Excomunicat

Paznicul Arhivei Sufletelor era abătut. Privea pergamentul fără tragere de inimă. În Sala Mare, heruvimii se adunaseră și așteptau. Trebuia să ajungă acolo și să citească prin vocea divină comunicatul. Hamaliel, îngerul care a salvat atâtea vieți era judecat. Nu pentru faptele sale. Sacrificiul era admirat de oștiri. Mesagerul Întunecat era cauza. Pierduse nenumărate suflete și luptele fuseseră influențate de schimbarea liniei timpului. Nu toate ființele meritau să ajungă în lumină. Descoperise în fața judecătorilor părți din sufletele implicate și rădăcina întunericului era prezentă în fiecare. Hamaliel se folosise de porțile timpului și schimbase de fiecare dată destinul. Nimeni afară de Tatăl Ceresc nu trebuia să folosească linii diferite. Puși în fața probelor, heruvimii luară o decizie grea. Nimic din partea Celui Veșnic, semn că procesul putea începe.
Ușile din stejar se deschiseră încet. Aerul înmiresmat se grăbi să intre în Sală. Paznicul dimensiunii a cincea păși pe marmura încăperii și pergamentul se lumină. Urma să dea citire sentinței în fața celor care au conceput-o și atâta timp cât literele își păstrau aura trebuia dusă la îndeplinire. Cei patru heruvimi se așezară în jurul păstrătorului Arhivei Sufletelor și aripile în formă de roți dezvăluiră ochi curioși.
-Din dar divin îngerii strălucesc!
Lumină din lumina Celui Sfânt sunt.
-Amin! rostiră în cor și porțile se deschiseră încă o dată.
Hamaliel pătrunse în Sala Mare și se opri în fața ființelor divine. Privi pergamentul și coborî privirea. Avu puterea să zâmbească, deși știa că va fi citită sentința. Își desfăcu aripile, însă aura nu mai strălucea.
-Hamaliel! începu Paznicul. Îți va fi citită judecata!
„În urma dovezilor aduse la cunoștința Luminii Divine, privind folosirea și schimbarea de mai multe ori a liniei timpului, ai fost găsit vinovat. Drept pedeapsă îți vei pierde aripile și vei petrece restul timpului tău pe Axis, locul sufletelor pierdute. Sentința va fi dusă la îndeplinire imediat!”
Îngerul căzu în genunchi. Ridică privirea spre cer, dar nu-L văzu. Semn că Tatăl Ceresc nu se opunea. Oriunde, însă nu pe Axis. Era dincolo de Infern, unde nu mai există nimic decât uitare.
Heruvimii înaintară. Doi de o parte și ceilalți în partea opusă. Roțile se deschiseră și căi de foc prinseră aripile mesagerului. Paznicul lăsă pergamentul și scoase de la brâu paloșul. Ajunse în spatele lui Hamaliel și lovi o singură dată. Răcnetul cutremură Sala. Lacrimi amare acoperiră ochii prizonierului. Se murdări de sânge și începu să se roage. Privi cum îi sunt luate podoabele, apoi brațul vânjos îl ridică.
-Viața ta de înger a luat sfârșit! Până ajungi pe Axis rănile trupești se vor vindeca.
Se uită în ochii călăului, în timp ce podeaua se deschise. Începu să plutească, apoi simți trupul greu și căzu în hău. Văzu cerurile depărtându-se. Trecu aproape de grădina Edenului și Copacul Înțelepciunii, de Pământ și Lună. Usturimea rănilor începu să scadă pe măsură ce traversa Purgatoriu și Infernul.
La început o apăsare timidă, semn că diafragma fusese atinsă, apoi forța deveni evidentă. Hamaliel se apropia de Axis și viteza scăzu. Când trupul se așeză pe sol, membrana cedă.
*
Discul negru acoperea aproape complet astrul. Lumina palidă, amestecată cu umbre gri, desena peisajul în forme ciudate. O căldură înăbușitoare, un aer rarefiat, greu de respirat, completa locul cunoscut drept Axis. Hamaliel se așezase pe un bolovan și își privea trupul schilodit. Îi dispăruse durerea fizică, iar în locul aripilor avea două cioturi. Își păstrase pantalonii, în rest era dezbrăcat. Peste tot același nisip reavăn și tăios, presărat cu bălți în care nămolul fremăta. Nu departe, o pădure cu arbori contorsionați scotea sunete sinistre. Auzi frânturi de cuvinte, însă nu ridică privirea. Apoi vocile deveniră clare. Din neant apăru un bărbat alergând. Trecu prin dreptul său și îl privi pentru câteva clipe.
-Fugi! Vin după noi.
Se pierdu în semiîntuneric, iar Hamaliel se căzni să străpungă calea. Un zgomot înfundat, apoi trepidații. Se trezi în față cu o femeie, la câțiva metri de stânca golașă, cărând în brațe o fetiță.
-Ajută-ne! rosti scăpând din brațe povara. Întinse mâna către zidul care înainta vizibil.
-Sunt Pedepsitori! Ne vor prinde.
