Făt-Bionic și Ileana Androida
... Va fi odată ca niciodată, că de n-ar fi nu s-ar povesti. Când puricii vor fi dotaţi cu G.P.S, de vor crăpa mâţele căutându-i prin blană, când galinaceele vor fi recunoscute drept fiinţe bipede, atunci va începe povestea noastră. În vremurile acelea, lipsite de cuantificarea vectorială a timpului, într-o galaxie foarte îndepărtată, în inima unui sistem solar încălzit de două pitice roşii, îşi consumă existenţa o planetă micuţă, numită Phantasia. Aflată în cercul de aur al creaţiei, acolo unde doi atomi de hidrogen înlănţuiţi cu unul de oxigen coexistă în minunea care reprezintă apa lichidă, ferită de urgii cereşti şi supusă rareori extincţiilor în masă, această minune a reuşit, de-a lungul a numai două miliarde de ani, să susţină viaţa inteligentă (ne referim desigur la o societate tehnologizată). Bipezii aflaţi în vârful lanţului trofic au continuat să se dezvolte mental şi anatomic până când inteligența le-a permis mutaţii controlate. Şi-au îmbunătăţit corpurile, au dezvoltat tehnologii performante, ba chiar au intervenit asupra masei creierului trecând încet, dar sigur, într-o nouă etapă de progres. Cu toate acestea s-au mulţumit să-şi dezvolte performanţele speciei într-un mod cât se poate de egoist. Această lipsă a hazardului şi încercarea de a planifica totul, de a ţine sub control întreaga viaţă, s-a dovedit a fi „călcâiul lui Ahile” pentru acest neam. Când, în sfârşit şi-au dat seama că lucrurile o luaseră pe un făgaş greşit era prea târziu. Dornici să-și dezvolte factorul de inteligenţă, au pierdut din vedere legea pe care credeau că au depăşit-o: „Evoluţia speciilor după criteriile selecţiei naturale.” În numai două generaţii de când cutia craniană a refuzat să se dezvolte în ritmul impus de creşterea masei encefalului, a apărut o boală incurabilă care a schimbat din temelii viaţa phantasienilor. Încercările savanţilor de a limita fenomenul, eliminarea fizică a exemplarelor contaminate de ciudata maladie sau izolarea comunităţilor cuprinse de epidemii, nu au avut niciun efect. După aproape un secol de luptă, maladia a suferit o mutaţie care s-a dovedit lovitura de graţie. O degenerare progresivă a organelor i-a determinat să arunce în luptă o ultimă armă: Bionica! Au început (timid) să înlocuiască organele atinse de atrofie cu exemplare artificiale construite în fabrici speciale, însă când fenomenul a scăpat de sub control au început să construiască subansamble (chiar şi organe) peste tot unde exista dotare tehnologică. Au scăpat în natură cantităţi apreciabile din enzima folosită în dezvoltarea creierului şi întreaga planetă a devenit o lume de nerecunoscut...
*
Puricele se aşeză istovit pe un ghemotoc de carne, unduind suprafaţa din jurul contactului asemenea unei saltele umplute cu apă. Îşi frecă gânditor ultimele perechi de picioare, în timp ce îşi aşeza casca ajunsă peste ochi.
- Aici 1, răspunde! țipă ascuţit ridicându-şi perişorii din barbă, focalizând microfonul supradimensionat atârnat în dreptul gurii. Eliberă butonul de emisie şi înjură nervos. Canalul radio se umplu de zgomot de fond, atenţionându-l că nu putea să recepţioneze niciun mesaj. Se desprinse de povara staţiei, a cărei antenă impresionantă atingea un smoc consistent din blana felinei invadate şi începu să privească în lungul culoarului pe care îl formase un alt cercetaş, cu ajutorul defrişatorului de ultimă generaţie din dotare. Încercă să pătrundă în desimea locului, folosind funcţia de termoviziune şi căută profilul camaradului. Nu descoperi nimic deşi insistă în scanare minute bune. Acum îi atrase atenţia frânturi de cuvinte care răzbăteau din difuzorul mijlocului de comunicare. Se repezi printr-un salt caracteristic şi acţionă potenţiometrul de reglaj până auzi glasul dispecerului.
- Aici Tata, 1, mă auzi?
Puricele zâmbi larg, dezvelindu-şi lărgimea gurii cu un bombănit de satisfacţie. Îşi frecă posteriorul de pielea catifelată a victimei, excitat de ideea că misiunea putea să-i aducă o avansare la excepţional.
