Colți în suflet
Râului nu-i pasă
că nu știi să înoți.
Își ține recele
și te duce unde știe el.
Șarpelui nu-i pasă
cât de mult îți iubești copiii.
Lupul nu-ți caută visele —
îți caută gâtul.
Dacă nu înveți curentul,
apa te învață ea pe tine.
Dacă pășești prea aproape de iarbă,
ceva va șuiera
mai repede decât gândul.
Cel care nu-și întărește oasele
hrănește iarna.
Nopții nu-i pasă
cât de tare ți-e frică.
Întunericul nu face concesii.
Focul nu ține minte
că ai vrut doar să-l atingi.
Îți ia pielea
fără explicații.
Iarna nu-și îndoaie gerul
pentru genunchii tăi.
Piatra nu devine treaptă
pentru că o rogi.
Prăpastia nu clipește
când tu închizi ochii.
Lumea nu răspunde
la rugăciuni tremurate.
Dar tu —
poți învăța apa
fără să-i ceri milă.
Poți citi iarba
înainte să se strângă în nod.
Poți crește colți în suflet
fără să uiți că ești om.
Poți face din teamă
o veghe.
Din slăbiciune —
un mușchi.
Din vis —
o rană care te ține treaz.
Râul curge.
Șarpele așteaptă.
Lupul flămânzește.
Iar omul —
uneori —
învață să rămână.
Sau pleacă altfel decât a venit.