Taxiul lui Charon

Luminile orașului erau departe, pe umerii dealului ros de timp. Le priveam tăcut și căutam repere în măreția așezării. Ceața se așezase în valea întunecată. O liniște asurzitoare în care fâșâitul pardesiului cu guler ridicat se auzea la fiecare mișcare a trupului. Asfaltul strălucea prin pelicula de apă și stâlpul din fier, la capătul căruia era prins semnul stației de taxi, mă privea iscoditor. Nu aveam nimic în buzunare. Haina era nouă, avea mirosul și textura unui lucru nepurtat. Mă căzneam să-mi amintesc cum am ajuns aici, însă nu aveam niciun indiciu. Peisajul îmi era străin și primul pas pe șosea m-a determinat să privesc pantoful negru. Am zâmbit observând elasticul care se încăpățâna să-l țină agățat de șoseta căzută peste gleznă. Dinspre vale, o lumină misterioasă se apropia. Am privit-o șerpuind printre arbori, desenând umbre stranii prin coroanele înfrunzite, apoi două faruri gălbui au dezvăluit conturul străzii. Zgomotul motorului m-a făcut să tresar. Se auzea tare și ritmat, un timbru care îmi amintea de o limuzină clasică, pe benzină. Fix în dreptul meu s-a oprit. Singurul ștergător s-a plimbat de câteva ori peste parbriz, apoi chipul șoferului deveni vizibil. Lumina din bord se intensifică și mâna întinsă indică portiera din spate. Am cercetat câteva clipe însemnul de pe aripa mașinii fără să înțeleg mare lucru. Apoi indicatorul de pe habitaclu deveni roșu. Am citit cu voce tare.
- Taxi/Ocupat
Am privit pentru ultima oară orașul și am intrat purtat de un îndemn lăuntric. Aveam senzația că eu l-am chemat. Mi-am desfăcut nasturii pardesiului, apoi a sacoului de culoare albastră. De acesta îmi aminteam. Îl cumpărasem pentru mini-revelionul de anul trecut, organizat de firma unde lucram. În sfârșit ceva familiar. Am ridicat privirea către oglinda retrovizoare și zâmbetul taximetristului veni în sprijin.
- Eu sunt Charon, rosti pe un ton blând.
M-am tras spre mijlocul banchetei și am privit prin geamul din stânga. Aveam senzația că mergem foarte repede. Peisajul se schimba amețitor și undeva, la orizont, o lumină roșie spăla depărtările.
- Puțină muzică? întrebă Charon ridicând mâna dreaptă, rotind apoi mănușa din dantelă albă.
- Desigur, am bolborosit uimit că mi-a citit gândurile.
Am privit bordul neobișnuit și în câteva clipe melodia pe care o aveam în minte răsuna suav. M-am uitat după aparatul de taxat, dar nu l-am descoperit.
Nu eram deloc incomodat de faptul că îmi vorbea familiar. Chiar îmi doream.
Figura taximetristului deveni serioasă. Întoarse capul către mine și mă privi iscoditor.
- În scurt timp facem primul popas.
Apăsă câteva butoane, apoi bordul se reconfigură. O cutie metalică se apropie de speteaza scaunului din dreapta.
- Trage de manetă, mă îndemnă simulând mișcarea.
Am apucat metalul rece și am acționat pârghia. Un zgomot asemănător aparatelor de la jocurile de noroc, apoi apăru o carte. Era ieșită jumătate și strălucea.
- Ar fi cazul să o vezi, mă îndemnă.
- Opt de inimă roșie, am răspuns privind suprafața din plastic.
Mimica lui Charon deveni rigidă. Mă privi în oglindă câteva clipe. Frână ușor și mașina se opri în fața unei bariere. Din chioșcul pe frontispiciul căruia scria ,,NUMĂRUL 1”, sosiră doi oameni. Taximetristul îmi ceru cartea și deschise geamul în scârțâitul macaralei. O întinse zâmbind.
- La limită, rosti unul dintre ei, în timp ce al doilea apucă mânerul ușii.
- Vedeți-vă de treabă, rosti Charon pe un ton aspru. Este de ajuns pentru a trece. Nu a folosit cuvinte de batjocură în mod continuat. Și, de fiecare dată, i-a părut rău. Luați mâna de pe portieră!
