Punte fără timp
Peste praf de stele – aruncat prin galaxie,
Caut umbra ta – umblu fără știre.
Nori albaștri, nori din aur – inima-mi e un tezaur,
Când îți simt amprenta prin al lumii faur.
Într-un cuib de vise, ridicat din astre mândre,
Caut buza ta – prețul recilor osânde.
Flori de gheață, flori din sticlă – îmi îmbracă așteptarea,
Chipul tău – sărut de înger – îmi ocupă toată zarea…