Proiectul Null-9
- în prezent –
Sistemul emise deja o avertizare, însă el continua să viseze câmpul plin de maci, peste care vântul se alinta în valuri molcome. După un timp, peisajul se întunecă, iar florile își pierdură culoarea.
Deschise ochii. Printre gene privi peretele aflat la câțiva zeci de centimetri deasupra capului. Țiuitul din fundal se opri brusc, cu un clinchet sec.
Un motor porni cu un murmur abia perceptibil. Furtunul care îi ajungea până în stomac începu să iasă lent, ca un șarpe părăsindu-și vizuina. Gustul amar și limba lipsită de control îl făcură să respire adânc, forțat. Undeva în latura dreaptă a incintei, dincolo de bocancii fosforescenți, un cronometru pulsa rece: două minute și treizeci de secunde.
În clipa aceea apărură primele amintiri – frânturi de figuri cunoscute, strigăte urmate de ecouri, apoi silueta unei femei.
Neliniștea se transformă într-o senzație apăsătoare de claustrofobie. Ajunse cu fruntea aproape de capac și senzorii de proximitate se activară. Un chip proiectat tridimensional îi vorbi cu o voce familiară.
- Sunt Copilotul tău, rosti holograma cu trăsături asiatice. Am fost programată să te monitorizez pe durata celor nouă ani și să te asist când vei ieși din starea de criogenie. A fost o decizie asumată și acceptată în șaptesprezece ianuarie 2027. John West ești în șaptesprezece ianuarie 2036 și este timpul să-ți restabilești memoria. Te afli sub ruinele Centrului de Cercetare, la douăzeci de metri în adâncul pământului. Te avertizez că lumea este altfel decât ți-o amintești.
John West simți un miros neașteptat de subtil. Mai degrabă o impresie olfactivă generată sintetic: note delicate de flori de cireș, împletite cu o răceală minerală, asemănătoare aerului după o ploaie pe metal lustruit.
- Spune-mi că simți aroma, insistă holograma.
- Îți simt vârful nasului, răspunse sincer bărbatul cu glas metalic. Și parfumul florilor de cireș.
- Atunci legătura este stabilită și voi începe descărcarea informațiilor. Te voi însoți John West! Nu ca o hologramă, ci voi fi un trup.
- Ce ești? întrebă bărbatul încă buimac după somnul criogenic.
Simți buze calde, lipindu-se de obrazul său. Răspunsul veni șoptit.
- În 2027 eram cea mai avansată tehnologie A.I. de pe planetă.
- Cum te numești?
- Poți să-mi spui Null.
- în trecut –
Dimineața se strecura printre blocuri ca o respirație ținută de prea mult timp. Cerul de culoarea metalului se încăpățâna să prelungească semiîntunericul. John West coborî din bloc și porni către Institut. Își dorise să fie singur cu gândurile sale, iar dorința îi fusese îndeplinită. Era monitorizat în permanență, însă faptul că nu vedea lucrul acesta îi era de ajuns. Tot drumul se gândi că este ziua în care va intra în capsula criogenică. Primul om care testa o tehnologie menită să schimbe viitorul omenirii.
După jumătate de oră de mers, Complexul apăru la marginea cartierului industrial ca o masă geometrică din beton și sticlă fumurie. Nu avea inscripții mari, doar un simbol discret gravat în metal. Lumina din jurul său era mai rece decât restul orașului, ca și cum iarna ar fi fost inventată aici și apoi distribuită. Văzută de afară părea o clădire de birouri, ca oricare alta.
John încetini. Nu din teamă, ci dintr-un reflex vechi, uman, de a amâna ireversibilul cu câteva secunde inutile. Sub tălpi gheața începu să scârțâie cu un chițăit hilar. Se opri în fața intrării și își privi trupul în oglinda geamului. Umerii, ușor aduși în față, trădau vârsta. Împlinise de curând jumătate de secol și numărul îl făcea să tresară ori de câte ori și-l amintea.
Își cercetă fața tăiată de riduri adânci, așezate ca niște linii de forță pe frunte, între sprâncene și în jurul ochilor. Toate vorbeau de concentrare prelungită, de nopți albe în care a crezut că răbdarea și rigoarea pot ține piept oricărei entropii. Părul, cândva dens și rebel, era acum subțiat și aproape complet alb, pieptănat cu grijă mecanică, fără cochetărie. Ochelarii stăteau ușor strâmbi, iar rama metalică îi accentua privirea obosită, dar încă lucidă. Se privi cu o curiozitate calmă, aproape clinică, ca pe un experiment ajuns într-o fază tardivă.
