Arderea dintre două priviri (fără tranziție)
Nu te-am iubit treptat.
Ai venit peste mine
ca o ruptură de cer —
o lumină fără avertisment.
Nu știu ce parte din mine
ți-a răspuns prima:
trupul,
gândul
sau ceva mai vechi decât ele -
o memorie fără început
care te știa.
E în tine o margine care taie.
Acolo rămân
și mă apropii
până când nu mai e loc
între mine și privirea ta.
Învăț dispariția
fără apărare,
fără rest.
Arderea aceasta nu lasă urme -
doar un întreg
care nu se mai poate rupe.
Sunt acolo -
expus,
viu.