierde!
Nooma se enervă de-a binelea. Îl privi pe şeful Diviziei Informaţionale şi de Intendenţă cu un dispreţ făţiş. Îşi ridică buza superioară şi începu să şuiere, arătându-şi dantura puternică.
—Dacă am pune accent pe latura practică a problemei, nu ar fi atât de dificil! rosti femela străpungând figura senatorului Ark-Suu, peste care se aşternuse o umbră de ironie. Ne lipsesc cei care trebuie să pună în practică ideiile măreţe! Nicidecum teoreticenii.
—Ce vreţi să spuneţi? se grăbi să-i răspundă noomul neobişnuit de înalt, schimbându-şi mina. Dumneavoastră, stimată doamnă, conduceţi divizia Mecanizată de Asalt şi pot spune (ridică privirea spre general), că aţi făcut-o exemplar, dar uitaţi că în spatele coloanelor blindate se află o altă armată! Fiecare noom are rolul său în războiul acesta lipsit de orizontul finalului! Să mulţumim zeilor că acvaticii păstrează o neutralitate avantajoasă. Imaginaţi-vă, scumpă doamnă, că astronii ar reintra în război! Abia atunci am spune că situaţia ar fi complicată.
—Nu este deloc aşa! se grăbi Katherrine să intervină întrerupând discursul senatorului. Acvaticii aşteaptă deznodământul conflictului dintre noi şi oameni şi apoi (îşi afişă ostilitatea privind în ochii tulburi ai senatorului), ne vor strivi pe toţi!
Din planul secund, în imediata apropiere a celor doi, generalul Afca’t-Nunbeau îşi făcu simţită prezenţa.
—Vă rog! Sunt treburi importante pe ordinea de zi!
Se văzu nevoit să domolească spiritele, trecând în locul senatorului şi devenind un soi de arbitru. Îl privi pe Ark-Suu ghicindu-i starea de nervozitate, apoi o observă pe Katherrine Prashy sprijinită pe ambele arme, tranformându-şi ochii. Generalul folosi o manevră îndrăzneaţă pentru a dezamorsa starea de încordare. Dintr-o singură mişcare ajunse în faţa separatorului şi acţionă oprirea de urgenţă, lipsind de energie vitală cele trei scateboard-uri care îi purtau peste plăsmuirea tridimensională a planetei. În câteva clipe uriaşa cameră, sărăcită de vitalitatea funcţiei sale principale, îşi dezvălui structura aspră. Câmpurile antigravitaţionale preluară controlul şi cei trei noomi coborâră uşor, până la nivelul podelei cauciucate.
—Vă rog să mă scuzaţi, se destăinui bătrânul general afişând o nuanţă jovială. Nu am găsit o altă cale să revenim la motivul întâlnirii de astăzi!
Surprinzător, femela făcu primul pas ridicând mâinile şi renunţând la şuieratul strident în favoarea unei figuri cât se poate de serioase. Întoarse spatele impunătorului senator şi fixă privirea pătrunzătoare pe chipul bătrânului Afca’t-Nunbeau.
—Prea bine, domnule general! se auzi glasul molcom al lui Ark-Suu urmând trendul femelei. Să revenim la subiectul acestei şedinţe, înainte ca numărul de participanţi să scadă! (Îşi ridică unul din obraji). Ne aşteaptă un război lung şi vom avea nevoie de plenitudinea forţelor pentru a învinge!
—Sunt întru totul de acord cu dumneavoastră, domnule senator! rosti generalul. Veştile sunt mai mult decât grăitoare.
Se apropie de computer şi descărcă în sistem ultimele informaţii.
—Oamenii au creat o linie de apărare foarte puternică, în apropierea cercului polar de nord. Am pierdut zeci de agenţi şi foarte multă tehnologie, dar suntem în măsură să spunem că am găsit punctul vulnerabil al acestei suprastructuri. Iată motivul pentru care am oprit ofensiva în plină glorie, doamnă Katherrine Prashy. Acum, însă, avem nevoie de toată puterea diviziei Mecanizate de Asalt şi de extraordinarile calităţi de care dispuneți.
Bătrânul completă discursul cu o reverenţă insistentă în faţa frumoasei femele noome şi menţinu poziţia până auzi cuvintele izbăvitoare.
—Vă mulţumesc, domnule general! Din partea dumneavoastră, aceste vorbe sunt deosebit de valoroase.
Femela se apropie şi completă gestul comandantului Armatei a 2-a printr-o plecăciune.