Ușa întârzie să se deschidă. Senzorul ezită câteva secunde, dând impresia stranie că spațiul îl măsoară. În cele din urmă aerul cald îl lovi în față, aducând cu el un miros familiar de hârtie veche, plastic încălzit și cafea uitată pe o plită electrică. Îl întâmpină o liniște stranie. Niciun comitet de primire, ori vreun oficial care să-l conducă spre zona laboratoarelor.
Porni către lifturi și se opri lângă o fereastră interioară. În clipele acelea, ușile unui ascensor se deschiseră. Doi militari cu puști automate se apropiară. În spate, șeful Institutului, îi făcu un semn discret.
Cât timp urcară, oficialul se mulțumi să-l măsoare din cap până în picioare, insistând asupra paltonului gri spălăcit, care purta urme discrete de uzură la coate și manșete. Niciun cuvânt. John West știa unde o să ajungă: în capsula pregătită pentru criogenie, unde urma să-și petreacă nouă ani, departe de viața pe care o știa. Era primul om care acceptase să facă parte din Proiectul Null-9. Dacă totul se va desfășura conform planului, omenirea va intra într-o nouă eră. Suprapopularea, poluarea și multe alte neajunsuri, aveau să fie, pentru o vreme, sub control. Vor urma decenii în care, prin rotație, sute de milioane de oameni vor rămâne în comă indusă, în timp ce restul omenirii va trăi într-o lume aerisită.
Liftul se opri cu o smucitură ușoară, apoi ușile se deschiseră fără zgomot. Pășiră în incinta înconjurată de un câmp de forță de nivel cinci și se opriră în fața capsulei.
- Mergi să îmbraci costumul! rosti șeful Complexului ridicând privirea către ușa deasupra căreia avertizorul optic se activase. Te aștept în treizeci de minute pentru ședința de pregătire.
John West traversă camera urmat de ostași. Aproape de poarta metalică, girofarul se opri. Intrară într-o cameră în care nu mai fusese. Pereții erau netezi, îmbrăcați în panouri metalice mate, traversate de lumini care pulsau lent, ca o respirație artificială. Aerul era curat, cu o ușoară aromă de ozon. În centru se afla platforma de pregătire: un cilindru ridicat deasupra podelei, realizat dintr-un material închis la culoare. Deasupra, brațe mecanice articulate erau pregătite să intervină.
Din spatele coloanelor se iviră doi civili în combinezoane argintii. Îi știa pe amândoi. Îl însoțiseră în perioada de pregătire, la fiecare ședință. Se apropiară de o parte și cealaltă a platformei, apoi militarii făcură stânga-împrejur și porniră spre ușă. Rampa își deschise capacul de protecție și costumul se ridică, prins în cleștii metalici. Mânușile și bocancii fosforescenți, completau garderoba.
Bărbatul își scoase pardesiul, apoi ochelarii.
- Trebuie să vă dezbrăcați în întregime, rosti civilul din stânga, indicându-i să-și lase pantalonii să cadă.
John West se conformă: rămase gol, lângă mormanul de haine.
Costumul era realizat special pentru criogenie. Se mula pe corp în straturi succesive, având inserții tehnice în zona pieptului, a coloanei și a articulațiilor. Bocancii erau masivi și bine fixați pe glezne, cu o formă ergonomică pentru stabilitate și protecție. Materialul exterior era tratat cu un strat fosforescent care emitea o lumină constantă și blândă. Mânușile erau subțiri și flexibile, prevăzute cu micro-senzori pe vârful degetelor, adaptându-se automat la forma palmelor.
Cei doi civili îl ajutară să se îmbrace. Pe măsură ce costumul se închidea, suprafața lui începu să pulseze lent, până când tonul alb perlat, cu irizații reci, se stabiliză într-o nuanță uniformă.
John West făcu primul pas. Bocancul își schimbă culoarea, aprinzându-se într-un verde neon care se prelungi pe pardoseala mată în fire subțiri de lumină. Când își mută greutatea pe celălalt picior, conexiunea se stabiliză. Pentru o clipă avu impresia că unul din angajații Institutului își schimbase glasul.
- Sunt Copilotul tău, parte din Proiectul Null-9. Te voi însoți în starea criogenică și te voi întâmpina la capătul celor nouă ani. Voi monitoriza funcțiile vitale și mă voi asigura că visezi lucruri liniștitoare.