Santinelele se retraseră. Înapoiară cartea și mănușa din dantelă o introduse în locașul de unde apăruse. Într-o clipă cutia dispăru în măruntaiele din bord. Bariera se ridică și mașina porni în trombă. Pe zidul pavilionului apăru un înscris fosforescent.
„AICI SE JUDECĂ PĂCATELE LIMBII”
Figura șoferului mă făcu să tresar. Cu o mișcare fermă aprinse lumina plafonierei. Haina își schimbase culoarea. Devenise maronie, iar mănușile gri. Își dădu șapca deoparte și o așeză pe banchetă. Se privi în oglindă și plimbă degetele peste ridurile adânci. Nu le văzusem până atunci. Dădu din cap de câteva ori.
- Ce a fost mai ușor a trecut, rosti ascunzându-se în semiîntuneric. În scurt timp va trebui să tragi de manetă. De două ori, de această dată.
Un gând sinistru îmi trecu prin cap. Pentru o clipă m-am gândit la ce e mai rău.
- Da, este adevărat, îmi spune. Trecem prin vămi. Cărțile sunt întruchiparea faptelor și gândurilor din viața ta. Culorile și numerele, rezultatul anilor petrecuți pe Pământ. Rombul simbolizează calea Domnului, iar cupa iubirea fără tăgadă. Trefla îndoiala, fățărnicia trupului și spiritului. Pica decăderea, apropierea de întuneric.
- Asta înseamnă că... am murit. Unde este corpul meu?
- În capela bisericii.
Geamul din stânga mea își pierdu transparența. M-am apropiat și am privit. Eram întins, cu mâinile încrucișate, într-un sicriu închis la culoare. În jurul meu rude îndoliate și lumânări aprinse. Pantofii ieftini erau cam mari și stăteau sprijiniți pe buza din lemn. O șosetă atârna peste gleznă și pielea piciorului se vedea sub manșeta pantalonilor. Era de ajuns ce văzusem. M-am afundat în spetează și ochii însoțitorului meu mă studiară câteva secunde. Muzica porni iarăși. În față, cerul devenise roșu. După prima curbă Charon apăsă butoanele. Cutia se apropie de spetează.
- Opt de treflă, am anunțat cu o voce tremurândă.
Taximetristul mă privi cu coada ochiului, fără să scoată vreun sunet. Misterul se risipi repede.
- Damă de cupă!
Zâmbetul bine cunoscut mă determină să mă apropii de scaun. Charon aprinse lumina plafonierei și se privi în oglindă. Ridurile dispăruseră, iar haina devenise din nou strălucitoare.
A doua barieră era altfel. Din ea atârnau sârme care măturau asfaltul. Chioșcul semăna cu un foișor, iar în mijlocul său era o căsuță văruită. Deasupra, aproape de acoperișul în două ape, o pancartă fosforescentă.
,,NUMERELE 2, 3”
Sosiră trei oameni îmbrăcați în armuri argintii, având pe capete coifuri lucitoare. Țineau în mâini sulițe. Unul dintre ei se apropie de mașină și înmână arma unui camarad. Charon deschise geamul încet, accentuând scârțâitul macaralei. Cele două cărți ajunseră în mâna santinelei. Le studie tăcută, apoi le înapoie. Nu se sinchisi să mă privească. Întoarse spatele și înscrisul se lumină.
„AICI SE JUDECĂ MINCIUNA, JUDECATA APROAPELUI”
Nu am zăbovit. Au ridicat bariera, apoi am pornit la drum.
- Da, da, rosti însoțitorul meu privindu-mă în oglindă. Sunt mulțumit de tine. Însă adevăratele încercări abia urmează.
Se apleacă peste bord și cercetă zările cu atenție. Pe dealuri, semnele furtunii își fac simțite prezența.
- Aș vrea să te duc la capătul drumului, se destăinuie. Urmează încercarea cu trei cărți. Dumnezeu să ne ajute!
