Umbrele lui Charon

De o parte și cealaltă a văii, munții se înalță semeți. Râul curge lin, iar șoseaua îngână calea apei. Marcajele rutiere sunt noi și licăresc în semiîntuneric. Aproape de mijlocul defileului, un refugiu atrage atenția. Asfaltul strălucește și stâlpul din fier, la capătul căruia este prinsă pancarta simbolizând un taxi, se leagănă ușor. Două ființe de lumină intră în trecătoare. Prima se oprește în dreptul brațului din metal, iar cea de-a doua se îndreaptă către faleză. Ridică roba și privește picioarele. Plutește peste bolovani și ajunge deasupra apei. Coboară lin, până când degetele se udă, apoi strălucirea trupului se răspândește în lărgimea râului.
- Slavă ție, Doamne! rostește.
Un val înspumat se ridică și puhoiul încremenește. Cursul se schimbă, iar malul mușcă din întinsul apei. Entitatea vede două monezi ieșind din mâl, chiar sub picioarele sale. Sunt tributul celui trecut în neființă. Se apleacă, le adună, apoi le aruncă. Zornăitul metalului izbit de asfalt se aude în ecouri lungi. Amândouă fisele șerpuiesc și se opresc lângă cealaltă ființă de lumină.
- Charon! șoptește aceasta ridicând privirea către munte.
Zidul din granit își pierde consistența și lasă să treacă un trup firav. Trecut de vârsta a doua, ușor gârbovit, dar încă ferm, bărbatul se ivește din portal. Este atras de marcajul fosforescent și privește în lungul șoselei.
- Așadar, un caz special, își spune mângâindu-și barba ascuțită.
Entitatea îl privește fără să-i răspundă. Ridică monezile și le arată. Dinspre râu, ființa de lumină care i-a schimbat cursul se apropie. Charon își privește trupul, în timp ce roba se transformă într-o haină sclipitoare. Simte cușma diferită și o dă jos de pe cap. Devine o șapcă elegantă, pe care sunt încrustate câteva cuvinte. Le citește cu voce tare.
- UMBRELE TE VOR ÎNSOȚI
Știe ce înseamnă asta. Călătoria nu va fi ușoară. Frații din infern vor veni. Primește itinerariul ca de fiecare dată. Direct în mintea sa, ca și cum ar fi fost acolo dintotdeauna. Vămile sunt repartizate într-un mod unic, nemaiîntâlnit.
- Să începem, rostește îndesând șapca pe creștet.
Mâinile îi sunt acoperite de mănuși din dantelă albă, iar pantalonii, albastru marin, etalează dungi ferme. Pantofii negri strălucesc precum sacoul, iar cravata îngustă și maronie se leagănă peste cămașa albă. O lumină puternică ascunde pentru câteva clipe metamorfoza. Două faruri gălbui, apoi silueta inconfundabilă apare în refugiu. Charon privește prin parbrizul generos și evaluează scaunele de culoarea muștarului. O limuzină clasică, folosită și în alte misiuni. Are, totuși, ceva diferit. Un singur ștergător cu două lame, la baza căruia aripioare metalice sunt aliniate până la mijlocul brațului. A doua ființă încrustează pe aripa mașinii însemne misterioase. Încheie misiunea și pornește către intrarea din defileu. Charon îi urmărește trupul de lumină și peisajul se cufundă în semiîntuneric. Deschide portiera și se așază pe scaunul șoferului. Aprinde lumina plafonierei și își privește chipul în oglindă. Cuvintele de pe șapcă dispar, topite în catarama pamblicii din piele. Prinde cheia din contact. Demarorul clănțăne scurt și motorul începe să toarcă.
*
... Poate nu a fost cea mai bună misiune a mea, însă ineditul ei va rămâne în Arhiva Sufletelor pentru totdeauna.
