Inimă crăpată
Mie n-o să-mi spună nimeni tată,
Oricât de adânc mi-ar fi mâna crăpată.
C-ai mei s-au dus în lacrimi de uitare,
Fantome ale timpului pierdut în zare.
Și îmi rămâne gândul și un trup,
Ce-n altă viață tare aș vrea să-l mut.
Să mai respir o dată anii tinereții,
S-adun din nou povara și aroma vieții.
Toată viața m-am luptat să nu mai fiu,
Atât de singur precum e vântul în pustiu.
Dar soarta nu-i mireasă brodită din alb voal,
E un vapor lipsit de cârmă și de trainic mal.
Charis și Eleos