—Să nu uităm, stimată doamnă, că în susţinerea asaltului este într-adevăr nevoie de echipament și de arme. Gloria va fi susţinută de Divizia Informaţională şi de Intendenţă, despovărându-vă drumul spre inima armatei umanoide. O bună parte din informaţii sunt rodul departamentului condus de domnul Ark-Suu.
Cele două dungi care îi brăzdau obrajii îşi reactivară cromatica contrastantă şi Afca’t-Nunbeau se grăbi să folosească același gest de politeţe. Cu fruntea încă plecată, bătrânul general activă pentru a doua oară separatorul electric de la pupitrul de jos. Zgomotul acoperi primele cuvinte, însă manifestarea modelului tridimensional compensă această carenţă. Cei trei noomi se urcară pe scateboard-urile înzestrate cu motoare antigravitaţionale şi începură să câştige altitudine faţă de podeaua izolată. Afca’t-Nunbeau traversă o întreagă emisferă, oprindu-se spre polul nord al planetei. Întinse braţul şi activă un areal.
— Iată linia de apărare a oamenilor! Este impresionant cât de repede au putut să construiască această protecţie! Am verificat informaţia de câteva ori şi totul pare cât se poate de adevărat. Iniţial am crezut că au fost ajutaţi de astroni. S-a dovedit însă, că acvaticii nu au avut niciun amestec. Din fericire am reuşit să găsim o serie de „scăpări”, în partea de vest a liniei de apărare, unde energia necesară alimentării scutului energetic este precară. Un atac concertat în această zonă poate duce la înfrângerea definitivă a oamenilor.
Afca’t-Nunbeau se opri. Desfăcu fermoarul buzunarului longitudinal dezvăluind două unități cu heliu.
—Aici veți găsi informațiile necesare. Pot fi vizualizate o singură dată.
Toate părţile păreau mulţumite. Colonelul Katherrine Prashy se grăbi să-şi comande scateboard-ul către separatorul energetic. Pe măsură ce pierdea din altitudine începu să simtă adrenalina care accelera pulsul combinat al celor două inimi şi să coştientizeze faptul că urma o nouă bătălie, deosebit de importantă. Observă în coada ochiului pe Ark-Suu.
—O ultimă întrebare, domnule general, Aş vrea să ştiu cum rămâne cu armistiţiul semnat?
În loc de răspuns se auzi o mormăială lipsită de sens.
—Să înţeleg că nu mai are valoare!
*
La prima vedere, teoria expansionistă, îmbrăţişată de marea majoritate a savanţilor este cea care mulţumeşte ecuaţiile matematice și cele din fizica (mecanică) cuantică. Avem un Big-Bang, „o explozie primordială” şi o evoluţie care ne conduce spre un univers rece şi amorf, într-o încheiere firească a timpului prin dispariţia tridimensionalului care ne înconjoară. Apar însă şi elemente noi care suplinesc cu succes punctele lipsă dintr-o teorie oarecum solidă (mă refer la enigmatica „materie întunecată” sau la forţa care ţine laolaltă stelele într-o galaxie – faimoasa „energie întunecată”). Am putea spune că avem un răspuns! La o a doua vedere, lucrurile încep să evite siguranţa prin instalarea treptată a speculaţiilor. Privind spre capătul universului cunoscut se observă că materia, concentrată în imense roiuri galactice, tinde să-şi modifice vectorul expansionist, fiind atrasă de o forţă gravitaţională imensă. O super-gaură neagră? Cu siguranţă că nu! Ipotetic vorbind, dacă am ajunge în acel loc nu am descoperi nimic spectaculos. Am putea privi, însă, în adâncimea spaţiului şi am vedea același fenomen care ne-ar duce cu gândul la o iluzie. Această „fata-morgana” ar fi o manifestare care s-ar dezvălui indiferent de locul unde s-ar afla observatorul. Privind spre locul acela, la miliarde de ani lumină de clarvăzătorul nostru, vom folosi spaţiul drept cea mai performantă maşină a timpului. Pe măsură ce înaintăm în profunzime timpul se descompune, îşi pierde liniaritatea şi dispare, lăsând loc unei noi dimensiuni care face legătura cu un alt infinit. Inima acestei teorii ne indică faptul că avem două universuri „faţă în faţă”, aflate într-o locaţie aproape identică și despărţite de o subdimensiune atomică de mărimea unui „string”. Aici şi numai aici, în această graniţă ce tinde fizic către „0”, dar care căptuşeşte cu ajutorul acestei noi dimensiuni cele două universuri, se poate identifica „particula lui Dumnezeu”, expresia mecanismului universal care generează masa tuturor particulelor elementare, cu ajutorul căreia se poate „aluneca” dintr-un univers în altul.
