1000 de nopți și o zi - Na-Ppi
Cobor lin către solul planetei. Respir greu, înghițind ceața întinsă de-a lungul fâșiei. Mă grăbesc să ajung la stânca din apropiere. Cu fiecare pas mă afund în mlaștină, deasupra bocancilor robuști. Privesc nedumerit combinezonul fabricat dintr-un material pe care nu-l recunosc, în care se reflectă un soare verde. Ridic privirea spre cer și observ nori plumburii la mare altitudine. Disting trei sori într-o combinație cromatică magnifică. Mă amețește jocul de nuanțe, iar creierul se încăpățânează să perceapă o singură culoare, deși știu că nu este tocmai așa. Ajung în sfârșit la stânca golașă și răsuflu ușurat când îmi pot admira ambele picioare spoite cu nămol. Sunt mulțumit că am scăpat de negură. Aud un bâzâit. Deasupra capului, la câțiva zeci de centimetri, se oprește o creatură ciudată. Fac câțiva pași spre muchia abruptă. Extraterestrul pare la fel de uimit. De mărimea unui iepure pământean, cu un corp care îmi amintește de trăsăturile delicate ale unei albine, cenușiu – mai puțin capul care mă determină să cred că am în față o ființă inteligentă, își sincronizează bătăile aripilor plăpânde în așa fel încât să rămână nemișcat.
Observ trompa generoasă din care începe să curgă lichid vâscos. În contact cu atmosfera se metamorfozează în gaz și dispare. Drept consecință pierde din altitudine până în dreptul staturii mele. Mă gândesc că lichidul ar putea fi heliu, cu ajutorul căruia își ajustează zborul. Sunt vrăjit de prima pereche de membre – la care observ degete mari opozabile. Își scarpină nervos părul scurt și ferm. Îl privesc în ochi, în timp ce o membrană semitransparentă îi traversează longitudinal. Pe al doilea și al treilea segment are câte o pereche de membre puternice – probabil picioare. Înclin capul în semn de salut și vietatea începe să zâmbească. Din planul secund apar încă trei și se agață de „prietenul” meu într-un zumzăit sincron.
Îi aud glasul pițigăiat și înțeleg cuvintele.
„Noi suntem Na-Ppi și trăim în pace. Cine ești, străine?”
Îi răspund răspicat, însă nu într-o limbă pământeană. Sunt conștient de mesaj, dar aud apocope și interjecții. Zâmbesc la rândul meu, fericit că pot comunica în limba băștinașilor. Îmi întinde un recipient sub forma unei căni, în interiorul căreia disting un lichid fosforescent.
Îl întreb de nume și pornește un tril prelung. Frumos! Îmi doresc să-l ating, să stabilesc primul contact printr-o strângere de mână tradițională, dar camarazii săi nu par interesați. Își schimbă poziția și pornesc către înălțimi.
Realizez târziu că nu eu sunt de vină. Pe o orbită joasă, o navă necunoscută lansează proiectile spre planetă.
„Ne invadează”, îmi aud amicul în timp ce mă privește amenințător.
„Eu... nu”, bâigui neconvingător odată cu explozia teribilă care acoperă orizontul.
Mă simt neputincios. Dimineața sosește la fel de neașteptat.
Numele meu este Vic La'Plante și trăiesc ceva peste închipuire. Virusul contactat sau inoculat mă determină să experimentez în fiecare noapte ceva incredibil.
Nu știu ce va urma, dar după fiecare întuneric urmează aceeași zi.