Sărutul morții
Mitraliera toarce în serii lungi. Rușii sunt zgomotoși. Înjură și rostesc lozinci obscene la adresa Wehrmacht-ului. Din când în când, cocktailuri Molotov aprind ziduri șubrede. La câteva sute de metri spre vest, rămășițele batalionului german 623-Infanterie sunt ascunse prin clădiri distruse...
Răsucind între degete o țigară murdară, sergentul Vella privește în lungul străzii. Pancarta localității se încăpățânează să rămână în picioare, deși este găurită și îndoită. Citește cu voce tare: Ierșovka! Își aduce aminte că înainte de Stalingrad au mai trecut pe aici. Orășelul nu apucase să guste ororile războiului. Trage fumul în piept și își imaginează gustul de opiu. N-a mai avut de mult una. Ce bună ar fi! Vântul înghețat spulberă zăpada și cerul de plumb se înfiorează. Totul este gri. Scuipă pe zid și urmărește gogoloiul înspumat prelingându-se. Este un mort viu, asemenea altor zeci de mii abandonați în țara sovietelor. Se lipește de betonul jilav și simte armătura din fier așezându-se pe spate. Adoarme în câteva clipe și visează grozăvii. Mereu același coșmar. Este în fața oțelăriei ,,Octombrie-Roșu” și trece pe lângă un cap retezat care privește cerul. Mirosul greu atrage și respinge în același timp. În jurul său aude scârțâit de șenile, apoi tancuri T-34 îl înconjoară. Ar vrea să fugă, dar nu poate. Picioarele se afundă într-un mâl putred peste care zăpada se ridică din loc în loc, asemenea albușului de ou bine bătut. Vocea îl face să tresară.
-Davai, davai!
Un horcăit sinistru îl trezește. Pe stradă, siluete kaki aleargă cu puștile în poziție de tragere. Aude înjurături, le înțelege și știe că vin pentru el. Se dezmeticește și caută cu vârful bocancului mitraliera cu crăcane așezată în lungul zidului. Legate de centură, două mine antipersonal – faimoasele grenade „T” se lovesc într-o atenționare sinistră. Niciun camarad în jur. De fapt unul singur, doborât acum câteva ore de mitraliera sovietică. Stă agățat în sârmă ghimpată, cu ochii injectați și vestonul desfăcut din nasturi. Mâna se mișcă în bătaia vântului ca și cum ar vrea să fluidizeze traficul inexistent. Lângă camaradul ucis, o fortificație folosită drept punct de sprijin pare intactă. Prin ambrazură, silueta țevii unui tun de optsprezece îl invită. Din câteva salturi pătrunde în dispozitiv și, ca prin minune, frica se topește într-o dorință bine-cunoscută. Se așază privind prin cătare, apoi fixează înălțătorul. Deschide cutia cu muniție și verifică proiectilele. Doar două. Mitralierele rușilor se descarcă în germanul agățat imprimându-i mișcări haioase. Capul se răsucește și gloanțele îl fac să privească norii plumburii. Devine o halcă de carne diformă.
-E rândul meu! șoptește sergentul și primul proiectil trece prin doi ruși deodată. Cel din spate, un ofițer N.K.V.D, este surprins de recul și aruncat în zidul din beton. Soldatul cu mutră mongoloidă îl îmbrățișează. Al doilea obuz este explozibil și nimerește subofițerul grupei. Sunetul cărnii împroșcate transformă peisajul într-o ceață roșie. Vella apucă mitraliera cu crăcane și golește prima bandă fără să-i pese de risipă. Aude înjurăturile sovieticilor. Rămân trei și renunță. Pornesc alergând către poziții sigure și sergentul simte adrenalina zvâcnind. Știe că trebuie să părăsească adăpostul. Râde sinistru. Ecoul înfundat dă senzația unei grohăituri. Pe pervazul interior, o țigară artizanală îi atrage atenția. Se balansează și vântul o împinge într-un colț.
-Ce noroc! își spune. O ridică tacticos și o miroase un timp. Opiu!