- Totul este pregătit, atenţionă privind semnul literei „x” care trona în faţă. Nu mă dumiresc unde este Numărul 2! Ştiam că este în faţă, dar i-am pierdut urma!
- Nu te preocupa! se auzi dojana dispecerului. Este în siguranţă! De acum, totul depinde de tine! Vreau să introduci sonda și să porneşti sistemul de extracţie a sângelui, fără ca bestia să poată simţi. Ca la simulări! Nicio greşeală! S-a înţeles?
În loc de răspuns, 1 îşi şterse fruntea deşi nu avea niciun fel de transpiraţie. Ştia că este monitorizat şi încerca să folosească gestul pentru a-şi impresiona superiorii. Desfăcu tacticos baierele rucsacului şi scoase, pe rând, cinci cilindri care formau telescopul. Ridică recipientul cu anestezic şi începu să golească lichidul aruncând apoi dopul în desişul blănii.
- Să fie într-un ceas bun! privi în slăvi. Aşteptă câteva secunde, observând reacţia epidermei care începuse să se decoloreze sub acţiunea agentului chimic apoi, fără niciun preludiu iniţie introducerea sondei. Fixă cu atenţie burduful, având grijă să-i fie strânsă gura în jurul căii de alimentare și legă cu nădejde făcând un nod Iansik. Fericit, începu să fredoneze o melodie compusă într-un moment de inspiraţie:
-... Dacă frunza ar vorbi, ar ritma în dor de verde,
Dacă marea ar cânta, ar valsa pe val ce pierde.
Dacă codrul s-ar mişca, s-ar urni molcom spre creste,
Dacă timpul s-ar opri, ar pieri dureri şi vești...
Glasul strident al dispecerului tăie momentul artistic:
- Ce dracu’ este asta, Numărul 1? Te-ai ţicnit? Dacă ai asemenea veleităţi te poţi înscrie în cenaclul „Puricele ca şi Greierele”, dar asta după ce îţi îndeplineşti misiunea! Apropo, vezi că senzorii arată că primul burduf este aproape plin. Este cazul să-l pregăteşti pe următorul!
Puricele se ruşină. O clipă îşi pierdu îndemânarea şi atinse cu un picioruş sonda de extracţie. Aceasta îşi croi drum către nervul din apropiere şi mâţa simţi o durere ascuţită.
- N.V! Sări! se auzi comanda coordonatorului care văzuse intenţia felinei de a-şi scărpina locul. Puricele se gândi câteva clipe recapitulând comenzile pe care trebuia să le cunoască la perfecţie.
- Aș zice că N.V. înseamnă nevăzut, dar poate... (nu reuși să continue). Scâncetul său, dublat de pocnetul corpului care exploda, se auzi cât se poate de clar.
- Nenorocitul! A băut, deşi era interzis în timpul misiunii, desluşi dispecerul. Câteva secunde mai târziu cele trei nave porniră spre următoarea victimă, etalându-şi fiecare inscripţia de care puricii erau atât de mândri: „SIPHONAPTERELE SUNT PUTEREA.”
Lipsită de gradul de inteligenţă ai micilor vampiri, pisica insistă în calmarea durerii, dar nu reuşi decât să afunde mai mult sonda de extracţie. Se revoltă de-a binelea mieunând ameninţător, apoi sări în poala regelui aflat în contemplare.
- Ptiu, drace! se sperie acesta împingând mâţa supraponderală. Dispari, Felix! N-am timp de joacă, se scuză capul încoronat, preocupat de piciorul său căruia i se blocase un servomotor. De ceva timp se desprinse din cuplajul central şi pornise prin sală.
- Ce porcărie! Nu mai poţi avea încredere în nimeni. Au început să mă păcălească chiar şi pe mine, regele lor! Ce o să urmeze?
Privi spre oştenii care îşi stăpâneau cu greu râsul. Se văzu nevoit să prindă rebelul cu o serie de înjurături pe care nu putem să le redăm în această povestire. Auzi hărmălaia care se instaurase dincolo de uşile masive din stejar şi ridică privirea către sfetnicul său, un cyborg care îşi făcuse un nou upgrade. Acesta aşteptă câteva secunde până când stăpânul îşi fixă membrul infidel, înclină capul în semn de respect şi ieşi din nişa unde îşi încărca acumulatorii.
