Zâmbetul morții
Nu te teme de moarte,
e o femeie frumoasă
cu zâmbet de zeiță.
Aștept un timp,
cu un ochi spre stele
și altul spre pământ,
să vină ușor,
ca o adiere de amintire,
cu pași de lumină
peste gândurile mele.
În acest timp
voi strânge îngerii
la sfatul destinului
hărăzit de tine, Doamne.
Și-i voi întreba în șoaptă
de ce dorul nu moare
și iubirea rămâne
chiar și după uitare.
Îi voi spune morții, în față:
Lasă întunericul să mă șteargă ușor,
ca pe o rană vindecată
de propria ei frumusețe.