Roza inimii
Mă mulțumesc și cu atât,
Cu un surâs, nimic mai mult.
Și vreau în minte, hotărât,
Ecoul tău să-l mai ascult.
Când buzele-ți șopteau suave,
Cuvinte frânte în suspine
Eu tot le transformam în snoave,
Să pară că sunt doar străine.
Însă erau aprinse mingi de foc,
Ce pustiau o inimă rănită.
Și acuma știu că am noroc,
Să mor din dragoste neîmplinită.