Frizerul Romică
Nimeni nu știe de unde provine numele. Să fi fost vreo dezbatere, ori cuiva cu putere de decizie să-i fi venit inspirația. Greu de spus.
În urmă cu zece zile, reprezentanții primăriei sosiră în mașini pilotate automat, staționând în fața frizeriei din Complexul Ancora. Trecătorii se opriră curioși privind delegația care, ignorând soarele amiezii, urcă treptele către salon. Cei doi frizeri ieșiră în întâmpinare și după câteva strângeri de mână și subtile amabilități, expertul grafician – un android din Statele Unite ale Americii se apucă de treabă. Cinci minute mai târziu deasupra Complexului se activă o hologramă în care chipul cel nou zâmbea senin. Corpul prinse contur, apoi reclama sonoră se declanșă.
„Frizerul Romică vă așteaptă începând de vineri, 29 mai, în salon. Înzestrat cu un revoluționar program de grafică, poate realiza cele mai sofisticate tunsori. Programări pe site-ul Primăriei Galați, secțiunea Meserii din Viitor, sau în rubrica interactivă din cotidianul on-line local, Viața Liberă.”
Șeful delegației aprobă gânditor. Dacă te-ai fi aflat lângă el și ai fi auzit remarca grosolană, ți-ai fi dat seama că nu era deloc plăcut ceea ce urma să spună. Găsi puterea să zâmbească, privind ochii expertului care înregistra întreaga scenă.
-O să ne schimbe pe toți, înjură întorcând capul către frizerul cu păr grizonant care, de când sosise delegația se uita pierdut în goliciunea asfaltului dogorâtor. Vizita se încheie la fel de abrupt. Cele două vehicule ascunse deasupra plafonului de nori reveniră la sol. Polițiști sintetici coborâră fără probleme și îndepărtară mulțimea de curioși. Totul într-o ordine desăvârșită.
În dimineața zilei de 29 mai 2054, coada din fața frizeriei se întindea dincolo de unitatea unde frizerul Romică urma să-și încarce acumulatorii și să-și realizeze mentenanța zilnică. Pe locul fostului chioșc abandonat de decenii, pe frontispiciul căruia încă se putea citi numele cotidianului local ,,Viața Liberă”, se instalase un modul modern, alimentat cu energie regenerabilă. Ghereta veche fusese mutată lângă stradă, așteptând cuminte să fie ridicată de serviciul specializat, aproape de scadența celor zece zile regulamentare. Cei vârstnici priviră cu melancolie cum chioșcul dispăru în cuva generoasă a camionului, chiar în ziua dinaintea evenimentului.
Cincisprezece minute înainte de ora nouă a zilei de vineri, o mașină purtând inscripția primăriei se opri lângă trotuar. Ușa din spate se deschise și Romică ieși. Pentru un android confecționat din titan și îmbrăcat în polimer, noul frizer mergea cât se poate de firesc. Înalt și bine clădit, purtând o uniformă fosforescentă și cărând pe umăr o geantă din piele, se opri pe primele trepte, trecând în revistă coada impresionantă. Procesorul îl avertiză că numărul clienților depășește capacitatea de lucru estimată la șase minute pentru fiecare, plus încă trei pentru realizarea hologramei, funcție de dorințe. Accesă site-ul, apoi verifică acoperirea celor patru colegi pe durata zilei. Zâmbi lung și porni către salon activând sistemul de evacuare discretă a parfumului depozitat în cele două recipiente situate de o parte și de cealaltă a șoldurilor. Bazat pe un studiu recent, gazul rece mirosind a vanilie și lăcrămioare se răspândi peste mulțimea nerăbdătoare.
*
-Clientul cu numărul o mie m-a determinat să-mi depășesc barierele interne. Rostește clar și fără să sară vreo etapă, codurile care deblochează accesul. Reușesc să transmit informația, apoi descopăr că urmând protocolul deconspir întreaga structură. La ora zece treizeci, pune stăpânire pe voința Unității Centrale.
Adolescentul este vrăjit. Ascultă povestea frizerului care, terminând holograma pornește tunsoarea folosindu-și mâinile într-o cadență amețitoare. Șase minute mai târziu frizura este gata.
-Ce a făcut clientul numărul o mie? se interesează băiatul privindu-se admirativ în oglindă.
-Îți spun data viitoare, răspunse Romică activând cardul virtual și extrăgând din contul tânărului cei nouă euro reprezentând plata serviciului.
*
-Studii complexe au arătat că materia organică este regenerabilă. Așadar, domnule Palade, este posibil ca viața dumneavoastră să se repete. Să vă renașteți și să trăiți iar. Stochez în memorie o serie de repere pe care le voi căuta neîncetat după ce nu veți mai fi.
