Dor sfâșietor
Întoarce Doamne timpul, să-i văd din bogăție,
Să mai aud o clipă, glasul cel dorit.
Mi-e dor de tine tată, cât poate duce amintirea,
Un dor nestins și crud, prin gândul existenței.
Am curățat o bancă, lăsând pe ea o frunză,
Să mă așez timid și să întreb de tine.
Când vântul o ridică și ruginiul cântă,
Aș vrea să te mângâi, pe părul tău cărunt.
Atâtea vremuri au venit, de când tu nu mai ești,
Și parcă niciodată nu te-am iubit mai mult.
Mi-e dor de tine tată, precum o floare de sărutul primei raze,
Și te aștept pe bancă, blajin precum e chipul tău.
de Victor-Nicușor Dragomir