Nucleu de insomnie
Strălucești pe chipul meu
precum un soare
ridici florile în chip de sărbătoare.
Din atom n-a mai rămas decât nucleu,
dar mi-e de ajuns să scriu cât mi-e de greu.
Mă definesc - un colț de vis
suav ca o petală
de crede insomnia, că totul e greșeală.
Din palma mea se afundă spre abis,
un cântec ce de cer mi-a fost promis.
Du-te inimă hai - hui
lin, pelin
suflet trist să mi-l alin.
Că de când în dor mă sui,
nu mai am nici ani destui.