19.11.2023

Fluturi pasionali


Atinge-mi poza c-un surâs și crede tot ce simți,
Atunci când ochii au vorbit, n-ai mai putut să îi dezminți.
Fiorul a plecat cuminte și s-a oprit în inimă, adânc,
Acolo unde timpu-i de prisos și pot în glumă să-l arunc.

Atinge-mi mâna și lasă-mă prin păr să îți șoptesc,
Că nu e vreme mai frumoasă, să reușesc să te iubesc.
Rostește-n șoaptă, s-audă doar misterul că vrei pentru o clipă,
Să îți găsești iubire ce seamănă cu a timpului aripă.

Prin tine, oglinda sufletului a pornit să-adune strălucire,
Și am simțit nectar și cale ce se cheamă fericire.
Ș-aș vrea din visul ăsta, ce mă-nfioară cu fluturi pasionali,
Să nu mă mai trezesc decât când ei devin și sunt reali.

Utilizator: Xaeqibaewaebi

Comentarii

Această lucrare a fost vizualizată de 80 ori

Schimbă numele utilizatorului tău (64 caractere maximum):