Punct de viață
Precum o frunză-n vânt ce-și etalează dansul,
Se duc și anii noștri acoperind suspansul.
Și parcă ieri aveam vreo douăzeci de ani,
Iar azi adun tomnatic, un șir de bolovani.
Precum polenul își pierde frumoasa strălucire
Pe a timpului aripă pierdută prin zidire,
Eu îmi adun iubire în lacrimă de stea,
Și prețuiesc sclipirea ce e numai a mea.
Avem un timp pe astă lume dragă,
Să-i stoarcem nemurirea, sculptată într-o fragă.
Și să aducem în fiecare zi o floare
Sădită-n glastră de Dumnezeu cel mare.
Și alb precum o lebădă măiastră,
Să fie gândul prin astă lume vastă.
Drept punct de viață să fie doar iubirea,
Să ne trăim unicitatea, profundă precum firea.