La un „string” distanţă de Pământul nostru, planeta Chondoria (denumirea recunoscută de comunitatea umană) şi-a desăvârşit evoluţia ridicând în vârful lanţului trofic trei rase diferite. Noomii, oamenii şi astronii au încercat să impună, rând pe rând, prin campanii conflictuale nesfârşite, supremaţii care şi-au dovedit inutilitatea. De fiecare dată însă, soarta a făcut ca niciuna din specii să nu dispară din ecuaţia echilibrului. Acum oamenii, lipsiţi de alianţa cu acvaticii – retrași într-o neutralitate suspectă, pierzând o serie de bătălii directe cu noomii, s-au izolat către nordul planetei într-o încercare disperată de a opri înaintarea albaştrilor. Au construit, într-o perioadă relativ scurtă o linie de apărare care i-a uimit pe noomi prin complexitate şi au oprit înaintarea Armatei a 2-a prin câteva contraatacuri susţinute de o artilerie care a determinat Marele Stat-Major Noom să semneze un armistiţiu.
*
Maiorul Mark Kallo, comandantul oştilor dislocate în aripa de vest a super-fortificaţiei umane, ridică binoclul digital şi începu o nouă scanare frontală. Simţi o prezenţă străină încă din primele clipele, dar stărui în contemplare, amuzat de faptul că prevăzuse această vizită.
—Să înţeleg că veniţi de la Cartierul General, spuse sec ridicând un picior peste parapetul metalic.
—Da! se destăinui străinul îmbrăcat într-o uniformă necunoscută trupelor umane. Trebuie să punem la punct ultimele detalii, domnule maior! V-aş ruga...
—Ar trebui să nu mă rugaţi nimic! se enervă uriaşul dând drumul binoclului fără să aştepte întinderea şnurului. Ştiţi bine că eu, precum şi mulţi alţii, nu suntem de acord cu termenii acestei alianţe! Deşi arătați ca noi, veniți dintr-un alt univers! concluzionă maiorul lungindu-şi gâtul şi încercând să surprindă figura insolitului.
Bătrânul colonel, reprezentantul trupele de pe Terra, îşi stăpâni orice replică tăioasă. Încercă un ton grav:
—Militari ajutaţi de savanţi din rasa dumneavoastră au reuşit să izoleze „particula lui Dumnezeu”! Noi îi spunem „bosonul Higgs”! Au găsit calea prin subdiviziunea atomică şi au ajuns la noi! Această alianţă secretă, domnule maior, vă opreşte de la extincţia pregătită de noomi! Fără noi aţi fi istorie pe această planetă! În numai cinci săptămâni, prin portalul interdimensional stabilit, v-am aprovizionat cu alimente, v-am ajutat să construiţi o suprastructură de apărare și am dislocat un milion de soldaţi pregătiţi pentru contraofensivă.
—E adevărat, se calmă maiorul acoperindu-şi clocotirea din interior cu o mască de nepăsare. Dar ceea ce vreţi este prea mult! Resursele noastre de petrol, precum şi întregul areal al acvaticilor! Adică jumătate din suprafaţa planetei!
—Eu spun că este un preţ rezonabil, având în vedere că vă salvăm specia!
—Nu înţeleg! De ce vă trebuie petrol, când societatea voastră a trecut de epoca combustibilului fosil?
—Într-adevăr, murmură colonelul mascând tresărirea printr-o mişcare evazivă a corpului. Suntem avansaţi tehnologic faţă de voi! Însă acest lucru poate fi un atu în război.
—Tocmai de acest lucru îmi este teamă! se destăinui maiorul observând scăparea pământeanului. De superioritatea tehnologiei voastre!
—Cu toate acestea voi aţi descoperit calea către universul nostru! se lumină bătrânul, mulţumit că poate devia discuţia spre o zonă mai sigură. De petrol avem nevoie pentru terraformarea unei planete din interiorul sistemul nostru solar! Un vis pe care îl putem transforma în realitate.
Discuţia ar fi continuat în această notă discordantă încă mult timp dacă alarma nu ar fi acoperit continuarea dialogului.
—Noomii! anunţă Mark Kallo abandonând replica tăioasă pe care o pregătise străinului. Acum vom trece peste ultimile detalii, domnule colonel! Nu mai este timp de aceste şlefuiri politice! Sprijinul Terrei trebuie să încline balanţa în acest război!
Apucă binoclul digital şi se adânci în scanarea arealului frontal, ignorând plecarea în grabă a colonelului către portalul interdimensional.
— „Albaştrii” au căzut în capcană! şopti pentru sine activând butonul de emisie.