- Stăpâne! O delegaţie a galinaceelor solicită o audienţă la Măria-ta! Este una din acele speciile asupra căreia enzima a acţionat... Sunt în anticameră.
- Bine, bine! se grăbi regele cu privirea aţintită asupra piciorul recuperat de puţin timp. Trebuie să încheiem circul acesta care s-a prelungit nesperat de mult. Nuttless, cheamă, te rog, un reprezentant al... galinaceelor, să vedem ce vor...
- Prea bine, Măria-ta, se conformă cyborgul pornind cu spatele către uşile de acces, aplecat smerit. Cei doi străjeri se grăbiră să deschidă una din porţi, cât să poată răzbate omul de tinichea. În sală apăru lidera de sindicat a găinilor şi a raţelor.
- Prealuminate stăpân! Înclină capul supradimensionat măturând cu paşi molateci marmura neagră, în timp ce creasta roşie, împopoţonată cu o pălărie sub forma unui trunchi de con, încerca să sugereze că vremea prostiei în ordinul din care făcea parte, trecuse.
- Ne-am tâmpit de tot, murmură ocupantul tronului îndeajuns de tare cât să o facă pe găina albă să-şi oprească înaintarea. Aceasta îşi netezi fusta clos de culoare neagră, neîndrăznind să-şi înalțe capul.
- Te poţi ridica, o invită regele iritat că fusese auzit înjurând printre dinţi.
Desluşi trăsăturile și sări din şezut, speriat de chipul păsării care îşi făcuse nenumărate operaţii estetice (cu bani din cotizaţii bineînţeles!), pocindu-şi chipul dezgustător.
- Ce dracu` este asta? înjură privind îngrozit ciocul găinii de care erau ataşaţi dinţi strălucitori.
- Numele meu este Gallina Wilma Blanca, se prezentă galinaceea ignorând reacţia de repulsie a monarhului, și sunt reprezentanta oficială a întregului ordin, Preamărite! Am venit în faţa Măriei-tale, drept ultimă nădejde, (mişcă de câteva ori din cap, incomodată de cerceii care se agăţaseră în şnurul pălăriei), cu această listă de revendicări realizată de cele mai luminate minţi din specia noastră!
Apropie trei pene printr-o forţare evidentă şi scoase dintr-un buzunar intern al fustei un sul de hârtie pe care îl desfăcu, nu înainte de a-şi fixa monoclul heliomat.
- Să auzim! tună suveranul preocupat să încheie cât mai repede această ciudată audienţă.
Găina începu să citească pe un ton grav:
... - Punctul 1: Dorinţa noastră, drept consecinţă firească a Congresului Extraordinar al Tuturor Galinaceelor, încheiat astăzi (...) este ca, începând cu o dată care să fie cât mai apropiată de momentul când această cerere este citită, orice pasăre să fie recunoscută drept fiinţă-bipedă, cu toate drepturile şi îndatoririle care decurg din acest lucru. Totodată, galinaceelor golaşe să le fie înlesnite accesul la haine, precum şi la toate protecţiile care decurg din acest handicap apărut fără voinţa titularilor.
Punctul 2: Suntem în stare, asta datorită extraordinarelor descoperiri făcute de savanţii noştri, să nu mai pierdem calciu depunând ouă. Vrem să ne înmulţim asemenea mamiferelor, să dăm naştere la pui vii pe care, bineînţeles, să-i hrănim cu lapte...
Găina se opri o clipă lăsând din aripă pergamentul cu lista de revendicări. Îşi umflă pieptul şi dezveli două mameloane la vederea cărora regele începu să ţipe.
- Pentru numele lui Dumnezeu! Ajunge! Câte puncte conţine petiţia?
Galinaceea îşi retrase podoabele mamare (destul de nereuşite) în desimea penelor de pe piept:
- 26 de puncte, Măria-ta! Dacă mai punem la socoteală şi amendamentele, plus însemnările personale... (se scutură mândră făcându-l pe suveran să strâmbe din nas) vorbim de aproape 90 de chestiuni pe care le supunem atenţiei Majestăţii Voastre!
- Măiculiţa mea, sunt mort! blestemă în barbă încoronatul scoţându-şi un ochi artificial. Să crăp dacă nu o fac supă!
Găina săltă capul într-o expresie ironică:
- Aţi spus ceva, sire?
