1000 de nopți și o zi - Inima timpului
Se aude încet și ritmat. E zgomotul bine-cunoscut al inimii. Mă aflu pe o platformă protejată de o cupolă transparentă, brăzdată de fulgere multicolore, o interacțiune cu nebuloasa de o frumusețe ireală care se întinde peste tot. Privesc ghetele magnetice și fac pași timizi spre balustrada care înconjoară platoul. Minunea se află deasupra capului meu. O structură asemănătoare unei inimi, pulsează. Membrana este cristalină și văd cele patru camere. Lichidul străbate arterele și se dispersează în imensitatea nebuloasei, în jeturi multicolore.
O inimă în spațiu!
Pornesc către o dimensiune necunoscută. Aici mărimea este irelevantă. Sunt efectiv(!) la porțile unei celule. Molecula de apă pătrunde sub forma unui flux în care sunt absorbit.
Sunt înconjurat de o cantitate uriașă de informație în care mă simt diluat. Într-o singură moleculă de apă pot descifra o istorie incredibilă. Cele două elemente combinate îmi cunosc planeta de origine, însă mă chinuie o întrebare fascinantă.
Caut și – găsesc originea satelitului natural și uimirea mă copleșește. Nimic din ceea ce am crezut noi, oamenii, nu este adevărat. Luna este un „rătăcitor”, oprit în apropierea planetei pentru stabilitate – drept scop secundar și pentru uimitoarea călătorie pe care Terra o va face în viitorul celor două milenii care vor urma marii erupții solare.
Mă aflu lângă inima timpului, locul unde totul este condensat spre esența universului.
Zorii zilei sosesc, punând capăt călătoriei.
Numele meu este Vic La'Plante și trăiesc ceva peste închipuire. Virusul contactat sau inoculat mă determină să experimentez în fiecare noapte.
Nu știu ce va urma, dar știu că după fiecare întuneric urmează aceeași zi.