Seara peste numele noastre
E mai târziu decât crezi,
speranță.
Nu mai am
timp.
Dacă vrei,
stăm față în față
și ne privim ridurile
ca pe niște hărți
care au rătăcit
drumurile.
Numărăm anii
ca pe monede uitate
în buzunarul adânc
al unei toamne.
Vorbește încet.
Zilele au trecut pe lângă noi
ca trenurile
prin gări pustii,
ridicând doar
puțin praf
și multă tăcere.
Îți amintești?
Alergam odată
după dimineți lungi
și promisiuni
care păreau suficiente
pentru o viață.
Acum stăm
cu palmele goale
și ascultăm
cum cade seara
peste numele noastre
ca o ninsoare tăcută.
Nu te grăbi să pleci.
Uneori
și tăcerea
poate fi
o formă de iertare.
Mai rămâi puțin.
Să ne odihnim
în amintiri
ca două ferestre vechi
în care lumina
mai intră
din obișnuință.
Închide încet ușa serii.
Anul acesta
nu se va mai întoarce.