Am plecat de pe malul râului Acheron cu faza lungă pornită, cercetând șoseaua udă. În scurt timp m-am pierdut de malul abrupt și am lăsat în spate munții. În stânga, luminile orașului Sufletelor Pierdute licăreau misterios. Pe coama dealului, fix după curba dublă, l-am văzut. Se oprise pe carosabil, la câțiva metri de semnul stației de taxi, privind nedumerit manșeta pantalonilor. Am zâmbit larg. Semăna cu un cocostârc. Părea absorbit de pantoful care stătea agățat de picior cu un elastic. Avea pardesiu cu guler ridicat și mimica bine cunoscută a celor care au trecut de curând în neființă. Am oprit în dreptul lui și am acționat maneta. Brațul ștergătorului s-a plimbat de câteva ori, adunând picături de pe parbriz. M-a privit insistent, fără să înțeleagă ce i se întâmplă. Cearcăne adânci și părul așezat într-o parte, îl făceau să pară îmbătrânit. Am rotit comutatorul și lumina din bord s-a intensificat. I-am făcut semn să urce, însă a zăbovit în fața înscrisului de pe aripa din spate. Se căznea să descifreze mesajul, dar nedumerirea de pe față era evidentă. Am apăsat același buton și indicatorul de pe habitaclu a devenit roșu. Atunci i-am auzit pentru prima oară vocea.
- Taxi/ Ocupat
Mirosul de lumânări aprinse și tămâie a intrat în mașină. S-a așezat pe banchetă și, imediat ce am auzit ușa închizându-se, am demarat. L-am privit prin oglinda retrovizoare cu oarecare interes. Și-a deschis nasturii pardesiului, apoi pe cei a sacoului de culoare albastră. Când, în sfârșit a ridicat privirea, l-am întâmpinat cu un zâmbet cald.
- Eu sunt Charon, i-am spus pe un ton blând.
Fără să-mi răspundă, s-a tras spre mijlocul canapelei. A început să privească pe geam, în timp ce taxiul prindea viteză către vămi. În față, o lumină roșie spăla depărtările.
- Puțină muzică? l-am întrebat, deși era evident că își dorea.
Mi-a confirmat printr-un singur cuvânt și a fost de ajuns. Îi știam preferințele. Conexiunea dintre mine și pasager era stabilită. A căutat cu privirea prin bordul limuzinei, apoi s-a afundat în banchetă.
În lumina farurilor, marcajele rutiere își schimbaseră deja culoarea. Deveniseră aurii, semn că ne apropiam de prima vamă.
- În scurt timp facem primul popas, l-am anunțat.
Cele trei butoane din mijlocul bordului trebuiau apăsate simultan. Cutia metalică a apărut imediat. S-a oprit aproape de speteaza scaunului din dreapta și suportul telescopic s-a luminat.
- Trage de manetă, l-am încurajat plimbând mâna.
I-am simțit temerea. A apucat tija metalică, evitând bila din capăt. Zgomotul asemănător aparatelor de la jocurile de noroc l-a determinat să se retragă. Când cartea a apărut în fanta mașinăriei, ochii i s-au dilatat haios.
- Ar fi cazul să o vezi, l-am încurajat.
Cu mâna tremurândă, a privit suprafața din plastic. Am fost sigur că nu era de soi.
- Opt de inimă roșie, mi-a răspuns plimbând degetele. I-am văzut fața gânditoare în oglindă și am devenit la rândul meu serios. Am călcat frâna și am oprit mașina în fața barierei. La câțiva metri, chioșcul pe frontispiciul căruia scria „NUMĂRUL 1” ne-a întâmpinat cu răceală. Ușa s-a deschis și doi străjeri s-au apropiat. Îi știam bine. S-au oprit lângă portieră și m-au privit pătrunzător. Am cerut pasagerului cartea și am deschis geamul, acompaniat de scârțâitul macaralei. Am zâmbit încercând să rămân indiferent.
- La limită, a rostit unul dintre ei, în timp ce al doilea a apucat mânerul ușii.
Apoi totul s-a schimbat.
Umbra s-a ivit la câțiva pași, în spatele primului ostaș. Am apucat să rostesc cuvintele, înainte să ajungă la taxi.
- Oprește timpul! am spus răspicat.