Părăsește fortificația fără o țintă anume. Nu are habar unde ar fi compania, plutonul. Poate nici nu mai sunt. Noaptea se grăbește cu pași mari. Printre dărmături și moloz, umbra se întinde rece, amenințătoare. Cuibul de mitralieră începe să împroaște din nou. Aude șuieratul gloanțelor și se gândește că a fost descoperit. Aleargă! Dincolo de intersecție găsește o clădire în picioare. Își pipăie tocul, apoi scoate pistolul. Împinge grenadele în spate și regretă că a abandonat mitraliera. Mai avea o bandă întreagă. Se apropie de scări și adulmecă aerul. Simte miros discret de cafea și își face loc cu bocancul. Prima treaptă scârțâie și se oprește ciulind urechile. Nu aude nimic, nu vede vreo amenințare, însă instinctul îl atenționează. Furnicături pe șira spinării. Sigur este cineva înăuntru. Observă o greșeală de începător. Molozul este strâns și urma este proaspătă. Se gândește să arunce o grenadă prin geam, dar se răzgândește. Așa ar atrage atenția. Rămâne nemișcat. În spatele ușii, întinzând gâtul pe geam, o rusoaică își revarsă părul bălai. O știe. Înainte de Stalingrad a petrecut o noapte cu ea. Ridică pistolul și își imaginează că ar putea fi o capcană. Simte pulsul în gât și limba se lipește de cerul gurii.
-Nu trage! aude glasul tremurând. Ușa se deschide și fata îi face semn să intre.
Într-o clipă se hotărăște. Urcă treptele fără să coboare țeava pistolului. Privește bănuitor peste umărul tinerei, dar nu descoperă nimic. Da, da! Mirosul de cafea caldă răzbate. Întinde cu latul bocancului moloz, apoi așază la întâmplare câteva cărămizi.
-Văd că știi germana, zâmbește forțat și intră în casă. Imediat ce ușa se închide aude o melodie suavă. Camera este curată, iar canapeaua din piele pare destul de nouă. O lampă cu gaz își mișcă flacăra în ritmul muzicii. Patefonul marca Klingsor plimbă acul peste placa neagră și fata zâmbește. Totul îi aduce aminte de seara de amor.
-Nu trebuie să-ți faci griji. Aici ești în siguranță!
Sergentul pune pistolul în toc, apoi se lasă condus. Se simte atât de bine încât nu protestează. Fata se așază prima. O căldură moleșitoare îl cuprinde. Ar vrea să se întindă, însă ea îi atinge buzele crăpate cu degetul arătător. Ar putea să jure că parfumul este ,,Blue Rose”. Amintirile îl fac să ofteze adânc.
-Hanna! Draga lui, Hanna!
Urmau să se căsătorească, însă războiul i-a despărțit. A purtat cu el mirosul parfumului prin trenuri, prin tranșee, prin toată urgia timpului blestemat în care trăiește. Aproape îl uitase și se căznea să-l reconstruiască închizând ochii și depănând amintiri. Glasul fetei îl trezește. Deschide ochii mari și lacrimile își fac loc peste obrajii arși. Mirosul este același, ochii la fel de albaștri precum cerul de mai, dar chipul pe care îl vede este altul. Părul negru ca abanosul și gropițele din obraji.
-Sunt aici, Frantz! Cu tine. Nu o să ne mai despărțim niciodată!
-Hanna!
Bărbatul privește buzele roșii și simte cum viața pulsează. Își dorește să o sărute, să-i adulmece dulceața irezistibilă.
-Închide ochii și pune mâna la spate, șoptește femeia. Buzele se lipesc ușor, apoi plăcerea se preschimbă în durere. Vella simte metalul rece al grenadei și degetul agață siguranța. Când deschide ochii, un chip neîngrijit îl privește nedumerit. Baioneta în trei muchii se plimbă prin abdomenul său. Își privește mațele pe care un rus le răsucește mârâind. Partizanul îl scuipă peste față și mirosul de mahorcă puturoasă acoperă izul carnal. Din spate răzbat înjurături.
-Iob tvoiu mati!
Aude zvâcnetul motorului, apoi fumul gros trece peste el. Șenilele se afundă în nămol. Devine lucid. Știe că T-34 vrea să-l stâlcească. Ploșnița uriașă se apropie cu motorul turat la maximum, iar rusul cu față de maimuță se dă la o parte și ridică pușca. Vella simte mii de ace sfredelindu-i burta. Vede abur ridicându-se din vârful baionetei și ar vrea să nu mai simtă nimic.
Ridică mâna și privește chipul soldatului sovietic peste cuiul grenadei.
-Sunt aici, Hanna...