Interviu cu inima
Am întrebat-o: ce doare cel mai tare?
și mi-a răspuns ieșind dintre hotare
,,E atâta nepăsare umplută de tristețe
ascunse printre lacrimi atâtea șterse fețe"
Și îmi arată, strângând o clipă arsă
o casă fără prispă și loc de stat la masă
atâta sărăcie de parcă timpul pierde
tot ce e viu și sfânt, în umbră încă verde.
Încerc să o țin cu mâinile încleștate
dar inima plăpândă se rupe jumătate
și fuge către cer cântând doină de jale
iar eu mă așez tăcut între minuni și cale.