Am deschis portiera larg și am urmărit-o trecând prin trupul străjerului. Eram doar eu și negura cu chip hidos. Știam ce-și dorea, însă nu aveam de gând să cedez. A început să suduie, nemulțumită că mă opuneam. Ar fi vrut să ajungă la mașină, dar am oprit-o cu un gest ferm. De aproape, mă îngrozea. Semăna cu mine, însă trăsăturile feței erau rigide. Avea brațele reci, precum un sloi de gheață. I-am apucat gâtul cu mâinile amândouă și am strâns cu putere. Umbra m-a îmbrățișat și a încercat să mă muște de gât. I-am văzut dinții galbeni și i-am simțit duhoarea. Am aplecat capul din reflex. Și-a pierdut tăria și s-a dezlipit de mine. Apoi a dispărut în noapte.
Am intrat în mașină la fel cum am coborât. Timpul și-a reluat cursul și ochii străjerului au devenit vii.
- Vedeți-vă de treabă, am rostit pe un ton aspru. Este de ajuns pentru a trece. Nu a folosit cuvinte de batjocură în mod continuat. Și, de fiecare dată, i-a părut rău. Luați mâna de pe portieră!
Ostașii s-au retras. Au înapoiat cartea, apoi au ridicat bariera. Am pornit în trombă, nu înainte de a pune cartea în locul de unde a fost extrasă. Pe zidul pavilionului a apărut înscrisul fosforescent.
„AICI SE JUDECĂ PĂCATELE LIMBII”
Deși ne îndepărtam de prima vamă, am simțit încleștarea cu umbra. Am aprins lumina plafonierei și temerile s-au adeverit. Haina își pierduse strălucirea, iar mănușile au devenit gri. În plus, mă ustura îngrozitor fruntea. Am așezat șapca pe scaunul din dreapta și am privit în oglindă ridurile adânci. Am trecut cu degetele peste ele. Erau reci și dureroase la atingere. Însoțitorul meu mă privea nedumerit.
- Ce a fost mai ușor a trecut, i-am spus închizând lumina plafonierei. În scurt timp va trebui să tragi de manetă. De două ori, de această dată.
Atunci i-am auzit pentru prima oară gândurile. Încă nu era sigur, dar era destul de aproape.
- Da, este adevărat, i-am răspuns. Trecem prin vămi. Cărțile sunt întruchiparea faptelor și gândurilor din viața ta. Culorile și numerele, rezultatul anilor petrecuți pe Pământ. Rombul simbolizează calea Domnului, iar cupa iubirea fără tăgadă. Trefla îndoiala, fățărnicia trupului și spiritului. Pica decăderea, apropierea de întuneric.
În oglinda retrovizoare i-am văzut ochii ieșiți din orbite.
- Asta înseamnă că... am murit. Unde este corpul meu?
- În capela bisericii.
Mi-am dat seama că vrea să vadă. Taxiul oferea această posibilitate. I-am respectat intimitatea și cât și-a privit trupul cu mâinile încrucișate pe piept, nu am scos niciun cuvânt. A stat minute în șir fără să-și dezlipească ochii de pe geam. Când, în sfârșit s-a afundat în canapea, am dat drumul la muzică din nou. În fața noastră cerul a devenit roșu. Semn că ne apropiam de următoarea barieră. Am apăsat simultan butoanele și cutia a apărut.
- Opt de treflă, i-am auzit glasul. L-am privit cu coada ochiului.
S-a grăbit să acționeze maneta a doua oară.
- Damă de cupă!
Am zâmbit fericit, apoi am aprins plafoniera. Urmele luptei cu umbra dispăruseră. Haina redevenise strălucitoare, iar mănușile albe.
În scurt timp am ajuns în fața celei de-a doua bariere. Diferită de cum mi-o închipuiam. Din ea atârnau sârme care măturau asfaltul. Foișorul avea trei trepte din lemn, iar în mijloc o căsuță văruită. Deasupra, aproape de acoperiș, o pancartă fosforescentă.