Cuvintele îi răsunară direct în minte, purtând timbrul vocii lui Jeni – femeia de care se despărțise cu un an și patru luni în urmă. Își aminti ultima lor zi, privirea ei tristă, valiza izbind treptele în grabă. De atunci nimic nu mai fusese la fel. Continuase să facă parte din proiect, deși acum ar fi dat orice să poată întoarce timpul.
Își ridică brațul, dar un scut energetic îi opri mâna înainte să-și atingă barba. O căldură plăcută îi cuprinse trupul. Rezistența se topi. Rămase liniștit.
- Am injectat în corpul tău Neurocalm-7! Doză standard: 1,8 mililitri, rosti vocea Copilotului. Micro-particulele se activează în prezența markerului de stres ridicat. Durata efectului 120-180 minute. ATENȚIE! Venele superficiale emit o strălucire palidă albăstruie, sincronizată cu luminile bocancilor, sugerând că întregul corp intră sub controlul procedurii. John West! Strălucești!
- în prezent -
- Voi deschide capacul în zece minute, spuse Null privindu-l în ochi. Costumul este programat pentru situații extreme și ne aflăm într-un context de asemenea natură. Deasupra noastră sunt tone de moloz, iar undeva, la câteva sute de metri în adâncul pământului, se află un accelerator de particule: sursa de energie a capsulei. John West! Îți aduc la cunoștință, că la douăzeci de luni de la declanșarea procesului, spațiul a cedat local. Această anomalie a generat o perturbare dimensională – o zonă în care granițele dintre realități paralele au devenit permeabile. Senzorii au înregistrat suprapuneri imposibile. Hărți geografice care nu corespundeau Terrei, semnale electromagnetice cu semnături necunoscute și imagini fantomatice ale unui Pământ alternativ. Această planetă are oceane în poziții ușor diferite, orașe cu arhitecturi stranii și o atmosferă cu nuanțe subtile de violet. Întrepătrunderea nu a fost fizică în sens clasic. Informația, lumina și câmpurile energetice s-au amestecat între cele două realități, fără ca materia să se ciocnească direct. De atunci, cele două corpuri coexistă într-o stare fragilă de supunere cuantică. John West! Te avertizez încă o dată că lumea este altfel decât ți-o amintești.
- Poate ar trebui să mai rămân aici, rosti bărbatul privind holograma care părea un corp suspendat. Să încercăm restabilirea legăturii cu senzorii externi.
- În niciun caz! Înainte de întreruperea comunicațiilor, capsula a emis un impuls. Undeva pe celălalt Pământ, un alt accelerator a răspuns în oglindă. John West! A avut loc o substituție între lumi. Ți-a fost schimbat corpul fizic cu al ocupantului celeilalte capsule!
- Ce vrei să spui?
- Ești mai tânăr cu douăzeci și cinci de ani! Transferul a avut loc sub forma unei unde de mare putere care a distrus clădirea Institutului. Din fericire, câmpul de forță a rezistat și a protejat unitatea criogenică. De asemenea, funcționarea acceleratorului nu a fost influențată. Însă odată cu ieșirea ta din somnul criogenic și reluarea consumului de oxigen, capsula a început să se încarce din nou. Senzorii interni arată că mai sunt treizeci de minute până la emiterea unui impuls.
- Am o întrebare și o dorință, rosti John West privind către cronometrul care se schimbase în numărătoare inversă.
- Te ascult!
- De ce ai glasul lui Jeni? Și... aș vrea să-mi văd chipul.
- Sistemul a decis ca timbrul vocii mele să fie cel al unei persoane de care ai fost atașat. Suferința crescută determină organismul să producă adrenalină.
Chipul cu ochi migdalați și păr mirosind a flori de cireșe deveni străveziu. Holograma se dizolvă în suprafața capacului și, în câteva clipe, oglinda dezvălui figura bărbatului.
Era el fără îndoială – aceeași structură osoasă inconfundabilă, însă timpul îi rescrisese trăsăturile. Fața îi era netedă, pielea întinsă și luminoasă, lipsită de fisurile vârstei și de oboseala acumulată în decenii. Nu avea perfecțiunea artificială a unei reconstrucții, ci naturalețea unui chip care nu apucase să fie erodat de greșeli. Tenul păstra o nuanță caldă, ca după o vară pierdută într-o amintire care nu mai exista în această realitate. Aceiași ochi, dar profund schimbați: mai clari, mai larg deschiși, de un albastru dens care reflecta simultan două ceruri diferite. În privire se citea o tensiune stranie – inocența biologică a tinereții amestecată cu luciditate care nu aparținea unui corp de douăzeci și cinci de ani. Pupilele acționau puțin întârziat, comparând lumea cu alta, suprapusă. Sprâncenele, mai bine conturate, îi accentuau expresia concentrată, aproape severă. Fruntea, eliberată de riduri adânci, păstra o urmă de încordare – semn că mintea nu fusese întinerită odată cu trupul. Nasul drept și ferm, proiecta o autoritate tăcută, iar pomeții îi dădeau chipului un aer hotărât, aproape sculptat. Buza superioară ușor arcuită, păstra o cicatrice fină – singurul element care nu ar fi trebuit să fie acolo. O rană care aparținea unei alte istorii, unei alte dimensiuni. Părul des și închis la culoare, îi cădea dezordonat pe frunte și era încă umed de la condensul criogenic.
