Ecoul frunzelor
Ecoul frunzelor
Nu mă-ntreba cum am trăit
De când nu te-am văzut.
Știu frunzele ce au zidit,
Acel grăbit, dar nesfârșit sărut.
Am adunat ecoul vocii tale
Ș-am modelat din el un infinit.
Prin curcubeu am desenat o cale,
Să-mi amintească de un surâs nedefinit.
Îmi joc norocul la masa fără nume,
Și am din nou, cele mai proaste cărți.
Sunt singur, înconjurat de atâta lume,
Și nu mai vreau să te găsesc prin hărți.