Destinul se îmblânzi în cele din urmă. În clipa în care regele încercă o replică tăioasă, Nuttless îşi iţi chipul brăzdat de numeroasele cicatrice, efect secundar al experimentelor la care îşi supusese corpul.
- Măria-ta! Înclină capul până când umerii săi proeminenţi ajunseră în dreptul pălăriei găinii care îşi lungise între timp gâtul încercând să surprindă ultima replică a monarhului.
- Ce s-a întâmplat?
- Fiul Măriei Tale, Făt-Bionic, a sosit! Şi vrea numaidecât să vă întâlnească! O chestiune grabnică!
- E foarte bine! se lumină suveranul abandonând încercarea de a-şi cupla ochiul stâng. Adică vreau să spun că... îmi pare rău dragă, doamnă Blanca. Treburile statului mă cheamă!
Zâmbi forţat, uitându-se cât se poate de serios în ochii găinii care era mulţumită că devenise o doamnă, în vocabularul primului om din stat.
- O să vă ajute sfetnicul meu! Mergeţi cu el la Registratură şi... veţi primi un răspuns oficial în cel mai scurt timp cu putinţă.
Aşteptă până când reprezentanta galinaceelor părăsi Sala Tronului, însoţită de statura imensă a cyborgului şi îşi notă în agenda personală câteva propoziţii pe care le sublinie cu mai multe linii. Greşi ultimele două cuvinte pe care se văzu nevoit să le scrie încă o dată : „exterminarea galinaceelor.” Mulţumit, porni în întâmpinarea fiului său, întors dintr-o misiune secretă.
*
În turnul de vest al palatului, Făt-Bionic îşi aştepta tatăl de un ceas. Se aşezase în jilţ sprijinindu-şi mâinile artificiale pe braţele din lemn de mahon atent finisate. Lăsase deschise două ferestre, bucurându-se de o briză caldă şi odihnitoare. În răstimpuri tânărul print, lovit de boala degenerativă, îşi privea fața în oglinda care îmbrăca un perete al camerei. Nimic nu-i amintea de frumuseţea care începuse să-l părăsească în urmă cu opt ani. La început maladia îi schimbase simetria chipului apoi, în numai câteva luni procesul intră într-o accelerare evidentă. Acum, doar părul bogat purtat peste umerii metalici mai amintea de Făt-Frumos!
... Se auzi uşa din stejar şi briza leneşă îşi mări intensitatea. Paşi fermi înăbuşiţi de covorul gros îl determină pe îngânduratul tânăr să-şi abată privirea de la oglindă.
- Dragul meu fecior!
Se grăbi să vină în întâmpinarea monarhului. Ochii săi bionici începură să fie cuprinşi de o strălucire aparte. Regele se grăbi să-i limiteze poziţia incomodă, apucându-l de umeri, sărutându-i apoi fruntea metalică. Insistă în căldura părintelui care îşi revede fiul după o perioadă îndelungată. Îşi trecu mâinile prin părul băiatului, amintindu-şi de împărăteasă, decedată cu câţiva ani în urmă.
- Dacă te-ar vedea, maică-ta! Ce mare ai crescut!
- Tată! Ştii bine că îţi fac rău lucrurile acestea. Am veşti bune: am reuşit să adun informaţiile necesare pentru a-mi împlini visul... Ce socotesc de atâta timp, există! Cu ajutorul unei tehnologii extraordinare (vocea i se înflăcără), fiinţe de la miazănoapte au reuşit să-şi transfere sufletele în trupuri artificiale lipsite de hidoşenia pe care această boală degenerativă o aduce corpului organic. Se vorbeşte despre o fiică de împărat care ar fi reuşit să devină un exemplar perfect. A ajuns un android, dar cu toate calităţile pe care le-a avut ca vieţuitoare organică. O cheamă Ileana! Ileana Androida. Şi, tată! Trebuie să ajung acolo! Să încerc să scap de blestemul care a căzut peste mine, peste tine şi peste întreaga planetă...
Dacă ar fi putut să plângă bătrânul ar fi făcut-o. Se mulţumi să-şi privească fiul cu singurul ochi artificial care îi mai funcţiona şi să aprobe cu mişcări molatece dar ferme atitudinea prinţului.