- E timpul, John West! se auzi glasul Copilotului. Voi deschide capsula. Suntem într-un spațiu tampon de o sută opt zeci de metri cubi. ATENȚIE! Descărcarea în cortex a informațiilor stocate în memoria mea s-a încheiat. Expulzare capac în: 3, 2, 1...
- în trecut –
John West se apropia asemenea unui robot. Călca apăsat pe toată talpa bocancului, minunându-se de strălucirea corpului. Părea o ființă venită dintr-o altă lume, însă se simțea liniștit, chiar bine dispus. Costumul inteligent îl făcea impunător, iar încălțările fosforescente cu talpă generoasă, mai înalt.
- Bine ai revenit, rosti șeful Complexului făcând semn celor doi ostași să se oprească la câțiva pași de cilindrului de criogenie.
Se întoarse către angajații în costume argintii care ajunseseră deja la capsulă.
- Să nu mai pierdem timpul! Începem ședința de pregătire!
De fapt era o repetare a evenimentelor care urmau să se întâmple. În mare parte o polologhie pe care unul din oamenii Institutului o recită asemenea unei povești spusă de multe ori. John West reținu că la sfârșitul somnului criogenic memoria va fi restabilită de Copilotul A.I. Urmară încă două ore de discurs despre salvarea omenirii, despre cât de minunat va fi să trăiești pe un Pământ aerisit.
Momentul intrării în capsulă nu a avut nimic din dramatismul grăbit al evacuărilor. O ceremonie tehnologică precisă, în care fiecare gest a fost calculat pentru a convinge corpul că somnul era sigur. Ajutat de cei doi angajați, John West intră în cilindrul străbătut de fire luminoase care pulsau lent. Scutul de energie care îi protejase capul deveni inactiv. Se retrase discret către frunte, apoi se integră în costum.
Interiorul capsulei era tapetat cu un material gelatinos adaptiv, menit să preia forma corpului fără presiune. Aerul din jur era mai rece cu câteva grade, purtând un miros vag de metal steril și ozon.
- Secvență de hibernare pregătită, anunță Copilotul A.I. Funcțiile vitale sunt în parametri optimi. Nivel de stres ridicat, dar acceptabil. John West! Te rog să stai nemișcat. Inițiez protocolul de pre-sedare.
Bărbatul simți cum țesătura costumului se încălzește, eliberând micro-doze de calmanți. Mușchii începură să răspundă mai lent, ca și cum gravitația ar fi crescut, iar zgomotele din jur deveniră îndepărtate. Ca prin ceață îl văzu pe șeful Institutului făcându-i din mână, apoi simți cum bocancii s-au fixat în lăcașuri magnetice. Auzi glasul Copilotului și pentru o clipă își imagină chipul fostei iubite. O strigă pe nume.
Un set de inele metalice coborî lent deasupra corpului său, scanându-i fața, ochii, expresia. Avu senzația că nu el este cel analizat, ci întreaga lui viață care este arhivată. Capacul începu să se închidă lent, fără sunet. Lumina se estompă treptat, trecând prin nuanțe de albastru rece. Ultimul lucru pe care l-a simțit a fost o presiune ușoară pe frunte, apoi gura i-a fost deschisă de insistența unui furtun ieșit dintr-un compartiment de la picioare. Din acel moment timpul nu a mai avut sens.