*
Linia orizontului începu să lucească. Asupra fortificaţiilor oamenilor, din gurile lansatoarelor de mare putere, porniră primele rachete explozive. Cozile lăptoase începuseră să brăzeze cerul în traiectorii paralele şi echidistante, încălzind atmosfera şi îmbogăţind-o cu o lumină enigmatică. Maiorul Mark Kallo comută frecvenţa staţiei și intră în legătură directă cu Statul Major. Auzi confirmarea colonelului Bill Breas:
—Noomii se aşteaptă să câştige această bătălie şi sunt neatenţi! Vom lansa interceptoarele, dar odată cu această reacţie de răspuns îşi vor da seama că sunteţi ajutaţi! Vom trece la contraofensivă. Trupele dumneavoastră să rămână la adăpostul fortificaţiilor! Ne vom descurca singuri! Breas, terminat!
Maiorul se mulţumi să murmure un „`ţeles”, întorcând capul către trupelor străine. Se auzi boom-uri generate de spargerea zidului sonic apoi, din pântecul îngheţat al planetei, se dezvălui o pleiadă de rachete. În câteva zeci de secunde faimoasele „săgeţi” noome îşi detonară încărcăturile, departe însă de ţintele propuse, spulberate de arme sonice nemaiîntâlnite. Grosul diviziei Mecanizate de Asalt se descumpăni. Masivele tancuri cu două turele îşi încetară înaintarea. Katherrine Prashy simţi primejdia şi se grăbi să stabilească legătura cu Marele Stat-Major Noom. Stărui cu privirea înceţoşată pe cerul spuzit de exploziile propriilor rachete, încercând să desluşească urmele extraordinarilor contramăsuri care se topiseră în orizont. Se făcuse noapte şi neînfricata noomă se văzu nevoită să ia măsuri radicale. Ordonă companiilor o regrupare strategică şi încărcă lansatoarele de mare putere cu proiectile invazive.
—Marele Stat-Major nu răspunde, doamnă colonel! se auzi vocea sugrumată a ofiţerului responsabil. Nu mai răspunde nimeni! Pe nicio frecvenţă!
—Ordon, deschiderea focului! răspunse femela preocupată de coagularea trupelor.
Iadul se dezlănţui printr-o descărcare de proiectile grele. Tancurile „Wrum”, mândria diviziei Mecanizate de Asalt, porniră să-şi folosească tunurile gemene. Războiul deveni total! Ultima linie de asalt a noomilor îşi încărcă masivele catapulte cu trasoare explozive sfâşâind noaptea spre nordul planetei. Katherrine Prashy aşteptă rezultatul atacului cu înfrigurare. Zadarnic: scutul care proteja infrastructura de apărare umană îşi schimă cromatica şi toate încercările de penetrare noomă se dovediră inutile.
Într-o îmbrăţişare a morţii, contraofensiva trupelor interdimensionale izbucni cu intensitate uimitoare. În câteva minute situaţia se schimbă dramatic şi întreaga divizie noomă se văzu atacată de un inamic a cărui putere tehnologică era mult superioară. În salturi de câţiva metri, lovind pământul îngheţat cu puterea mecanismelor alimentate cu fuziune nucleară, roboţii de patru metri înălţime se apropiau de liniile inamice. Katherrine Prashy se rugă cu voce tare, implorând zeul războiului:
—Ai milă, Farburg! De unde au oamenii o asemenea tehnologie? murmură pierdută.
Peste buza colinei apăru prima creatură metalică. Femela se aruncă în scaunul turelei superioare şi fixă stabilizatorul. Detonă un proiectil cumulativ care reuşi să-şi atingă ţinta. Convertorul robotului se suprasolicită şi implozia transformă arealul într-o minge de foc. Reactorul din pântecele bestiei îşi descărcă întreaga energie, lichefiind pământul şi înghiţind o întreagă linie de „Wrum”-uri...
Katherrine Prashy se hotărî să joace totul pe ultima carte pentru a-și salva viața. Decuplă ambele piedici care ţintuiau scaunul de ochitor al turelei şi folosi sistemul de ejectare.
La câțiva kilometri spre nord, colonelul Bill Breas se ridică din fotoliu masându-şi lobii urechilor. Se exterioriză printr-un râs colorat, privind imensele ecrane care transmiteau imagini în direct de pe câmpul de luptă.
—Ajunge! se mustră privindu-şi chipul într-un monitor oprit. Trebuie să trecem la faza a doua! E timpul să facem curăţenie!
