Întâlnire de gradul V
De mai bine de două ore, Mark Kall stătea întins pe canapea, cu ochii țintiți în tavan. Nu îndrăznea să pătrundă vorbele străinului, deși artefactul stătea cuminte pe noptieră, dovadă că totul se întâmplase aievea. Pentru a nu știu câta oară reluă firul evenimentelor, trecând iute peste sentimentul de neîncredere pe care l-a avut atunci când omul în pelerină neagră s-a oprit în fața sa și i-a vorbit într-o engleză stricată de un accent bizar.
-Domnule Mark Kall, vă rog! Trebuie să mă ascultați.
-Cine sunteți? întrebă insistând pe fața acoperită cu o mască chirurgicală.
Privi în lungul străzii pustii și sentimentul de frică, normal în asemenea cazuri, îi deformă timbrul vocii.
-De ce mă urmăriți?
-Trebuie să mă ascultați, repetă. Nu vă pot vorbi decât câteva minute, până când vor veni.
-Nu înțeleg nimic! se destăinui Mark Kall tremurând. Nu am bani, dacă asta căutați.
Străinul se retrase doi pași, cât să ajungă în colțul clădirii și să privească împrejurimile. Ochii i se strânseră și geamătul de durere îl determină să-și acopere abdomenul. În lumina palidă, picături de sânge murdăreau trotuarul.
-Sunteți rănit, domnule!
În loc de răspuns personajul enigmatic scoase din buzunar un obiect de formă piramidală, nu mai mare decât o palmă obișnuită.
-E timpul să aflați adevărul! De zeci de ani căutați dovezi despre viața extraterestră. Luați-l!
-Ce reprezintă? întrebă Mark Kall neîncrezător. Apucă artefactul din instinct și străinul se grăbi să traverseze strada fără să mai aștepte sau să mai spună ceva. Cerul se lumină câteva clipe și un vehicul de forma unui ou și mărimea unui automobil se opri deasupra bărbatului în pelerină. O rază de foc îi pulveriză trupul. Nava dispăru apoi la fel de enigmatic, într-o liniște desăvârșită.
Mark Kall privi scena fără să schițeze vreun gest. Liniștea nopții de noiembrie puse stăpânire din nou pe strada pustie. Se retrase în umbra zidurilor și ascunse obiectul în buzunarul interior al hanoracului, apoi porni uluit spre casă. Frica îl făcu să reacționeze mecanic.
Acum se hotărî să se ridice din canapea. Apucă obiectul și îl privi în lumina lampadarului. Îl răsuci precaut observându-i strălucirea metalică, simțind vibrația sub forma unui puls accelerat. Abia când îl întoarse descoperi locașul de mărimea și forma degetului mare.
Zgomotul ritmat se intensifică, iar obiectul prinse viață. Îl scăpă din mâini pe mocheta sufrageriei și descoperi prezența străină abia când ridică privirea. De formă umanoidă, cu brațe nefirești de lungi - până aproape de genunchii proeminenți, maroniu în totalitate, își mișca pleoapele orizontale peste ochii negri și mari. Gura mică, dar expresivă, întredeschisă într-o uimire evidentă, bolborosea apocope șoptite pe un ton grav.
Mark Kall se retrase spre colțul întunecat al camerei. Își pregăti un plan cât se poate de simplu, însă glasul extraterestrului îi invadă gândurile. Ar fi putut să jure că nu-și mișca buzele.
„Trebuie să vezi”, începu creatura întinzând mâna firavă. Degetul opozabil se plie în palmă și celelalte trei se întinseră. „Vom face schimb de corpuri!”
Într-o clipă, Mark Kall își recunoscu trupul și văzu artefactul ridicându-se de pe covor. Mâna sa, cu patru degete acum, atrăgea obiectul. O clipă mai târziu dispăru într-un vortex de energie.
