Unde lumina se frânge ( Declarație în șoaptă)
Poate că el
are calități
pe care eu
nu le am.
Poate eu
sunt strâmb,
ca o rază de soare
în preajma
unei singularități.
Și poate că în ochii tăi
curbura aceasta
pare doar o greșeală a luminii,
un defect al drumului
pe care l-am ales fără hartă.
El merge drept,
cu pași siguri,
ca o linie trasată cu rigla
pe hârtia unei vieți ordonate.
Eu rătăcesc printre margini,
unde umbrele devin mai lungi
și gândurile mai grele.
Poate că el îți oferă liniște,
un cer fără furtuni,
o dimineață previzibilă
și seri care se așază cuminți
în același loc.
Eu ți-aș fi dat
doar nostalgia lucrurilor
care nu se mai întorc,
mirosul ploii pe asfalt rece
și tăcerea aceea adâncă
în care inimile învață
să bată mai încet.
Și poate că asta e diferența:
el te ține aproape
de lumea care merge înainte,
iar eu
te-aș fi tras încet
spre trecut —
acolo unde lumina
se frânge frumos
și doare.