—Toate navele să iasă din camuflaj! ordonă isteric. Vreau să curăţ această planetă de maimuţele albastre şi de „sosiile” care au început să mă enerveze de-a binelea.
Se metamorfoză într-o fiară:
—Domnule comandor! Nu luăm prizonieri! Jumătate din acest corp ceresc este plin de resursa de care avem atâta nevoie: apa! Şi nu o să ne împiedicăm nici de „peştii” care, chipurile, o stăpânesc.
*
Imensa cupolă părea neîncăpătoare pentru refugiaţii care soseau continuu de aproape două săptămâni. De jur-împrejur, navete de luptă astrone asigurau o oarecare siguranţă, transformând întunericul apei într-o zonă luminată. La adăpostul unei construcţii secundare, liderul acvaticilor, faimosul Barb-Bubac, adunase rămăşiţele Statului-Major Noom, invitând oficialii „albaştrilor” în primele rânduri ale generosului amfiteatrului, alături de ultimii trei membri din conducerea Comandamentului uman.
—Trebuie să strângem rândurile, începu calm astronul asigurându-se că branhiile îi erau bine închise. Armata interdimensională ne-a cucerit planeta! Am fost orbi cu toții! Singura veste bună, dacă se poate vorbi de aşa ceva, este că pentru prima oară în istorie, noomii, oamenii şi rasa noastră au înţeles că acest război milenar ar trebui să înceteze. A fost nevoie de o distrugere aproape în întregime a vârfurilor lanţului trofic pentru a conştientiza acest lucru. Terrienii nu se vor opri! Scopul lor este de a ne elimina şi de a folosi planeta după bunul lor plac. Aş spune că nu mai putem face nimic. Însă mai există speranță. În nebunia lor, au uitat faptul că au ajuns într-un univers paralel, unde legile fizicii sunt diferite de cele din care au venit. Există însă şi legi care sunt valabile în ambele lumi şi acest lucru îl vom specula! Una din ele spune că: „orice corp se află fie în mişcare, fie în repaus, în funcţie de reperul ales!” Faţă de noi, terrienii se manifestă cu o valoare de reacţie egală şi astfel îşi pot folosi tehnologia superioară cu uşurinţă. Dar viteza este, bineînţeles raportul dintre spaţiu şi timp! Dacă reuşim să alterăm timpul, vom reuşi să schimbăm şi viteza! Spre norocul nostru avem documentaţia care ne permite să deschidem un nou portal care va influenţa funcţionarea primului culoar interdimensional. Cu alte cuvinte sperăm să putem modifica valoarea de reacţie a pământenilor, vis-a-vis de reperul ales! Adică de noi! Chiar în momentul când vă vorbesc, echipele combinate de noomi, oameni şi astroni pornesc reţeaua de alimentare care va încerca să realizeze această legătură.
*
Katherrine Prashy afişă un zâmbet larg, întorcând ochii migdalaţi către maiorul Mark Kallo. Acesta privea binoclul digital primit de la trupele interdimensionale, constatând că nu mai era de niciun folos. Îl răsuci de câteva ori, apoi îl strivi între palmele sale puternice.
—Oricum nu mai funcţiona! se scuză bărbatul privind bucăţile împrăştiate pe pământul reaven.
—Da! rosti sec Katherrine concentrându-se către roboţii terrieni care se mişcau cu încetinitorul. Până ajung la noi am putea trage un pui de somn! Din păcate pentru ei, nu sunt deloc obosită!
Dintr-o singură mişcare apucă sabia laser și se opri în mijlocul liniilor inamice. Escaladă monstrul de patru metri și strigă către maior:
—Pentru evitarea unei descărcări necontrolate a reactorului din burta bestiei, acesta trebuie eliminat printr-un procedeu cât se poate de simplu. Ridică sabia şi tăie capul robotului.
*
Colonelul Bill Breas devenise singurul supravieţuitor interdimensional. Astonii, noomii şi oamenii de pe această planetă l-au cruţat pentru a se folosi de acesta în exemplificarea de care era nevoie ori de câte ori se amintea de războiul unificator al celor trei rase. Pentru miile de cadeţi care vizitau, generaţie după generaţie, bestia care le-a invadat planeta, bătrânul grizonat cu urechile neobişnuit de mari părea o statuie. De cealaltă parte, ţipătul înăbuşit se întinsese pe durata a trei generaţii, timp în care chipul umanoidului îşi descleştase gura şi reuşise să-şi ridice câţiva centimetri un picior. Cum numai piedestalul pe care era aşezat avea o lungime de câţiva metri, nimeni nu-şi făcea griji că exponatul putea să dispară pe căi naturale.

Comentarii