Unde se opresc pașii (un vals în ploaie caldă)
Unde te ascunzi, inimă?
Ești ploaia caldă
din mersul vieții mele,
abia auzită.
Te-am întâlnit într-o seară
când orașul respira încet
și ferestrele
învățau să plângă lumină.
Stăteai acolo,
strângând aerul
până când devenea
al tău.
De atunci
nu te-am mai căutat.
Te știu.
Din clipa în care
numele tău
mi-a schimbat respirația.
Nu ești ploaia.
Ești setea ei.
Nu ești valsul.
Ești locul
unde pașii se opresc—
și muzica
cade înăuntru.
Te iubesc
ca pe un oraș fără ieșire,
cu ferestre deschise
și lumini
care nu se sting.
Fără tine
rămâne doar ploaia
pe asfalt—
sunetul ei
fără auz.