- Tot ce are un început are şi un sfârşit, dragul meu! Va trebui să ajungi acolo, deşi îmi este foarte greu să te ştiu departe. Altă cale nu există. Ţi-aş putea încredinţa o legiune să te însoţească spre împărăţia în care ai trebuinţă, însă nu cred că lucrul acesta te va ajuta. Va atrage atenţia şi cine ştie ce război ai putea isca. Pe de altă parte m-am gândit la Nuttless, ca ajutor de nădejde în astfel de misiuni, dar ştiu că nu prea îl ai la inimă pe sfetnicul meu. Va trebui să pleci singur.
Coborî capul lăsându-şi coroana să-i alunece. Făt-Bionic se grăbi să o apuce.
- Va fi a ta, dragul meu, punctă monarhul mângâindu-şi fiul. Să ai grijă şi să nu uiţi niciodată că regatul Fruntiei are nevoie de tine! Şi încă ceva: un dar care te va ajuta în călătoria pe care o vei face. În grajd vei găsi tot felul de autovehicule. Unele de teren, altele sport sau faimoase limuzine ce-ţi vor lua ochii. Să nu iei niciuna din aceste ispite, ci să mergi mai departe în ultimul compartiment unde vei găsi o mârţoagă. Să nu te sperii de starea precară a cabalinei, căci este o deghizare pentru a feri minunatul animal de ispita furtului şi pentru a-i reduce, la minimum, consumul de energie în stand-by. Nu este un animal oarecare! Este un unicat, un model care îşi asigură energia prin fuziune nucleară. Odată ce te va accepta drept stăpân al său îţi va fi credincios şi te va scoate din multe încurcături. Aşa a făcut cu bunicul tău şi cu mine, când vremurile au impus acest lucru. Tot ce trebuie să faci este să îmbraci costumul depozitat în anticameră şi să hrăneşti calul cu o porţie zdravănă de uraniu îmbogăţit. Te va scana şi va pătrunde în sufletul tău. Dacă va fi mulţumit de ce va găsi acolo se va scutura de trei ori şi va deveni tovarăşul tău de nădejde. Şi acum, du-te! Nu mai vreau să prelungesc durerea despărţirii...
Făt-Bionic îşi sărută tatăl și porni către grajdul regal unde descoperi mârţoaga atomică. În cufărul prăfuit care împiedica accesul în boxa căptuşită cu pereţi neobişnuiţi de groşi, descoperi un costum ciudat care, odată ce îl atinse se lichefie.
„Să nu te temi de costum, el te va înveşmânta de îndată”, îşi aminti prinţul povaţa tatălui. Pătrunse în bezna ultimului compartiment unde văzu (cu ajutorul unui ecran care se aprinse în interiorul armurii) o arătare cu patru picioare pe care cu greu puteai să o asemeni cu un cal. Descoperi pila nucleară și o aşeză în faţa cabalinei care începu să o mănânce. Ochii calului se înroşiră şi două fante laser începură să-l scaneze. Când neobişnuita cină se termină, creatura se scutură din toate încheieturile, aruncând de pe dânsul veşmântul urâţeniei. Se transformă într-un roib plin de vitalitate. În aceeaşi clipă costumul principelui îşi pierdu consistenţa şi se dezintegră...
- Nu te teme, Făt-Bionic! se auzi glasul ferm al patrupedului. Te voi sluji cu credinţă şi împreună vom izbuti în toate încercările care va să vină! Urcă şi să pornim!
Într-o clipă, atât cât ar trebui să întorci o foaie, calul împreună cu noul său stăpân se aventurară către miazănoapte. La capătul palatului se opriră. Făt-Bionic se lăsă copleşit de priveliştea locurilor sale de obârşie, iar roibul se simţi dator să-şi pronunţe numele:
- S.M.A.C., mi se spune!
Îşi întoarse privirea cât să cuprindă chipul stăpânului.
- Ce nume este acesta? se minună prinţul.
-... Adică: Special-Multifuncţional -Atomic-Cabalin...
*
... Şi porniră la drum, zi de vară până-n seară. Străbătură regatul Fruntiei în viteza nebună a sunetului.
- Nu te speria, Făt–Bionic! rosti roibul privind în coada ochiului chipul principelui răzbătut de o oarecare emoţie. În faţă este o apă curgătoare. Simt briza şi mă grăbesc să înnoptăm pe malul ei. Am părăsit provincia de nord a ţării şi suntem pe tărâm străin. Nu strică să fim precauţi.
- Prea bine, dragă S.M.A.C.! se destăinui călăreţul.
