Odă tatălui
Peste ninsori și încercări, tu m-ai ținut de mână,
Și am știut întotdeauna, că m-ai adus doar până.
Și m-ai trecut de greu, și m-ai iubit mereu,
Ai fost și încă ești, un drept învățător și tatăl meu.
În astă lume aspră, tu ți-ai dorit să fiu o floare fără seamăn,
Să-ți calc pe urme demn și să feresc pământul reavăn.
Și tot zâmbeai suav, când inima-n piept mi-o luam,
Iertare, dragă tată, căci fără tine nici pace și nici cale n-am.
Acum, când timpul ți-a adus un tremur în lunga-ți existență,
Îti cer iertare în chip de rădăcină, lipsită de frecvență.
Mi-e dor de tine, iubitul meu părinte de vremuri încercat,
Vei fi mereu în mine, cu stropi de rai și nelipsitul sfat.
...sărut mâna, tată!