Sub ninsoarea cireșilor ( când Dumnezeu salvează un suflet trimite pe cineva să-l iubească.)
Coboară inimă pe asfaltul ud -
unde ți-am pregătit flori de cireș
și o lumină mică,
să nu te rătăcești.
Aici stelele ard încet
cu rădăcinile ascunse
în munții din adâncuri,
iar vântul răsfoiește
manuscrisele cerului.
Vara își sparge
genunchii de lumină
și timpul își schimbă pielea
ca un șarpe de aur
obosit de eternitate.
Vino,
când luna își lasă argintul
pe umerii tăi goi
și râurile își deschid venele
să curgă spre numele tău.
Eu voi rămâne sub ninsoarea cireșilor
până când Dumnezeu însuși
va coborî să întrebe
de ce strălucește atât de tare
acest colț de lume?
Iar eu voi răspunde:
Pentru că aici locuiește iubirea mea,
iar inima ei ține universul deschis.