„NUMERELE 2,3”
Nu am mai văzut formatul. În scurt timp au sosit trei soldați în armuri argintii și coifuri strălucitoare. Îi știam pe toți, însă mă priveau cu indiferență. Unul dintre ei a înmânat sulița unui camarad și s-a apropiat de taxi. Am deschis geamul încet, accentuând scârțâitul macaralei. Cele două cărți au ajuns în mâinile santinelei. Din asfalt, aproape de barieră, o umbră s-a ridicat amenințătoare. Nu am vrut să aștept. Am rostit cuvintele magice, înainte ca arătarea să-și dezvăluie întregul trup.
- Oprește timpul! am poruncit.
Deasupra bordului, o muscă rătăcită levita aproape de oglindă. I-am privit aripile transparente, apoi am deschis portiera trecând prin străjer. Nu era acolo. Doar eu și negura. Oricât m-am străduit să-i văd fața acoperită de gluga țuguiată, nu am reușit. Două mâini rahitice, apoi sârmele au fost adunate într-un mănunchi impresionant. Umbra s-a îndreptat spre taxi, însă am observat la timp parbrizul. Ștergătorul era transformat într-o sabie. Am lovit cu putere, dar reculul mi-a aruncat brațele. Întunericul a mârâit sinistru. M-am oprit o clipă și am analizat. Nu aveam cum să pierd. Dama de cupă era peste optul de treflă. Pirueta m-a salvat. Am ajuns în spatele umbrei și lovitura a aruncat gluga aproape de barieră. Am văzut chipul și am tresărit. Eram eu, însă atât de hidos. Am intrat în mașină, nu înainte de a așeza sabia la loc. Santinela m-a privit cu ochi vii și mi-a înapoiat cărțile. Înscrisul de pe spate ei s-a luminat.
„AICI SE JUDECĂ MINCIUNA, JUDECATA APROAPELUI”
Au ridicat bariera, apoi am pornit la drum.
- Da, da, am rostit privind în oglindă. Sunt mulțumit de tine! Însă adevăratele încercări abia urmează.
M-am aplecat peste bord, căutând musca rebelă. Nici urmă de insectă. Pe dealuri, semnele furtunii își făceau simțite prezența.
- Aș vrea să te duc la capătul drumului, i-am spus. Urmează încercarea cu trei cărți. Dumnezeu să ne ajute!
I-am privit mâinile împreunate pentru rugă. Am auzit cuvintele și am fost impresionat. Să nu îmi simtă emoția, mi-am îndesat șapca și am apăsat pedala de accelerație. Peisajul s-a schimbat și am intrat în zonă muntoasă. Serpentinele erau strânse și am pierdut viteză. Faimoșii viermi albaștri s-au îngrămădit în palmele pasagerului, semn că neliniștea s-a cuibărit în sufletul său. Am acționat butoanele și caseta de metal a apărut din măruntaiele bordului. I-am făcut semn, însă deja acționase maneta. Un Zece de cupă, o carte neutră, a ajuns în fantă. Am vrut să-l strig pe nume, deși știam că era interzis. I-ar influența starea de spirit. Au fost cazuri în care misiunea a fost pusă în pericol. Așadar, am renunțat. Am auzit icnetul și a doua extragere a dezvăluit un Juvete de caro. A treia încercare a fost diferită. Fluxul energetic a străbătut timpul. Pentru câteva clipe am fost în viitor, apoi am revenit cu piciorul drept pe frână. Semnalul era puternic. Urma o carte deosebită. Zgomotul asemănător aparatelor de la jocurile de noroc a durat mult. Am oprit mașina în sincron cu apariția cărții. Mi-a vorbit emoționat.
- Un As de romb!
Plasticul sclipea și am știut imediat ce se va întâmpla. Jetul de lumină divină mi-a străpuns pieptul și aripile îngerești au răsărit. Am simțit puterea. Nu mi-a rămas decât să deschid geamul, ca podoaba să fie văzută de la distanță. Cealaltă aripă s-a așezat pe trupul pasagerului și mirosul de mir s-a răspândit într-o clipă. Am pornit limuzina și, după câteva curbe, am ajuns la următoarea stavilă. Casa impunătoare este nouă și frumoasă, iar pe fațada barierei stătea scris.
