Atracția
Atracția nu are chip,
dar își face loc în carne
ca o lege mai veche decât numele nostru.
Nu seamănă cu nimic —
nu e foame, deși arde,
nu e teamă, deși cutremură,
nu e dor, deși doare.
E altceva.
O forță fără zgomot
care mută axa lumii cu un milimetru
și, brusc, totul se învârte în jurul tău.
O simt în brațe
ca o memorie a atingerii
înainte ca pielea să te cunoască.
În degete —
o nerăbdare electrică.
Pe pleoape —
umbra conturului tău
închisă sub ele.
Îmi urcă prin vene lent,
ca o sevă care a găsit primăvara
și nu mai acceptă iarna.
Îmi răstoarnă gândurile,
le desprinde din mine
și le așază în orbita ta.
E o febră lucidă.
O chemare fără glas.
Un fir invizibil legat de stern
care vibrează când respiri aproape.
Nu e doar dorință —
e gravitație.
O fizică nouă
pe care trupul meu o învață pe tăcute,
cu tine drept centru.
Și oricât aș încerca
să mă strâng în mine,
să-mi țin marginile aproape,
atracția mă desface iar —
mă împrăștie spre tine
ca pulberea de lumină
într-o cameră în care
ai deschis fereastra.
Gravitația are forma buzelor tale.