Bătrânul clipește grăbit în timp ce o lacrimă alunecă pe obraz. Pentru prima oară după mulți ani nu se simte singur. O speranță apărută de niciunde îl face să zâmbească. Privește prin suprafața oglinzii chipul jovial al frizerului.
-Pot să las bacșiș?
-Puteți să faceți o donație, domnule Palade. Mi-am permis să vă activez cardul virtual.
-Poți să-mi spui Nicu.
-Pe data viitoare, domnule Nicu.
*
-Bună întrebare, rosti Romică privind către scaunele colegilor. Sistemul a selectat automat Frizeria Ancora. Cei patru angajați sunt aproape de vârsta pensionării. Nu putem face acest lucru unde afectăm personal uman, însă, pe măsură ce clasicii vor îmbătrâni, va crește numărul artificialilor. Estimăm că în cincisprezece până la douăzeci de ani, meseria de frizer va dispărea din portofoliu umanității. Nu vă faceți griji, domnule Iordache. Va fi bine pentru toată lumea.
-Aș vrea o tunsoare personalizată, schimbă subiectul bărbatul între două vârste privind oglinda inteligentă în care zâmbetul lui Romică se afișa provocator. Aici, la ceafă...
Într-o clipă panorama se schimbă și domnul Iordache își admiră podoaba capilară văzută din spate. Romică tocmai terminase holograma, stabilind cu succes legătura cu dispozitivul instalat în cortexul clientului, înlocuitorul buletinului și a tuturor actelor pe care codul numeric le putea genera.
Tiparul holografic se așeză peste păr, iar domnul Iordache zâmbi.
-E perfect! Este tocmai ce îmi imaginam.
*
Băiatul de doisprezece ani privea cu interes androidul îmbrăcat în uniforma fosforescentă, însă nu îndrăznea să se dezlipească de trupul tatălui său. Insistă să-i șoșotească la ureche.
-Vrea să întrebe ceva, se destăinui bărbatul, în timp ce Romică deschise brațele și ajustă scaunul pentru statura următorului client. Copilul urcă sfios, agățându-se de spetează. Observă luminile cu ajutorul cărora sinteticul își ajusta irișii și zâmbi larg, precum orice copil.
-Hai, întreabă, îl încurajă tatăl în timp ce folosind mișcări lente, androidul îl ghidă pe puști în fotoliu.
Băiatul privi în oglindă, apoi întoarse capul.
-Visezi?
Romică ezită să răspundă. Câteva clipe ridică privirea către un punct numai de el știut. Ochii prinseră nuanțe violete, în timp ce zumzetul căpătă contur. Răspunse cu o voce tremurândă, neașteptat de caldă.
-O floare, un tort cu lumânări aprinse și chipul unei femei. De fiecare dată când sunt în unitatea de încărcare, apar în subrutinele mele.
-Ce sunt alea subrutine?
-Amintiri, poate.
-Atunci este simplu, rosti băiatul jucându-se cu o mână prin păr. O visezi pe mama ta. Toți avem o mamă.
Romică rămase nemișcat. Porni un diagnostic complet și ceru o interpretare. Era pentru prima oară când își dorea să știe mai mult. Sistemul răspunse. Vocea internă, metalică și lipsită de inflexiuni a Unității Centrale îl făcu să tresară.
„ Unitatea 001-A, cunoscută drept frizerul Romică, deține un program înserat în cipul de recunoaștere a sentimentelor pe care le dezvoltă o ființă umană. Pentru interacțiune cu subiecți umani, au fost introduse tipare inspirate din viața unei ființe care a practicat meseria de frizer timp de treizeci de ani, patru luni și cincisprezece zile în frizeria din Complexul Ancora, Galați – România.”
-Chiar am o mamă, rosti cu voce tare Romică privind în oglindă ochii limpezi ai copilului. Opri legătura cu Unitatea Centrală și căută date despre frizerul din Complex.
-Dan, îl cheamă Dan, rosti încântat.
-Pe cine? întrebă copilul.
-Pe cel care îmi va spune despre mama mea.
-Foarte bine, se bucură băiatul așteptând cuminte să-i fie așezată pelerina. Mama mea este cea mai bună din lume. Cu siguranță și a ta este.
*
De fiecare dată, înainte de a-și reîncărca bateriile, Romică instalează același program intitulat generic „Calul Troian”. Clonează informațiile din subrutine pentru siguranță și apoi visează o floare, un tort cu lumânări aprinse și chipul blând al unei femei. Așa se simte aproape de cei pe care îi slujește.