„NUMERELE 4, 5, 6”
Aripile câștigate au impus respect. Am trecut pe lângă patru mesageri pe care îi cunoșteam bine. Cu toții levitau și am știut că lumina divină din pieptul meu era cauza. Pe spatele lor stătea scris.
„AICI SE JUDECĂ LĂCOMIA, LENEVIA, FURTUL”
Am mers atât de liniștit. Până în apropierea furtunii nu am scos niciun cuvânt. Însoțitorul meu mi-a respectat decizia. Îi simțeam sufletul lipit de al meu.
Când fulgerul s-a topit în creasta versantului, am știut. Urma încercarea cu patru cărți.
Emoțiile erau atât de puternice, încât pasagerul a tras de manetă cu amândouă mâinile. Nouă de inimă neagră și-a deschis frunzele întunecate. Aripile mele s-au retras și le-am simțit cuibărite pe spate. Prezențe materiale, greu de ignorat. A urmat a doua încercare și Asul de inimă roșie mi-a smuls o lacrimă caldă. Am zâmbit cu întreaga ființă. Apoi Paisprezece de romb mi-a adus liniștea. M-am uitat prin pene mirosind a mir. Aripile s-au redeschis și am uitat de limuzină. M-am întors și am întins brațele cât să-i mângâi obrajii. Ochii lui străluceau și îmi urmăreau lacrima care ajunsese în bărbie. Mașina mergea singură. Cunoștea drumul și respecta momentul. Ultima încercare m-a determinat să revin cu mâinile pe volan. Un Zece de treflă a apărut pe fațada mașinăriei. Aripile s-au strâns, însă nu pe de-a întregul.
După puțină vreme, am ajuns în fața unei bariere noi. Două jivine o păzeau. Le cunoșteam de pe tărâmul din apropierea infernului. Oameni având capete de câine, pregătiți să slujească întunericul și lumina deopotrivă. Pe zidul casei a apărut pancarta luminoasă.
,,Numerele 7, 8, 9, 10”
Ușa s-a deschis și cinci soldați conduși de o ființă de lumină de rang înalt s-au apropiat de mașină. Am deschis geamul și am întins cele patru cărți. Apoi din spatele lighioanelor au ieșit la iveală două umbre. Am rostit cele două cuvinte magice și timpul și-a oprit curgerea firească. Însă nu am reușit să deschid ușa. Entitatea de lumină nu a fost afectată de porunca mea. Mi-a făcut semn să rămân în taxi. Pentru o clipă am privit chipul împietrit al pasagerului și mi-am făcut griji. Parbrizul s-a luminat și arma a apărut încă o dată. Ființa de lumină s-a năpustit asupra întunericului. Din spatele meu, aripile s-au desprins și au ieșit prin geamul deschis. Mi-am văzut trupul luptând alături de entitatea de lumină și am știut că bătălia se desfășura în afara timpului. Oamenii având capete de câine alergau în jurul nostru. Le-am văzut danturile puternice și mârâitul s-a transformat într-un urlet prelung. Din fericire aliatul meu era puternic. Din mâinile sale ieșeau fulgere care luminau chipurile umbrelor. Ființa de lumină s-a apropiat de negura îngenunchiată de loviturile sale. Apoi a fost rândul trupului meu atemporal să învingă tenebra. Sabia i-a retezat capul și lighioanele au fugit spre barieră. Liniștea a revenit. Entitatea de lumină a înapoiat cărțile și a făcut semn grupei de soldați să se întoarcă. Pe spatele lor am văzut înscrisul.
„AICI SE JUDECĂ IUBIREA DE ARGINȚI, CAMĂTA, NEDREPTATEA, INVIDIA”
Am mers prin furtună mult timp. Vântul sufla năprasnic, iar ploaia a spălat taxiul în ropote amenințătoare. Ștergătorul s-a mișcat la viteza maximă, însă de multe ori a devenit ineficient. Fulgere incandescente au metamorfozat peisajul pe care nu-l recunoșteam. M-am căznit să-mi aduc aminte de trecătoarea prin care ne strecuram. Am folosit frâna de motor și la fiecare curbă am privit în oglindă chipul pasagerului înmărmurit.
