Cinci minute după ( alternative universe)
Da, da, cred în îngeri! Cine ar putea să mă învinuiască?
...Criza vine - fără să anunțe. La început îmi amorțesc buzele, apoi privirea devine neclară, lipsită de periferice. Reușesc să deschid ușa apartamentului și mă prăbușesc pe covorul gri, într-o simfonie hilară. Ca prin vis aud vocea vecinei.
-Ăsta moare! Trebuie sunat la Salvare.
Simt capul greu, imposibil de controlat, apoi vocea își pierde din consistență. Urmează o perioadă în care recepționez zgomot de fond, întrerupt de scurte reprize în care glasul femeii revine. O liniște bizară, cât să-mi dispară senzațiile neplăcute și îndrăznesc să mă ridic de pe covorul prăfuit.
Ridic simultan ambele mâini. Nicio reacție, ca și cum nu aș fi existat. Pornesc în urmărirea vecinei, însă în pragul ușii sale întorc privirea și îmi dau seama. Acolo, jos, în fața apartamentului meu, stă un corp bine-cunoscut. Ar trebui să mă cuprindă panica, însă nu este deloc așa. Simt ușurare și lipsa oricărei dureri mă face să-mi doresc să rămân așa.
Ori de câte ori mă ridic pe vârfuri, plutesc.
Uit de toate și privesc către tavanul scorojit de vreme. Într-o clipă mă desprind de podea și trec fără nicio dificultate prin etajele superioare. Sunt deja pe acoperiș, într-o exaltare care mi-e imposibil să o descriu în cuvinte. Încep să zbor de-a binelea, rotindu-mă în cercuri largi în jurul clădirii.
Câștig în altitudine la fiecare ciclu și panorama orașului se pierde ușor. O lumină stranie mă înconjoară. De niciunde aud voci, strigăte disperate și percep ființe. Nu e nevoie să ridic privirea. Sunt înconjurat de oameni care, ca și mine, zboară în spațiul acela necunoscut. Sunt agitați și se rotesc haotic, căutând porți inexistente spre structura superioară. Focalizez chipuri distorsionate și îndrăznesc să cuprind zările înțesate de aceste ființe. În zborul lor mă ocolesc și privesc în sus. Din timp în timp se ciocnesc și se prăbușesc spre suprafața planetei. Nu-mi dau seama dacă mai revin. Căderea este însoțită de urlete prelungi. Neliniștea pune stăpânire pe mine.
,,Dacă rămân aici?"
Un pribeag se oprește din zbor. Îi privesc ochii sticloși și mă gândesc că ar trebui să plec cât mai repede. Într-o clipă totul se luminează și culoarul deschis mă împinge spre slăvi.
Prind viteză și las în urmă zona celor fără de scăpare. Nu e timp! Trec prin materie și ajung în dreptul unei platforme uriașe. Pun piciorul pe un sol nisipos și fierbinte și îmi simt iarăși corpul ca având masă. Un singur pas și pătrund într-o altă lume. Un deșert care amplifică efectul de fata morgana. Aici aerul cald îmi înțeapă nările și nu reușesc să ostoiesc nevoia de oxigen. Respir greu și simt un miros straniu. Din timp în timp, o adiere răcoroasă îmi mângâie obrajii alternând cazna cu liniște interioară. Din slăvi apar două ființe. Se apropie de mine o arătare hidoasă de culoare maronie, având aripile deschise și murdare. Mirosul de pucioasă răzbate din statura-i impunătoare. Îi văd ochii roșii care îmi caută privirea. O clipă ne intersectăm și neputința mea devine organică. A doua ființă este luminoasă. Își ține aripile apropiate de corp și caută să nu rămână în urmă. Are chipul meu, zâmbetul meu și reușesc să-i citesc pe buze.
,,Sunt îngerul tău păzitor" îmi spune clar, în timp ce oprește cu un gest ferm ființa hidoasă. Aceasta pare nemulțumită și își umflă obrajii plini de cicatrice sângerii. Ar vrea să vină peste mine, dar nu este lăsată.
Îmi privește pieptul și simt o durere ascuțită. Cobor ochii și văd patimi pe care le-am avut de-a lungul vieții. Fiecare pare o nesfârșită agonie. Încep să țip de durere, apoi îngerul păzitor își desface aripile în semn de protecție. Patimile se grăbesc să-i intre în trup și să-l chinuiască.
Lupta este teribilă. Simt fiecare manifestare ca și cum aș face parte din ea. După un timp îmi pierd iarăși masa și plutesc. Cele două ființe se opresc și se așază una de o parte și de cealaltă. Întorc capul spre dreapta, către îngerul păzitor și pornim spre alte slăvi fără număr. Ajung unde niciun om în viață nu a reușit.
O grădină nesfârșită, plină de flori înmiresmate și pomi fructiferi, luminată de doi sori. Primul este cel pe care noi, oamenii, îl vedem zi de zi. Cel de-al doilea emană o lumină diferită. Te poți uita în profunzimea lui, fără să lăcrimezi. Strălucirea albă și simplă mă face fericit. Ignor sosirea celei de a treia ființe, care privește spre cel hidos și-i face semn să nu mai înainteze. Acesta se opune, însă gestul este pedepsit imediat. Din astrul blând sosesc fulgere de foc care se încolătăcesc în jurul bestiei. Urlă cât să despice zările și privește către mine. Patimile îi atrag atenția ființei superioare care pare un judecător. Privește atent și apoi îi simt deznădejdea. O clipă vrea să dezlege bestia, dar îngerul meu păzitor îi arată aura mea și lucrurile bune pe care le-am săvârșit ies la iveală.
,,Este arhanghelul Gavril" îmi spune la fel de răspicat. ,,E mulțumit când vede fapte bune".
Mă simt ciudat și dual. Mă simt rușinat, dar în același timp bucuros. Primesc în suflet o lumină împăciuitoare și mă lipesc de îngerul meu care pare dispus să lupte pentru mine. Într-o clipă arhanghelul mă împinge ferm și cad în hău.
Căderea este accelerată și nu reușesc să descopăr culoarul prin care am intrat. Ajung într-un corp necunoscut. Rămân nemișcat puțin timp, apoi mă ridic speriat și caut o oglindă. Sunt într-un salon de spital, într-un trup de femeie și ceea ce văd pe fereastră mă determină să țip. Sunt într-o altă lume! Pe cer sunt trei sori, o cascadă liniară de lumină care acoperă o așezare, un oraș.
Unde am ajuns?
va urma