Ajunseră aproape de luciul râului fără să întâlnească niciun fel de oprelişte sau suflet.
- Aici ne vom opri! consfinţi prinţul trăgând de frâie cu putere.
În faţă se iți o poieniță. Descălecă mulţumit de frumuseţea locului şi începu să-şi dezmorţească picioarele obosite de atâta călărit. Nici nu apucă să facă trei paşi când auzi avertizarea tovarăşului său cu patru picioare, grăbindu-se să-l ajungă din urmă:
- Nu suntem singuri, Făt-Bionic! Este cineva în faţa noastră, ascuns după un tufiş.
Tânărul se grăbi să scoată arma de ultimă generaţie.
- Nu trageţi, oameni buni! se auzi un glas stins. Două mâni scheletice îşi arătară vârfurile degetelor deasupra frunzișului. Sunt nevinovat! se tângui străinul deconspirându-şi trupul.
Dacă nu ar fi fost el însuşi lovit de soartă, trecut prin atâtea suferinţe, Făt-Bionic ar fi râs pe săturate. Se mulţumi să coboare laserul într-o poziţie mai puţin ameninţătoare.
- Cine eşti? întrebă privind atent la trupul fiinţei care părea un cilindru din a cărui parte superioară răzbăteau două mâni neobişnuit de subţiri.
- Iertare, Prealuminate!
Capul minuscul, înfundat în stratul metalic începu să se ridice:
- Mă numesc Telescop-Lungilă şi sunt pribeag în această lume! După ce m-am îmbolnăvit (arătă cu mâna spre trupul metalic), m-au alungat din sat. A trebuit să fac ceva să nu mă dezintegrez! Am găsit această modalitate de a combate degenerarea progresivă, transformându-mi corpul de bună voie.
-... În ce? se interesă principele.
În loc de răspuns creatura îşi arătă mutaţia. Un motor intern începu să-i împingă trupul spre înaltul cerului, folosind sistemul telescopic din pântece.
- Incredibil! Aşa ceva nu am mai văzut, se miră fruntianul ţuguindu-şi buzele şi căutând să străpungă norii sângerii.
- Prealuminate! auzi glasul lui Telescop-Lungilă înecându-şi vocea în lacrimi. Vă rog! Luaţi-mă cu Domnia Voastră şi vă voi sluji cu credinţă!
Făt-Bionic se opri. Se gândi o clipă întorcându-şi privirea spre S.M.A.C care încerca să-i spună ceva.
- Nici dacă aş vrea, n-aş putea! La urma urmei, cum ai putea să mă ajuţi? În misiunea mea, dumneata nu-mi eşti de folosinţă!
- Ba, din contră! interveni roibul. Mâine va trebui să traversăm râul şi dacă nu am ceva solid sub copite nu voi putea face acest lucru! Dar cu ajutorul mutaţiei acestui nefericit vom putea izbândi, stăpâne!
- Bine, bine! se înduplecă prinţul. Dar cum va merge alături de noi? Nici să poată zbura şi tot n-ar avea cum!
- De lucrul acesta să nu te preocupi, Făt-Bionic! Eu sunt multifuncţional şi pot să-mi adaptez corpul. Vă pot căra pe amândoi, rosti calul.
Drept răspuns tânărul ridică din umeri:
- Cineva te iubeşte. Haide, nu mai plânge! Vei merge cu noi.
... Pe măsură ce principele însoţit de noul său prieten înainta spre nordul planetei, aşezările deveneau tot mai rare. În faţa lor apăru o pădure care strălucea asemenea argintului. S.M.A.C. încetini până când copitele răscoliră primele frunze ale codrului.
- Să ne oprim! porunci tânărul sărind în pământul reavăn, urmat de Telescop-Lungilă. Este destul pentru astăzi. Roibul era de altă părere. Îşi desfăcu nările, adulmecând zările:
- Nu suntem singuri! Este cineva în faţa noastră, ascuns după copacul acela uriaş!
Făt-Bionic înhăţă arma şi porni spre locul cu pricina. Nu apucă să facă mulți paşi, când în faţă îi apăru un personaj şi mai ciudat. Părea un cărturar: ţinea în mâini unelte de scris şi pergamente.
- Nu trage, om bun! se rugă acesta privind îngrozit spre arma căreia putea să-i vadă ţeava îndreptată spre propriul trup.