Strâng mâinile și rostesc o rugăciune murmurând cuvintele. Pare impresionat. Își îndeasă pe cap șapca și accelerează. Peisajul se schimbă. Intrăm în zonă muntoasă și serpentinele ne taie avântul. Suntem singuri pe șosea și am emoții. Văd mâinile străbătute de viermi albaștri care se îngrămădesc în palme. Charon mă privește și îmi face semn. Știu ce urmează. Acționez maneta și răsuflu. Un Zece de cupă îmi smulge un icnet. A doua încercare aduce în buza mașinăriei un Juvete de caro. Însoțitorul meu frânează și mă privește iscoditor. Nu știu ce înseamnă, însă simt că este de bine. Rezultatul la a treia încercare se lasă așteptat. Zgomotul asemănător aparatelor de la jocurile de noroc durează o veșnicie. Când în sfârșit apare cartea, Charon oprește mașina. Se întoarce spre mine și mă privește cu ochi sclipitori.
- Un As de romb, rostesc emoționat.
Mă sperii cu adevărat. Din spatele taximetristului se ivesc două aripi albe. Deschide geamul și întinde una din ele. Cealaltă mă acoperă. Simt că mașina pornește și mă uit printre pene. Mirosul de mir mă îmbată. Văd bariera și o casă impunătoare pe fațada căreia stă scris.
„NUMERELE 4, 5, 6”
Patru ființe care levitează se grăbesc să ne deschidă calea. Trecem aproape de ele și citesc pe spatele lor.
„AICI SE JUDECĂ LĂCOMIA, LENEVIA, FURTUL”
Nu știu cât am mers, însă m-am simțit bine. Până în buza furtunii Charon nu a scos niciun cuvânt. Și-a strâns aripile lăsând vârfurile să-mi păzească sufletul.
- E timpul, rostește într-un târziu urmărind fulgerul care se topea în creasta versantului din față. Urmează încercarea cu patru cărți.
Încă o dată emoții. Sunt de nestăvilit. Privesc mașinăria și duc mâna stângă la capătul pârghiei. Într-o clipă aripile însoțitorului dispar. Un Nouă de inimă neagră îl îngrijorează. Acționez maneta a doua oară și apare un As de inimă roșie. Charon zâmbește. A treia încercare este istovitoare. Un Popă de romb îmi aduce liniștea. Aripile protectorului meu se deschid încă o dată. Mă privește blajin și îmi mângâie obrajii. Mașina cunoaște drumul și merge singură pe serpentine. Ultima încercare îi temperează entuziasmul. Un Zece de treflă îl determină să revină cu mâinile pe volan. Aripile se strâng, dar încă se văd pe spatele său. Ne oprim în fața unei bariere, flancată de două jivine care ne privesc încruntate. Din casă sosesc cinci soldați conduși de o ființă de lumină. Citesc pancarta de pe fațadă.
,,NUMERELE 7, 8, 9, 10”
Charon deschide geamul și întinde cele patru cărți. Entitatea de lumină le privește pe rând, apoi le înapoiază. Ridică o mână și face semn grupei de soldați. Se întorc la o sută optzeci de grade și pornesc spre casa impunătoare. Cele două jivine ridică bariera și ne lasă să trecem. Pe spatele soldaților disting însemnul.
„AICI SE JUDECĂ IUBIREA DE ARGINȚI, CAMĂTA, NEDREPTATEA, INVIDIA”
De ceva timp mergem prin furtună. Vântul bate teribil, iar ștergătorul se chinuie să îndepărteze surplusul de apă. Fulgere incandescente luminează defileul prin care ne strecurăm. În vale, șoseaua este acoperită de apă, însă Charon nu se îngrijorează. Folosește frâna de motor și la fiecare curbă mă privește cu ochi blânzi.
- Nu am ajuns de mult prin aceste locuri. Pentru tine urmează încercarea cu cinci cărți.
Motorul se îneacă neașteptat și se oprește. Câteva secunde luminile din bord se sting. Taximetristul așteaptă și ascultă zgomotul ploii. Reușește să pornească și accelerează către masivul muntos din față. Într-un târziu trecem peste culme și ploaia încetează. Cutia misterioasă este pregătită încă o dată. Acționez maneta și Zecele de treflă îl determină pe însoțitorul meu să clipească. Aripile dispar și știu că e timpul să continui. Juvetele de cupă îmi dă răgaz să răsuflu. Mă grăbesc să împing pârghia. Charon îmi simte nerăbdarea, însă rămâne inflexibil. De data aceasta rezultatul nu este bun. Un Nouă de inimă neagră îi întunecă fața. Sunt supărat și acționez maneta fără tragere de inimă. Cu rezultatele de până acum se anunță încercări teribile. Următoarea tentativă aduce un As de caro și Charon își descrețește fruntea. Însemnele îngerului revin, alături de mirosul de mir.
