O pană dintr-un zbor
În fiecare zi
mai mor puțin,
pasăre cu ochi
de amurg.
Acolo, sus,
la marginea cerului,
lași aripile gândului
să cadă peste tăceri.
Nimeni nu vede
cum se subțiază seara
în mine,
ca o apă veche.
Respir tot mai rar
frunzele târzii
și fiecare clipă
desprinde o pană
dintr-un zbor
care nu se mai întoarce.
Acolo, sus,
încă mai ard stele mici,
dar aici se face tot mai frig
în cuibul inimii.
Las în urmă
lumină stinsă
până când voi fi
doar o umbră tăcută
trecând printre amurg.
Mântuiește-mă Doamne,
în anii stinși de zbor.