Anotimpuri
De-a lungul vieții, trecutul este dat uitării,
Și multe clipe se pierd în tolba nepăsării.
Iar viața se schimbă-n noi precum și gândul,
Din anii ce-au trecut rămânem doar cu vântul.
Ș-atunci în mine se nasc drept-anotimpuri,
Ce schimbă drumul colorând mereu răstimpuri.
De n-ai avut cu tine o primăvară a speranței,
N-ai reușit să aduni o cale a balanței.
Și dacă ai fost lipsit de o vară a iubirii,
Tu ai purtat însemn în irisul privirii.
Ș-apoi veni-va toamna, cea plină de belșug,
Pe care-ai ignorat-o arând cu rece plug.
Și peste toate s-așează iarna vieții tale,
Acoperind cu fulgi iubirea în cristale.
Din toate câte au fost, ai mai rămas cu gândul,
Că în astă lume ți-a cam trecut și rândul.