- Cine eşti? îl interogă prinţul pe un ton blând.
Bărbatul începu să suduie coborându-şi capul și dezvelind calviţia care-i cuprindea o bună parte din suprafaţa scalpului:
- Of! M-au disponibilizat! Pe mine, cel mai mare scriitor al acestor meleaguri. Eu, care am avut grijă de întreaga cultură a regatului! Pe mine, Mandea-Honorem, m-au dat la o parte! Eu, care le știu pe toate. Mai bine trage, străine! Să pot scăpa de această umilinţă...
Făt-Bionic se gândi la o stratagemă:
- Şi, spui că dumneata le ştii pe toate?
- Încearcă-mă şi vei afla!
- Prea bine! Să-mi spui, unde o pot găsi pe Ileana-Androida! După dânsa am venit şi nu pot altfel decât să o aflu!
- Oh, este simplu! se destăinui individul corpolent schimbându-şi mina. Te pot duce numaidecât la ea, căci eu am sprijinit-o să-și schimbe trupul! O vom găsi la capătul pădurii, în castel.
- Minunat! consimţi prinţul. Dumneata îmi arăţi drumul şi eu te voi ajuta să-ţi recapeţi postul pierdut!
- Nu-i chiar rău planul, acceptă Mandea-Honorem. Având în vedere că de la curtea tatălui ei am fost disponibilizat. Dacă aș putea să-i vorbesc prințesei sunt sigur că ar înțelege. Am fost dat afară pe nedrept. Vistiernicul, șeful meu direct, a hotărât că am cheltuit bani peste măsură. Nici nu m-a lăsat să-i explic. Am justificare pentru tot!
- Bine, bine, zâmbi principele. Pari sincer, dragă domnule.
Şi astfel, în numai câteva minute, echipa bravului prinţ îşi mări efectivul cu un personaj care promitea scurtarea călătoriei. Uitară de oboseală: S.M.A.C. porni în viteza binecunoscută spre castelul prinţesei, metamorfozat pentru povara celor trei călăreți. În urmă, zgomotul strident al spargerii barierei sonice străbătu pădurea de argint de la un capăt la celălalt. Mandea-Honorem începu să arunce, unul câte unul, pergamentele care conţineau poeziile compuse cât timp se adăpostise în liziera pădurii. Unul dintre ele se lipi de faţa lui Făt-Bionic şi, înainte de a-l arunca după celelalte, acesta îl deschise. Cum tot nu avea ce face până când ajungeau la Ileana-Androida se apucă să-l citească:
... Către şef:
Ai nevoie de-o meduză,
Dragă şef cu multă spuză.
Nu-ţi mai trebuiesc acum,
Pot să-mi văd numai de drum!
Cât am fost şi-am fost destul,
Tu ai stat mereu sătul!
Acum când să car nu pot,
Te porţi rece, drept un mort!
Şi mă uit la mine-ntruna,
Îmi tot trece vremea, struna.
Dar pe tine nu te doare,
Şi nici pofta nu-ţi mai moare!
... Să fie oare o altă manifestare a timpului pe această planetă? Se prea poate! Făt–Bionic abia ajunse la mijlocul primei poezii când auzi glasul lui Mandea-Honorem, accentuând spusele prin ridicarea mâinilor:
- Iată castelul! În turnul de la răsărit se află Ileana-Androida. Însă nu putem ajunge la dânsa decât după ce se va însera şi atunci doar cu ajutorul lui Telescop –Lungilă. Străjile sunt multe, vigilente și au ordine clare: să nu lase pe nimeni să pătrundă în zona tehnică a cetăţii!
Făt–Bionic ridică privirea lăsând să-i alunece pergamentul:
- Atunci vom aştepta noaptea!
Îndemnă calul către o poiană retrasă privirilor indiscrete.
*
Cei doi sateliţi ai planetei sfâşiau de câteva ore cerul, înroşind prin aure consistente vecinătăţile concentrice ale rotunjimilor. Ochii bionici ai prinţului străpungeau această tihnă, împrăştiind strălucire asupra diferitelor suprafeţe observate. Într-o clipă tânărul se avântă pe spinarea lui Telescop – Lungilă:
- Să mergem către Ileana-Androida! se auzi porunca.
Ciudatul personaj începu să-şi desfăşoare trupul până când principele se trezi în balconul care străjuia camera turnului de răsărit.