- Nu am ajuns de mult prin aceste locuri, am mormăit. Pentru tine urmează încercarea cu cinci cărți.
Nu mi-am dat seama imediat. Am simțit limuzina smuncind, apoi motorul s-a oprit. Luminile din bord s-au stins, iar fulgerul a lovit la câțiva pași de noi. Musca rebelă a apărut de după oglindă și am știut că nu era o întâmplare. Mi-am folosit puterea, însă insecta nu și-a oprit zborul. S-a așezat pe bancheta din dreapta și umbra s-a înfiripat. De data aceasta aveam un oponent foarte periculos. S-a materializat atât de aproape de protejatul meu împietrit, încât roba neagră i-a atins manșeta pantalonilor. Glasul răgușit și mirosul de pucioasă m-au făcut să tresar.
- Sunt aici, frate, mi-a spus de sub glugă. Am nevoie de sufletul lui.
Nu știu ce m-a determinat să reacționez așa. M-am năpustit asupra întunericului cu gândul de a-l spulbera. O răutate de care mi-am dat seama destul de repede. Tenebra își dorea să mă comport așa. M-am oprit la timp și m-am gândit la bunătate și lumină. Apoi am zâmbit, privindu-i ochii încercănați.
- Aici nu este vamă, iar sufletul lui este sub protecția mea, i-am răspuns.
Am deschis ușa din dreapta și l-am împins în ploaie. Fulgerul a lovit cu un zgomot asurzitor. Pentru o clipă i-am văzut chipul palid. Ochii roșii și dilatați s-au pierdut în neant. Am închis portiera privind picăturile de apă care se scurgeau pe brațul meu și pe bancheta de culoarea muștarului. Am călcat accelerația până la podea și demarorul a clănțănit secunde bune. Apoi s-au întâmplat două lucruri. Motorul a pornit în sfârșit și musca așezată cu picioarele în sus a rămas în același loc. Am trecut peste culmea dealului și ploaia a încetat ca prin minune. În oglindă, privirea pasagerului m-a făcut să zâmbesc din nou, în timp ce marcajele rutiere și-au schimbat din nou culoarea, semn că ne apropiam de următoarele vămi. Cutia metalică s-a apropiat de banchetă și Zecele de treflă m-a făcut să simt durerea din spate. Aripile au dispărut. A doua încercare a adus un Juvete de cupă. Am simțit încordarea, însă am reușit să rămân inflexibil. Apoi nouă de inimă neagră mi-a întunecat fața. Pasagerul meu era mai emoționat ca niciodată. Asul de romb a străpuns întunericul. Aripile au revenit, iar mirosul de mir a devenit îmbătător.
- Încă una, i-am spus pe un ton blând.
Asul de cupă ne-a făcut fericiți.
Următoarea barieră a fost una specială. Ne-am oprit în fața unei arcade, o trecere spre lumină de care aveam atâta nevoie. Același înscris de pe aripa taxiului, încrustat în piatră și accentuat cu vopsea roșie. Deasupra, pancarta fosforescentă anunța.
„NUMERELE 11, 12, 13, 14, 15”
Porțile din lemn erau închise, dar în scurt timp zăvoarele s-au deschis și ființe de lumină s-au apropiat de noi. Aveau în mâini ceasloavele, cărți concepute la nașterea universului, pline de lumină. Culoarea limuzinei s-a intensificat și galbenul a devenit țipător. Știam că metamorfoza mijlocului de transport a fost rezultatul unei astfel de entități superioare și am deschis geamul cu mâna întinsă spre ființa îmbrăcată în purpură. A pus rezultatul extragerilor între pagini, apoi cu toții au început să cânte un imn de slavă către Dumnezeu. Am cântat alături de ei. Pe sub boltă, am văzut al doilea soare. Pasagerul meu a început să plângă și am auzit cuvinte spuse din adâncul sufletului.