Urmări brațul, dar nu luă o hotărâre. Prin dreptul său trecură alți bărbați alergând spre pădure. Își aminti că nu mai este înger și apucă fetița. Își dori să alerge, însă femeia căzuse într-un ochi cu nămol. Încerca să se ridice, dar se afunda mai mult. Hamaliel așeză fetița pe bolovan și se apropie de baltă. Întinse mâna proptindu-se în buza craterului. Reuși să o salveze când primii călăreți ajunseră în dreptul său.
Nu semănau cu nimic din ce știa. Aveau cai cu picioare precum lava încinsă și transformau nămolul în nisip. Două rânduri de coamă și patru perechi de ochi. Pedepsitorii erau în armuri negre, purtând la șold săbii încovoiate. Două fețe, de o parte și cealaltă a corpului și brațe care se puteau roti. Hamaliel așeză femeia în spatele său și chemă copila între ei. Unul din călăreți descălecă. Jos era mai înalt decât și-ar fi închipuit. Se opri în dreptul său și scoase spada. Ridică viziera și îl privi cu ochi încercănați. Apoi cealaltă față, mult mai hidoasă, îl făcu să tresară. Era interesat de singurul lucru pe care îl ascundea.
-Un înger decăzut! rosti cu glas metalic privindu-i cioturile.
Hamaliel văzu o umbră întinzându-se. Deși aproape întuneric, forma se distingea clar. Pe măsură ce înainta, nisipul îngheța. Un călăreț lipsit de armură își struni calul însângerat. Picioarele erau pline de promoroacă, iar din șolduri curgeau picături care se întindeau peste bietul animal. Râsul cutremură zările. Descălecă la rândul său.
-De secole te aștept!
Răceala se întinse peste fostul mesager. Nu putea privi creatura oricât de mult și-ar fi dorit. Simțea cum sufletul se căznește să iasă din trup.
-Un înger fără aripi, rosti atingându-i spatele.
Rănile se deschiseră și durerea reveni.
-Mai crezi în El? Te-a părăsit! Leapădă-te și te voi lăsa liber în Axis. Hai, spune!
-Niciodată! răspunse Hamaliel.
-Speram să spui asta, râse a doua oară. Eu sunt Asag și pe tărâmul uitării îți voi pune credința la încercare. În iad este mai bine, crede-mă! Aici vei muri și sufletul îți va fi secat. Reînviat și durerea va fi mai mare. Asta îți este soarta până când ai să mă implori să nu o iau de la capăt. Pentru început poți alege. Să suferi tu, sau ființele pe care le protejezi.
-Alege-mă pe mine, rosti îngerul decăzut. Cruță-le!
-Prea bine!
Deschise pumnul și împreună două degete.
-Crucificați-l!
*
Lemnul îngâna gemetele precum un ecou. Gri și uscat aștepta cuiele. Hamaliel era întins, cu brațele pe cruce.
-Oricând poți renunța, rosti Asag. Dacă nu vrei să te lepezi de El, atunci poți face schimb. Să treacă ele în locul tău.
-Niciodată! repetă fostul mesager.
-Atunci, mori pentru ele!
Pentru o clipă gemetele încetară. Zgomotul cărnii și lovitura de ciocan afundă cuiul prin încheietura mâinii. Durerea îl făcu pe Hamaliel să strige.
-Iartă-mă, Tată!
A doua lovitură smulse din pieptul condamnatului un oftat prelung. Amorți, dar încă simțea durerea din spate. Ardea. Mâinile călăilor îi strânseră picioarele și cuiul trecu. Începu să viseze o femeie înlăcrimată.
-Sfântă Fecioară, ajută-mă!
Crucea se ridică deasupra oștirii. Într-un colț, fetița înlănțuită de protectoarea sa plângea cum numai un copil o poate face.
Hamaliel o privi un timp, apoi sufletul părăsi corpul.
-A murit, constată Pedepsitorul mișcând lemnul.
-Prea bine! răspunse Asag. Aduceți viermele neadormit. Îl vreau în viață.
Târâtoarea porni către trupul condamnatului. Găsi repede loc și icnetul nu întârzie să apară.
-Bine ai revenit, spuse sarcastic comandantul Pedepsitorilor. Dați-mi o suliță! porunci.
O înfipse în trupul nefericitului, răsucind-o de câteva ori.
-Unde este Dumnezeul tău? De ce nu te ajută?
Hamaliel urlă atât de tare încât glasul trecu de membrană. Ajunse până în Sala Mare, unde heruvimii și serafimii erau adunați.
-Cum este posibil acest lucru? întrebă Varahiil ridicându-și cele șase aripi către slăvi.
-Îngerul a murit, apoi a înviat! Toate păcatele sale au fost șterse, răspunse heruvimul. Și-a recăpătat puterile.
-Neștiute sunt Căile Domului!
Pe Axis, îngerul Domnului încetă să mai strige. Aura împinse sulița în afara trupului. Aripi din aur luminau depărtările.
-Cel Veșnic este aici, rosti Hamaliel coborând de pe cruce.
Asag încremeni. Își aduse aminte de o zicală pe care o uitase.
„Nu știi prin ce ochi te privește Dumnezeu!” Își dădu seama. Ce să caute un copil pe Axix?

Comentarii