- Încă una, rostește pe un ton blând.
Mă conformez și Asul de cupă mă face să răsuflu ușurat.
Următoarea barieră nu seamănă deloc cu obstacolele întâlnite. Ne oprim în fața unei arcade din piatră în care sunt cioplite simboluri pe care le-am văzut pe aripa din spate a taxiului. Vopseaua roșie accentuează contrastul. Deasupra, pancarta fosforescentă anunță cu însemne de o șchioapă.
,,NUMERELE 11, 12, 13, 14, 15”
Charon oprește aproape de porțile din lemn și auzim zăvoare care se deschid. E semiîntuneric, asemenea unei dimineți înainte de răsăritul soarelui. În jurul taxiului se opresc ființe pe care nu le-am mai văzut. Seamănă cu îngerii și țin în mâini ceasloave din interiorul cărora răzbate lumină. Se răspândește peste taxi și culoarea galbenă a bolidului se intensifică. Protectorul meu deschide geamul și întinde cărțile. Entitatea îmbrăcată în purpură întinde o mână și le pune între pagini. Ceilalți mă privesc cu ochi prietenoși. Mă străduiesc să le disting picioarele, dar sunt ascunse de robe lungi. Cu toții levitează. Încep să cânte un imn de slavă către Dumnezeu și Charon îi acompaniază la fel de frumos. Mă simt liniștit și încrezător. Dincolo de porți răzbate ziua și îmi doresc să ajung acolo. Mă apropii de geam și privesc pe sub bolta de piatră. Pe cer sunt doi sori. Unul familiar, iar celălalt înconjurat de o aură multicoloră. Mă pot uita în el și rămân vrăjit de frumusețea sa.
- Iartă-mă Doamne, murmur.
O lacrimă caldă se rostogolește pe obraz. Cântecul se oprește și Charon mă acoperă cu aripile sale. Îi aud glasul tremurând.
- Ai spus-o din inimă. El te iubește!
Ființele se dau la o parte și se înclină în fața noastră. Cea îmbrăcată în purpură se apropie și mă privește. O văd prin aripile care mă învăluie și zâmbetul ei îmi dă speranță. Îmi arată ceaslovul și înapoiază cărțile protectorului meu. Pe coperți citesc însemnele.
,,AICI SE JUDECĂ MÂNDRIA, MÂNIA, POMENIREA RĂULUI, UCIDEREA, VRĂJITORIA”
Dincolo de porți e atât de frumos. Mergem pe plaiuri însorite și sunt pierdut în soarele înconjurat de aură. De fiecare dată când taxiul își schimbă poziția de mers, mă mișc pe banchetă și privesc cerul. Aș vrea să-l întreb pe Charon dacă astrul este El, dar de fiecare dată îmi răspunde cu un surâs care mă determină să tac. Îi privesc ochii în oglindă, apoi plimb mâinile pe aripile care se revarsă peste mine. Sunt fericit. Simt asta și nimic nu mă poate scoate din starea de vis.
- Urmează încercări teribile, îmi spune pe un ton abătut. Următoarele șase cărți te pot duce spre lumină sau întuneric. Dumnezeu să ne ajute!
Îi simt ca niciodată temerea. Starea de beatitudine se pierde treptat. Îi urmăresc mâinile, apoi zgomotul cutiei aduce viermii albaștri. Palmele au culoarea cerului și simt frisoane. Se înnorează și nu mai pot vedea soarele. Trag de manetă și rezultatul îmi confirmă temerea. Un Nouă de inimă neagră retrage aripile taximetristului. Simt frică și nesiguranță. Mâinile încep să doară, însă a doua extragere este încurajatoare. Un Popă de caro aduce seninul pe chipul protectorului. Conduce atent, fără să accelereze sau să frâneze și pârghia acționată a treia oară mă liniștește. Dama de cupă zâmbește. La fel și Charon.