- Iartă-mă, Doamne, a murmurat.
Aripile mele s-au revărsat asemenea unui scut. Ființele s-au înclinat și ne-au făcut loc să trecem. Undeva, lângă arcadă am văzut două umbre. Înscrisul le-a înlănțuit, iar ele se zbăteau neputincioase. Din fericire, pasagerul era absorbit de peisaj și nu le-a observat. Entitatea în purpură s-a aplecat la rândul ei și a privit spre însoțitorul meu. A deschis ceaslovul și mi-a înapoiat cărțile. Pe coperți am citit însemnele.
„AICI SE JUDECĂ MÂNDRIA, MÂNIA, POMENIREA RĂULUI, UCIDEREA, VRĂJITORIA”
Am mers pe plaiuri însorite multă vreme. Pasagerul era liniștit și împăcat cu sine. A urmărit soarele plin de bunătate și, de fiecare dată, i-am oprit întrebările prin zâmbete largi.
- Urmează încercări teribile, i-am spus pe un ton abătut. Următoarele șase cărți te pot duce spre lumină sau întuneric. Dumnezeu să ne ajute!
Zgomotul cutiei a readus viermii albaștri și starea de beatitudine s-a pierdut treptat. Sămânța fricii i-a făcut palmele albastre și a început să tremure. În jurul nostru s-a întunecat și aștrii au dispărut în spatele norilor. Nouă de inimă neagră ne-a privit printre frunze. Aripile s-au retras și am simțit nesiguranță. A doua extragere a adus un Popă de caro și am simțit cum seninul se apropie. Apoi Dama de cupă a zâmbit, iar eu am făcut la fel.
- Doamne ajută, l-am auzit spunând.
Juvetele de inimă roșie i-a adus liniștea. A ridicat palmele și am văzut în oglindă cum viermii albaștri s-au topit în neant. S-a înseninat din nou. A cincea acționare a manetei a readus aripile.
- Iar un Popă de caro, mi-a spus cu vocea gâtuită.
Asul de caro a încheiat încercările și am început să cânt un psalm.
- Cred în tine, Doamne!
Am ajuns la barieră și s-a deschis singură. De o parte și cealaltă a drumului erau înșiruite ființe antagonice. Doisprezece entități cu aripile deschise aruncau fulgere spre întunericul din cealaltă parte. Am știut că nu putea fi atât de ușor. Câteva clipe am privit pe întinsul podișului din față. Iarba vălurea ușor, în tonuri vii. Din negură, am văzut umbra apropiindu-se de axul șoselei.
- Oprește timpul! am strigat și ființele de lumină au încetat. Nu au fost afectate, însă am știut că nu mă vor ajuta. Curenți de aer au atras un vortex întunecat. Am coborât din mașină și am ridicat spada de pe parbriz. Tenebra și-a dat jos gluga și m-a privit cu ochi încercănați. Aveam senzația stranie că o pot privi și, în același timp, să descopăr taxiul și propria persoană. Deasupra noastră, cele nouă ceruri erau deschise. Puteam să privesc în spiralele timpului. Pentru câteva clipe, am văzut Pământul înainte ca Dumnezeu, Tatăl Ceresc, să-i insufle viața. O bilă compactă de marmură striată cu dungi negre, verzi și albe. Săgeata de gheață m-a adus la realitate. Am simțit sabia grea, apoi am sprijinit-o pe asfalt. Negura s-a bucurat și s-a apropiat de taxi. Mâna dreaptă, împreună cu umărul mi-au devenit transparente. Nu mai era timp de pierdut. Mi-am folosit aripile și corpul meu a mers în viitor. Îndeajuns ca saltul înșurubat în spate să surprindă umbra. I-am auzit glasul, apoi cuvintele s-au pierdut în partea întunecată. Capul hidoșeniei s-a amestecat cu negura. Am revenit în limuzină și am privit chipul împietrit al pasagerului. Când am pornit motorul, l-am simțit zvârcolindu-se pe banchetă. Deasupra părții de lumină stătea scris cu însemne de foc.