- Te poţi întoarce în poiană! De aici, mă descurc de unul singur! glăsui Făt-Bionic privindu-l în ochi pe cel care îl purtase peste pericole. Eşti un prieten adevărat, dragă Telescop-Lungilă!
Fără nicio tăgadă tânărul păşi către uşă. Descoperi pe frumoasa prinţesă care, la vederea unui asemenea personaj lipsit de puritatea frumuseţii, începu să ţipe fără contenire.
- Nu mai striga, frumoasă Ileana, se rugă Făt-Bionic vrăjit de strălucirea divină care se descoperise în faţa sa. Nu sunt un tâlhar! Sunt un prinţ venit de departe să aflu taina care te-a scăpat de hidoşenia bolii.
Se aşeză pe un genunchi şi scoase din sân pandantivul regal la vederea căruia frumoasa artificială încetă să mai strige. Descoperi strălucirea pletelor nefericitului, singurul indiciu care amintea despre cel din faţa sa că fusese o fiinţă organică, mângâiată de splendoarea pe care doar Dumnezeu-Tatăl o putea insufla. În clipa aceea Ileana –Androida îşi aminti că înainte de a-şi transfera sufletul în trupul artificial doar părul îi mai rămăsese neatins de crunta maladie. Se apropie de print încercând un fior pe care nu-l mai simţise niciodată. Îi cuprinse capul în mâinile sale şi îl ridică. Privirile se intersectară într-o vrajă misterioasă.
- Am să te ajut! Taina mea nu trebuie să rămână încătuşată! se destăinui fata. Secretul se află într-o substanţă care se găseşte în seva pădurii de argint, pe unde ai trecut!
În clipa aceea apărură străji înarmate.
- Domniţă! Fugiţi către uşă! Noi îl vom răpune pe cel care v-a atacat! Complicii săi, fostul demnitar Mandea-Honorem, împreună cu un om de tinichea şi un cal vorbitor au fost deja arestaţi!
- Ba să lăsaţi săbiile şi halebardele! porunci prinţesa. Opriţi armele sonice! Nu aveţi în faţă duşmani! Doar suflete rătăcite în boala degenerativă care macină planeta. Şi dacă s-a auzit de realizările noastre, atunci nu mai este timp de pierdut! Trebuie să împărtăşim acest secret şi vom începe cu acest prinţ care a ajuns în faţa mea, după atâta suferinţă! Să-l anunţaţi pe tatăl meu că profeţia s-a împlinit! Cel ce va salva Phantasia se află lângă mine!
*
Ileana-Androida privea tăcută spre frumosul prinţ care stătea de vorbă cu noul ministru al Culturii din împărăţie:
- Da, dragă Mandea-Honorum! Am scăpat de urâţenia trupului, dar mai este o întreagă planetă de salvat. Inima mea va rămâne alături de voi, însă trebuie să-mi duc la îndeplinire destinul. Împreună cu S.M.A.C. voi pleca către Fruntia, unde voi duce taina preschimbării la curtea tatălui meu.
Se despărţi de demnitar şi trecu pe lângă Telescop-Lungilă care îşi recăpătase forma trupului dinaintea mutaţiei.
- Lasă-mă să merg cu Domnia-ta, se tângui bărbatul deşirat. Şi am să te slujesc fără tăgadă!
- Îţi mulţumesc, dragă prietene! Te voi lua alături de mine, deoarece multe mai sunt de înfăptuit! Şi orice braţ în plus este de trebuinţă!
Înainte de a pleca, Făt-Bionic, devenit Făt-Sintetic, se închină în faţa prinţesei şi al tatălui ei, Împăratul –de-Argint.
- Vă sunt pe toată viaţa recunoscător, Măria Ta! Şi dragă, Ileana-Androida! Am să mă întorc şi vom face nuntă mare, căci inima mea rămâne alături de tine, prinţesă!
Roibul său îşi desfăcu nările, adulmecând zările:
- Să mergem, Făt-Sintetic! Până la curtea tatălui tău este cale lungă şi cine ştie câte vom mai întâmpina!
- Prea bine, rosti prinţul înclinându-se încă o dată în faţa binefăcătorilor săi. Sări în şa, alături de Telescop-Lungilă devenit Păsărilă după numele căpătat la naştere şi porniră către miazăzi într-o nouă aventură la fel de nemaipomenită...
... Şi-am încălecat pe o şa, mândru de povestea mea!