Arhitectura iubirii

Îmi aduci fericire
ca o ploaie peste un suflet
în care seceta și-a construit
un imperiu de sare.

Fiecare picătură
poartă amprenta inimii tale,
ca o lumină desprinsă
dintr-o constelație pe care,
numai noi o putem vedea.

La marginea ochilor tăi
timpul își abandonează mecanismele
și devine o apă fără ceas,
în care sufletele noastre
se recunosc după reflexie.

Tu ești răspunsul
pe care destinul l-a ținut ascuns
într-o cameră fără uși,
până când viața,
obosită să mă vadă căutând,
a spart zidul
și te-a lăsat să intri.

De când te iubesc,
luna pare o monedă veche
pe care universul o pune în palma mea
ca să-mi amintească
cât de scumpă este lumina ta.