*
Pe cer, planeta ocupa jumătate din panoramă. Înclinarea axială scotea în evidență frumusețea inelelor, aruncând spre orizont o auroră multicoloră. Semăna izbitor cu Saturn, iar dacă Mark Kall ar fi vrut să facă o speculație, ar fi spus că se află pe Titan. Nimerise pe o platformă imensă, construită din plăci bine șlefuite și perfect aliniate, peste care mâna constructorului așezase, din loc în loc, surse de lumină caldă. Putea să-și vadă trupul reflectat, asemenea unei proiecții izvorâtă din interiorul misterios pe care mergea. Era într-adevăr în corpul maroniu și se simțea nesperat de liniștit. Gravitația era mică, se mișca ușor, în salturi de câțiva zeci de centimetri înălțime. Cu fiecare pas reușea să depășească o placă, îndreptându-se spre necunoscut. Ajunse la cea mai apropiată sursă de lumină și întinse mâna în fascicolul care lumina cerul multicolor. Ridică ochii și văzu un obiect zburător, asemenea celui care îl dezintegrase pe străin, apoi încă unul. Îl cuprinse panica. Navele se apropiară și își descoperiră pistoanele cu puțin timp înainte de contact. Ușile își deconspirară poziția, undeva în mijlocul oului, apoi ființe bine cunoscute coborâră pe scările de acces. Mark Kall văzu șase oameni îmbrăcați în costume spațiale cu însemne care aminteau de armată. Căștile transparente se luminară și chipurile deveniră vizibile. Erau cu toții înarmați, însă nu păreau preocupați pentru moment de creatura maronie. Se adunară în cerc și se angajară într-o discuție aprinsă. Erau destul de aproape, cu stațiile deschise, vorbind despre soarta sa.
-Cum de a scăpat pramatia? întrebă sergentul, cel mai bătrân membru a celor două patrule reunite. Indigenii sunt ținuți sub control strict. Ne furnizează materie primă, iar noi îi ținem în viață în număr rezonabil. Le-am promis că nu le vom distruge specia.
Râsul colorat animă ședința.
-Luna aceasta vom obține profituri substanțiale, răspunse omul cu grad de colonel. Celulele stern, recoltate din măduva spinării sunt sintetizate într-un material revoluționar. Intrăm într-o eră nouă a cuceririi spațiului și implicit a profitului.
-Da, da, rosti maiorul, comandantul celui de-al doilea grup. Afcanii s-au dovedit profitabili. Acum că Titan este în întregime al nostru, putem spera într-o expansiune rapidă. În plus, metodele de extragere a informațiilor au scos la iveală că indigenii cunosc rase aflate în apropierea norului lui Oort. Următoarea noastră destinație!
Colonelul profită de gravitația scăzută și făcu un salt în afara cercului. Ședința se încheie. Dispozitivul agățat de centură, alături de arma din dotare se activă prin simpla apăsare a butonului central. Câteva secunde mai târziu, în pragul ușii de acces a oului pe care era afișat indicativul ,,001”, își făcură apariția doi câini roboți, folosiți în recuperarea fugarilor. Își ciuliră urechile, în timp ce ochii întreținuți de leduri roșii se fixară pe figura stăpânului. Urmă un gest cât se poate de sugestiv. Cu mâna întinsă către creatura cenușie, ofițerul rosti un singur cuvânt.
-Atac!
Cuplaje magnetice acoperiră picioarele câinilor roboți, strălucind în semiobscuritate. În numai câteva secunde dulăii ajunseră în apropierea creaturii. Mark Kall strigă din toate puterile, trimițând un val sonic de mare intensitate.
-Nuu!
-Un schimbător! țipă colonelul privind spre slugile patrupede dezorientate. Repede, nu trebuie să scape!
Prea târziu, însă.
*
Mark Kall reveni în trupul său, în camera în care activase artefactul. Prima senzație era că nu lipsise mult. Creatura maronie îl privea cu ochii măturați de pleoape orizontale. Fără să-și miște buzele, vorbi din nou.
„Acum știi adevărul! Semenii tăi ne-au invadat și ne exploatează de trei decenii. Tehnologia voastră se bazează pe corpurile noastre.”
-Pe Titan, un ostaș vorbea ceva de norul lui Oort, răspunse Mark Kall uluit.
„Au aflat!”
-Putem face ceva?
„Să folosim portalul și să te trimit la ei. În corpul meu vei fi primit fără ostilitate. Eu voi rămâne aici, să-ți apăr trupul.”
*
Rezerva era bine luminată. Bărbatul deschise ochii și câteva secunde mai târziu ușa se deschise larg.
-Așadar, domnule Mark Kall, iată-vă printre noi!
Căută în memorie fizionomia. Amintirile erau proaspete. Medicul nu era altcineva decât colonelul de pe Titan.
Omul în halat alb se apropie de pat și lipi buzele de urechea pacientului.
-Unde este?
Mark Kall zâmbi larg. Vorbi fără să-și miște buzele.
„E acolo unde trebuie să fie! Pregătiți-vă! Cei din nor nu sunt la fel de binevoitori ca noi.”