Din legendele lui Rhoor ( Episodul 3 - Adolf Hitler)
... Când crucea echilaterală se metamorfozează în svastica ucigaşă, o perioadă grea se aşterne în fața omenirii. Hitler ajunge la putere... „Moarte şi durere!”
Legenda spune:
„Adolf crede în supranatural.”
În primele rapoarte prezentate de departamentul care se ocupă cu științele oculte, descoperă unul care îi atrage atenţia în mod expres. O profeţie în care se spune că echilibrul va fi restabilit prin intervenţia unei fiinţe superioare. În unul dintre paragrafe este menţionat faptul că, spre mijlocul secolului această ființă va strivi vulturul german. Dacă atentatul nereușit de la 20 iulie 1944 are amprenta (din umbră) a lui Rhoor, nouă luni mai târziu menajera lui Hitler, Rosa Mitterer, aduce drept ajutor o femeie trecută de prima tinereţe, cu referinţe foarte bune în domeniu. Având în vedere starea de sănătate tot mai precară a fuhrer-ului, este mai mult decât binevenită...
Hitler privește mâna tremurândă mişcând faţa de masă, fără să-şi dorească acest lucru. Eva îl urmărește tăcută, încercând să salveze aparenţele.
-Lasă, dragă! se destăinuie bărbatul. Ridică privirea spre ceasul din argint masiv care atârnă peste catifeaua neagră. Da, e ora mesei!
Femeia lăcrimează. Nu mai suportă să îl vadă în halul acesta.
-Să o chemăm pe Rosa! Am înţeles că a făcut o supă delicioasă. Se întinde privind spre colidorul care duce în bucătărie.
-Nu este Rosa. A trebuit să plece, murmură Adolf. ( Încercă să o liniştească).
-Ne-a părăsit?
-Desigur că nu! Mâine va fi înapoi.
Tușește așezându-se pe scaunul de epocă. Șuviţa de păr îl irită mai mult. Aude bubuitul tunurilor și se strâmbă.
-Astăzi ne serveşte... nu ştiu cum o cheamă! Caută clopoţelul cu mâner din fildeş într-o forţare evidentă. Proaspăta soţie, Eva Braun se grăbește să-l ajute. Sună insistent! Clinchetul vesel pe care îl ştiau de atâţia ani sună lugubru acum. Un proiectil explodează mai aproape ca oricând şi „Bârlogul Lupului” se zguduie. Femeia scăpă clopoţelul şi strigă pe bărbat. Acesta îşi coboră bărbia în piept. Crucea de Fier cu vulturul nazist pare o continuare a chipului obosit şi frământat de gânduri. Începe să cearnă praful alb care se aşterne peste tot. Liniştea dintre loviturile artileriei sovietice se instaurează drept izbăvire! Se aud paşii menajerei care o înlocuiește pe Rosa. Hitler îi urmărește cadenţa grăbită şi gândește că noua slujnică trecuse doar de cenzura celei care îl slujise în ultimii şaisprezece ani. Zâmbește. Ce-ar mai putea să se întâmple? După cină trebuie să-i înmâneze dragii sale Eva capsula cu cianură de potasiu şi apoi...
-Bună seara!
În prag se oprește o femeie uscăţivă, a cărei voce îl face pe bărbat să iasă din visare. Îi privește trăsăturile rigide şi gândește că este o femeie urâtă. Dacă ar fi apărut în faţa sa acum un an, să zicem, ar fi împuşcat-o cu siguranţă. Acum se mulţumește să o privească dezinteresat.
-Şi dumneata, eşti?
-Numele meu este Rhoor, „mein fuhrer”! Înclină capul fără să-şi expună expresia feţei. Sunt aici să vă servesc în seara aceasta.
Două ore mai târziu, Adolf Hitler îşi ţine în braţe soţia care înghiţise capsula mortală cu o seninătate care îl năuci. Începe să tremure mai tare ca niciodată și izbucnește în plâns. Îi privește chipul senin pe care îl îndrăgise în totdeauna şi ignoră, cu bună ştiinţă delegaţia de ofiţeri superiori care intră în cameră.
-Mein fuhrer! Mein fuhrer! Recunoscu vocea. E...timpul!
În faţa sa, dublura îl privește pierdută. Un alt Adolf Hitler intră alături de uniformele strălucitoare. Era cel care trebuia să se sacrifice în locul lui, pentru Reicht. Se ridică lăsând-o pe Eva să alunece pe covor şi pornește către uşă, înmânându-i capsula cu cianură sosiei sale. Când spasmele devin realitate se îndreaptă spre generalul din faţă şi îi cere pistolul. Cu mâna tremurândă apăsă pe trăgaci și falsul fuhrer se prăbuşește într-o baltă de sânge.
... Prin tunelul subteran de sub „ Bârlog”, zece bărbaţi se apropie de ultima parte a drumului. Trec pe sub liniile inamice fără ca nimeni să bănuiască că fuhrerul însuşi încercă să scape din ghearele blocadei. În faţă doi cercetaşi deschid calea cu lanternele. Se opresc răpuşi de un inamic invizibil. Luminile dispar, lăsând bezna să facă simţul văzului inutil. Hitler aude câteva horcăieli, urmate de un urlet prelung. Se lipește de peretele umed. O lumină puternică îl orbește. Fasciculul îşi schimbă traiectoria şi chipul noii menajere răsare. Pe faţa femeii sângele se prelinge în torente, ascunzându-i trăsăturile. Bărbatul simte lama cuţitului care îi străpunge pieptul, în timp ce în minte îi apare paragraful din profeţie.