Două răsărituri
Destinul are gustul
unei dimineți
rămase pe buze.
Inimă,
învață-mă să uit.
Acum suntem
două răsărituri
și o tăcere
întinsă între ele
ca o mare fără țărm.
Tu —
plecând spre alt orizont.
Eu —
rămânând
să învăț încet
cum se respiră
cu jumătate de lumină.
Și totuși,
în aceeași dimineață
cerul a greșit:
a lăsat
un răsărit
să plece.