,,NUMERELE 16, 17, 18, 19, 20, 21”
O entitate a ridicat palmele și un însemn strălucitor a apărut în aer.
„AICI SE JUDECĂ CURVIA, PREACURVIA, PERVERSIUNILE, EREZIA, NEMILOSTIVIREA, CREDINȚA DEMONICĂ”
Am pornit prin câmpia nesfârșită din fața noastră. Drumul este drept, lipsit de curbe și am accelerat până când pedala de accelerație a refuzat să mai coboare. Conexiunea mea cu pasagerul a ajuns la alt nivel. I-am simțit trăirile și am reușit să pătrund în zona sensibilă a sufletului său. Gândurile erau curate și atât de frumoase. A stat cu ochii închiși și taxiul a început să dea semne că va părăsi carosabilul. Am preluat controlul și aripile s-au deschis, de o parte și alta a limuzinei. Curentul cald l-a determinat pe însoțitorul meu să deschidă ochii. M-a privit altfel și am știut că taxiul i-a permis să discute cu o persoană dragă. Aveam chipul tatălui său.
- Mai sunt trei încercări, i-am spus pe un ton blând.
Din bord, cutia metalică s-a apropiat de spetează. Mirosul de mir ne-a îmbătat. Un As de caro i-a smuls însoțitorului meu lacrimi cristaline.
- Mi-e dor de tine, tată! mi-a zis strângând speteaza scaunului.
- Știu! i-am răspuns. Să nu te superi pentru ce o să urmeze.
Șase de inimă neagră mi-a coborât privirea.
- Și eu am fumat, l-am liniștit.
Asul de caro a încheiat încercările și am zburat direct spre corona astrului. Am reușit să citim simbolurile.
,,NUMERELE 22, 23, 24”
Ne-au întâmpinat trei serafimi. Vocea mi-a revenit, la fel și înfățișarea. Apoi am primit verdictul sufletului pe care l-am adus. A venit în mintea mea, ca și cum a fost acolo dintotdeauna.
- Ai trecut de vămi, însă nu vei merge în rai. Ai de îndreptat multe și vei trăi o altă viață. Taxiul a ales. Dacă ai fi ajuns la fiecare în parte, nu ai fi trecut.
Din spatele serafimilor a sosit un înger. I-am spus pasagerului să coboare, apoi deasupra astrului cu aură au apărut două însemne. În primul stătea scris.
„AICI SE JUDECĂ SULEMENIREA, FUMATUL, SIMONIA”
Cel de-al doilea era înscrisul de pe limuzină. Am reușit să-l citesc.
„DUMNEZEU TE IUBEȘTE”
... Eu sunt Charon și trec suflete prin vămile văzduhului.
Acesta este raportul către Arhiva Sufletelor, despre ultima misiune pe care am avut-o.
*
Charon privi pergamentul, apoi îl rulă cu îndemânare. Cutia metalică de la bordul taxiului se opri lângă speteaza scaunului din dreapta. În locul fantei unde apăreau cărțile, un cilindrul transparent aștepta raportul. Deschise portiera și așeză documentul. Ciudat! Musca nu mai era pe scaun, deși era sigur că murise între cusătură și spetează.
- Poate a căzut, își spuse mângâindu-și barba ascuțită. Ochii se plimbară peste covorașul din cauciuc. Simți frigul întinzându-se pe șira spinării, apoi aburi reci se așezară pe cilindru. Văzu chipul fratelui său, ieșind de pe bancheta din spate. Încremeni de-a binelea.
- Un demon a trecut vămile!
- Bine te-am găsit, vorbi negura cu glas sinistru.
Înainte de a reacționa, ființa din infern se năpusti asupra șoferului. Charon simți pieptul străpuns de îmbrățișarea fatală. Ridică privirea și se uită în oglindă. Râsul sinistru îi dublă vocea.
- Ai puterea să oprești timpul, dar îl poți și întoarce. Mergem pe malul râului Acheron, la începutul misiunii. Sufletul pasagerului va fi al meu!

Comentarii