Open Bar
Sigla lumina intermitent, asemenea unui semnal morse. Bărbatul se opri câteva secunde, cât să privească atent și să-și imagineze o cafea aburindă și o melodie rulând în surdină. Încuietoarea, pusă în evidență de nuanța roșie a ledurilor, părea că îl avertizează. Într-o clipă lumina deveni verde, iar mini-ecranul afișă invitația pentru o singură persoană.
-Open Bar, murmură pentru sine și își făcu curaj să intre, călcând nesigur în vestibul. În urma sa ușa se închise automat, iar lumina de fond redeveni roșie. Se privi nedumerit în oglinda de pe perete și constată că 50 de ani se încăpățânau să iasă la iveală. Pardesiul părea trecut, spălăcit pe alocuri, iar semiobscuritatea întărea senzația de vechi pe care o afișa întreaga sa ființă. Renunță la gânduri în momentul în care ușile automate începură să se deschidă. Un singur pas și raza scanerului trecu peste el fără nicio avertizare, provocându-i o ușoară senzație de disconfort. Muzica porni exact așa cum și-ar fi dorit, într-o surdină plăcută și îmbietoare. Dacă nu ar fi fost uimit de atmosferă ar fi sesizat că întreaga configurație a localului era în schimbare. Se împiedică de mocheta apărută de niciunde, apoi privi spre bar, pus în evidență de lumină tip neon. Zâmbi larg, cât să-și ascundă uimirea și să-și repete în minte că totul i se părea familiar.
-Poate visez, se opri privind la barmanul pe care îl știa atât de bine. Dimitros se amuză fără să ascundă umbra de ironie afișată pe fața lungă.
-Așadar, iată-vă pe la noi, domnule Armin. Nu v-am mai văzut de ceva timp! Pot spune, dacă îmi permiteți, că ați îmbătrânit.
-Imposibil, șuieră bărbatul de 50 de ani așezându-se pe singurul scaun fără să fie invitat. Dumneata, domnule Dimitros nu v-ați schimbat deloc, deși a trecut mai mult de un deceniu de când ne-am văzut ultima oară.
-Timpul poate fi relativ, punctă stewardul făcându-și de treabă cu un pahar cu picior, privindu-l insistent în lumina neonului. Vă pot oferi ceva? Sunteți în Open Bar și nimic nu mi-ar face mai multă plăcere decât să vă aduc o clipă de mulțumire.
Armin rămase tăcut. Se ridică și își scoase pardesiul, apoi se întoarse spre cuierul apărut ca prin minune, reușind să surprindă mișcarea fină a mustăți barmanului.
-Aș vrea o cafea, se destăinui Armin.
-Să fie cu lapte și îndulcită cu miere, hotărî Dimitros făcând cu ochiul.
-N-ai uitat, se minună bărbatul observând o umbră care traversă în grabă mâna celui de după tejghea. Deschise gura să puncteze observația, însă figura senină a stewardului îl determină să se abțină.
-Mi-e dor de timpurile acelea, se destăinui singurul client al barului. Au trecut atât de repede.
-Vă gândiți la ea, domnule Armin, nu ați uitat-o niciodată.
-În fiecare zi, prietene! În fiecare clipă.
-Înțeleg, rosti apăsat Dimitros mulțumit de tonul folosit de cel din fața sa. Așezați-vă, cafeaua este gata!
Armin încetă să se mai minuneze. Fără să facă nicio mișcare, barmanul descoperi din semiobscuritatea tejghelei o ceașcă cu cafea aburindă. O așeză tacticos, aproape enervant de încet, lipind de ea un bilet împăturit.
-Înainte de a pleca, doamna mi-a dat această scrisoare pentru dumneavoastră. Cum îi spuneați? ,,Mititelul meu". Da, este chiar de la ea. Însă, înainte de a o citi, am să vă avertizez asupra anumitor consecințe. A fost scrisă acum 12 ani și de atunci viața a urmat un făgaș. Faptul că o veți citi acum, poate schimba realitatea și să vă treziți, să zicem, într-o alternativă. De-asemenea...
-Nu-mi pasă, se ridică a doua oară Armin privind bucata de hârtie vrăjit.
Dimitros zâmbi încă o dată și deschise scrisoarea fără să aștepte încuviințarea.
Armin se porni să citească cu voce tare, fără să-i pese de amenințări. Într-o clipă recunoscu scrisul și se pierdu în cuvintele celei pe care încă o iubea atât de mult.
Scrisoare deschisă,
Dragul meu,
Când ai să citești aceste rânduri, ai să-ți dai seama de ce te-am părăsit și de ce m-am izolat într-o lume în care lipsa ta este echivalentul unei condamnări la moarte. Deoarece am trăit fiecare clipă la o intensitate atât de mare, am ridicat această relație, care de altfel nu ar fi trebuit să existe, știi bine asta, dincolo de posibilitatea de o putea gestiona. Nu am reușit să realizez ce mi-am propus și am așteptat ca tu să faci pasul decisiv. Dacă ar fi să-ți reproșez ceva, aș spune că ți-a lipsit momentul de inspirație deși, paradoxal, ești un om al ingeniozității în multe domenii. M-am resemnat știind că nimic nu mă mai poate salva din propriul meu infern. Cu toate acestea timpul este ,,solventul universal" al acestei existențe. Sper din tot sufletul să ne reîntâlnim vreodată.
Cu drag, mititelul tău.
Câteva clipe Armin rămase cu ochii țintiți pe ultimele cuvinte, apoi i se umeziră. Pentru prima oară de când intrase în Open Bar, își dădu seama că-i lipsesc ochelarii.
-Nu înțeleg nimic! Nu spune nimic concret.
-Dimpotrivă prietene, sublinie Dimitros privind țintă în ochii înlăcrimați ai clientului.
Eu zic că este speranță. Doamna vă iubește, asta este clar ca lumina zilei.
-Unde o găsesc? se întrebă bărbatul fără să-i pese de remarca stewardului.
-Citind scrisoarea, ați alterat viitorul. Cine știe ce se poate întâmpla? Trebuie să aveți răbdare, domnule Armin.
Bărbatul păru descumpănit. Din două înghițituri termină cafeaua și apucă pardesiul cu bruschețe.
-E din partea casei, rosti Dimitros anticipând întrebarea clientului. Domnule Armin, ieșirea se face prin partea opusă. Vă urez tot binele din lume.
Ridicând mâna, barmanul arătă spre o altă ușă aflată în spatele barului.
Armin porni hotărât. O clipă se gândi să-i ceară stewardului scrisoarea, apoi se răzgândi și dispăru în noapte.
Cinci minute mai târziu, Dimitros avu parte de o surpriză.
Următorul client al barului nu transformă nimic din ceea ce exista deja. Barmanul se privi în oglindă și văzu spre surprinderea sa că rămăsese neschimbat. Pentru prima oară de când se afla în slujba sufletelor pierdute, apărea un paradox. Auzise de așa ceva, însă niciun alt steward de Open Bar pe care îl cunoștea nu experimentase această infimă posibilitate.
-Bună seara doamnă, murmură Dimitros. Domnul Armin abia a ieșit. Dacă vă grăbiți îl puteți întâlni. Ieșirea este pe aici, scumpă doamnă...