- Doamne ajută! rostesc o rugăciune scurtă.
A patra extragere este mulțumitoare. Juvetele de inimă roșie mă determină să sper. Viermii părăsesc brațele și se topesc în neant. Soarele iese din nori și îmi luminează fața. Urmează a cincea acționare a manetei și o realizez încrezător. Aripile șoferului se deschid în toată splendoarea. Râde cu gura până la urechi.
- Iar un Popă de caro, răspund cu voce gâtuită. Ridic cartea în lumina care ne încălzește sufletele.
Mai rămâne o ultimă încercare. Sunt fericit. Asul de caro îl determină pe Charon să cânte un psalm.
- Cred în tine, Doamne!
Bariera scăldată de lumina sorilor se ridică singură. De o parte și cealaltă a drumului sunt înșiruite ființe antagonice. Pe partea dreaptă doisprezece entități cu aripile deschise aruncă fulgere de lumină spre întunericul din cealaltă parte. Negura se oprește aproape de axul drumului și ne permite să înaintăm. Deasupra părții de lumină stă scris cu însemne de foc.
,,NUMERELE 16, 17, 18, 19, 20, 21”
Charon oprește pentru câteva clipe și din palmele unei entități de lumină se ridică un însemn strălucitor.
„AICI SE JUDECĂ CURVIA, PREACURVIA, PERVERSIUNILE, EREZIA, NEMILOSTIVIREA, CREDINȚA DEMONICĂ”
Accelerăm prin câmpia nesfârșită care se întinde în fața noastră. Mă gândesc la lucruri frumoase din viața mea. Închid ochii și văd episoade din trecut. Chipurile părinților care mă îmbrățișează de ziua mea. Lumânări și tort aniversar.
„Cetățene (...), de bună voie și nesilit de nimeni, o iei în căsătorie pe cetățeana(...)?
Da!
... un cântec de leagăn atât de frumos. Fața bunicii și sărutul pe frunte.”
Când deschid ochii peisajul este diferit. Privesc prin geam, apoi prin lunetă. Zburăm deasupra șoselei și ne îndreptăm către cer. Aripile lui Charon se mișcă ritmat, de o parte și cealaltă a mașinii. Mă uit în oglinda retrovizoare. Protectorul meu este schimbat. Are chipul tatălui meu. Taxiul se îndreaptă către astrul înconjurat de aură. Motorul bolidului este oprit și liniștea îmi cuprinde sufletul.
- Mai sunt trei încercări, îmi spune.
Cutia metalică mă așteaptă tăcută. Apuc bila și acționez pârghia. Ascult zgomotul ritmat, apoi mirosul de mir mă îmbată încă o dată. Asul de caro îmi înlăcrimează ochii.
- Mi-e dor de tine, tată!
- Știu, îmi răspunde blând. Să nu te superi pentru ceea ce o să urmeze.
Șase de inimă neagră îi coboară ochii.
- Și eu am fumat.
Mă grăbesc să acționez pentru ultima oară maneta. Sunt sigur că rezultatul va fi bun. Asul de caro ne conduce în corona astrului. De aproape pot citi simbolurile.
,,NUMERELE 22, 23, 24”
Ne întâmpină trei serafimi. Au câte șase perechi de aripi și ne privesc cu ochi de foc.
Charon îmi vorbește cu vocea lui inconfundabilă. Fața îi reapare.
- Ai trecut de vămi, însă nu vei merge în rai. Ai de îndreptat multe și vei trăi o altă viață. Taxiul a ales. Dacă ai fi ajuns la fiecare în parte, nu ai fi trecut.
Îmi face semn să cobor. Deschid portiera, însă hăul mă amețește. Din spatele serafimilor sosește un înger și se oprește lângă limuzină. Privesc aripile care se mișcă în sincron cu ale lui Charon. Deasupra astrului cu aură disting două însemne. În primul stă scris.
„AICI SE JUDECĂ SULEMENIREA, FUMATUL, SIMONIA”
Cel de-al doilea este simbolul de pe aripa limuzinei lui Charon. Acum pot să-l citesc.
„DUMNEZEU TE IUBEȘTE”

Comentarii