- în prezent –
Sunetul clapelor eliberate se auzi ca o serie de micro-explozii controlate. John West privi tavanul incintei străbătut de fulgere albastre, ca niște vene nervoase topindu-se în muntele de rocă și moloz. Se ridică fără greutate, simțindu-și corpul mai ușor decât de obicei. La doi metri în fața cilindrului, o descoperi: o siluetă suplă și echilibrată, cu mișcări fluide și lipsite de gesturi inutile; fața ovală, cu pomeți fini și o linie a maxilarului abia sugerată. Ochii mari, migdalați, de un brun foarte închis, aproape negru, iar irișii traversați pentru fracțiuni de secundă de filamente luminoase, ca niște circuite fantomatice. Părul îi cădea drept, până puțin sub umeri și nu era niciodată complet nemișcat; reacționa fin la câmpurile electromagnetice din jur, mișcându-se lent chiar și în absența curenților de aer. Îmbrăcămintea era un costum funcțional, inspirat din haine civile în tonuri neutre care integra interfețele holografice. Privită în ansamblu nu părea o mașină care imită un om, ci o interpretare a ideii de prezență umană.
- John West, trebuie să mă urmezi! Mergem către suprafață. În aproximativ cincisprezece minute are loc inițierea unui impuls. Acesta e motivul pentru care simți gravitația micșorată. În lipsa ta, puntea între lumi nu se va mai realiza.
Bărbatul păși peste peretele capsulei strângând materialul gelatinos cu degetul mare, în timp ce restul palmei se sprijini de buza cilindrului translucid. Imediat cum călcă pe podeaua plină de praf și bolovani de toate dimensiunile, bocancii fosforescenți deveniră strălucitori. În fața ochilor, pe ecranul de protecție activat odată cu expulzarea capacului, începu să apară date despre mediul înconjurător. Apoi traseul apăru asemenea unei pamblici roșii care se pierdea în mormanul de dărmături din fața capsulei.
Drumul dură mai puțin decât și-ar fi închipuit. Merseră pe un culoar cu un grad de înclinare acceptabil. John West pășea în spatele hologramei A.I., iar aceasta se oprea din când în când și îl privea cu ochi vii. Suprafața apăru brusc, ca o ruptură de lumină. Coridorul se termină într-un prag translucid, iar dincolo de el se afla o boltă vastă, irizată în nuanțe de violet și ametist, străbătută de dâre lente de lumină, ca niște cicatrici cosmice. John West se opri instinctiv. Simți o presiune subtilă care îi apăsa tâmplele. Solul începu să vibreze slab, ca și cum planeta ar fi acționat la prezența lui.
- Null... nu suntem unde ar trebui să fim, spuse el încet.
Holograma pâlpâi pentru o fracțiune de secundă, silueta ei deformându-se ușor, ca o reflexie într-o apă tulburată.
- Confirm, John West! Ești acolo unde trebuie să fii. Pe cealaltă Terra. Pulsul inter-dimensional a realizat transferul în ambele sensuri. Ți-am mutat conștiința într-un trup nou: versiunea ta din Pământul alternativ. Mai tânără cu douăzeci și cinci de ani.
- Vrei să spui că ești Copilotul A.I. din cealaltă dimensiune?
- Corect, John West! M-am integrat complet în conștiința ta. Probabilitatea de reușită, după intersectarea realităților, era destul de ridicată. Trebuia doar să îți ating corpul și să iau o mostră de A.D.N. Să preiau informațiile de la... cealaltă.
- Cum ai făcut asta?
- Te-am sărutat pe obraz, John West!
- Care este misiunea ta?
- John West! Avem nevoie de o unitate capacitivă fabricată în realitatea mea, pentru a împiedica alte punți inter-dimensionale. O găsim la aproximativ cincizeci de metri spre nord. Apoi trebuie să reintri în capsula criogenică. Ambele planete sunt atacate de entități care provin dintr-un mediu unde realitățile alternative se ating. Percepția acestor ființe este bazată pe diferențe de timp și de structură a realității. Acolo unde universul este contradictoriu, ele prosperă. Două Terre suprapuse reprezintă o sursă de energie existențială pentru Entitățile de Convergență. Partea interesantă este că nu sunt vii așa cum înțelegi tu viața. Sunt procese, John West. Iar procesele pot fi oprite.
- Cum facem asta?
- Este nevoie de o armă și de cineva care să o folosească. John West! Ești un mixt între două realități care va atrage invadatorii ca un magnet. În somnul criogenic vei ajunge în lumea lor și vei avea cea mai teribilă armă. Pe mine! Dacă reușim, te pot trezi într-un alt timp din realitatea ta, în corpul pe care îl ai acum. Celălalt trup este blocat în capsula de pe Terra ta. Din păcate A.I. din realitatea cealaltă nu a putut gestiona situația.
- Ce vrei să spui?
- După transfer, nu a reușit să-l trezească. Așadar, John West, vrei o dată anume?
- Nouăsprezece octombrie 2002.
- Ce a fost atunci, John West?
- Am cunoscut-o pe Jeni!