Mama mea
Mama mea — o pâine caldă, ce asudă când muncește,
Cântec lin, frumos și tandru, și-l iubesc că nu sfârșește.
Mama mea — un râu de miere, ce îmi unge întreaga viață,
Și mă împlinesc în soartă, luminat de a ei povață.
Mama mea este lumină, izvorâtă-n biruință,
Ce-mi alintă lunga cale, și-mi așterne din ființă.
Mama mea — un suflet tandru, mândru, trainic și ascuns,
Între sfinți și maici și dascăli, pur și falnic mir de uns.
Mama mea — un viers din visuri, strălucind prin dalbe astre,
Luminează-n zori și noapte, printre mănăstiri și castre.
Mama mea este esență, ce ascunde dor de zare,
Îmi zidește existența și iubirea cea mai mare.
Simt arcuș de dulce grai, ce pornește din lumină,
Luminează chipul mamei, fără pată, fără vină.
Tot mă înclin la cer albastru, să o țină sănătoasă,
Să mă bucur de iubire și de mersul ei prin casă.
„Iubește-ți mama,
nu vei mai avea alta!”