Dreapta judecată

În pădure, prin poiană,
Unde-i iarbă-n buruiană
Se-ntâlniră-n credință
Animalele-n ședință.

În prezidiu vine lupul,
Scuturându-și bine trupul.
Drept în spate, fără milă,
Stă șacalul și o reptilă.

Vulpea le deschide drumul,
Etalând în jur parfumul.
Ține condica în labe,
A finanțelor silabe.

Trei cotei întind covorul,
Invitând spre jilț soborul.
Însuși regele apare,
C-o suită de rang mare.

Cinci leoaice și doi pui,
Nu știi cui să te supui.
Iar în față, cât cuprinde,
Stă prostimea tot cuminte.

Se anunță grijă mare,
O ședință de formare.
Unui organism suprem,
Ce-i expertul în sistem.

Regele e supărat,
De la vulpe a aflat
Că încet, dar apăsat,
Bunăstarea s-a schimbat.

Nu mai e ce a fost odată,
Iar prostimea-i posedată.
Numai lucră cum lucra,
Spre coroană asigura.

,,Este cazul de măsuri,
Să oprim adânci scursuri."
Spune șarpele țâfnos,
Tot privind pe rege-n dos.

E fălos, nevoie-mare,
E a regelui favoare.
Purtătorul de cuvânt,
Cel bogat pe ăst pământ.

Limba sa naște teroare,
Judecată de valoare.
Chiar și regelui e frică,
De a șarpelui tehnică.

Ar lăsa încă o vreme
Dar se pare că se teme.
Șarpele este bogat,
Are moartea aliat.

Așadar și prin urmare,
Șarpele în desfătare
Tot anunță în formare,
Organism de bunăstare.

Și începe să numească,
O comisie regească.
Susținută-n tribunal,
De vulpe și de șacal.

Prima vinovată vine,
Fluierată de jivine.
E furnica lucrătoare,
Ce trudește ziua mare.

,,Îndrăznești cu neamul tău,
Să cerșești timp de trăscău?"
Spuse șarpele-n dispreț,
,,Nu primești deloc nutreț.

Chiar de azi, din clipa asta,
Pauza-ți devine basta.
Vei munci și zi și noapte,
Pentru a regelui dreptate".

Furnicuța se-nconvoaie,
Și dă lacrimi în șuvoaie:
,,Doar o clipă avem voie,
Să sorbim cât e nevoie.

Și tot restul noi muncim,
Pielea tot ne o tăbăcim."
,,Minți", rosti reptila verde,
,,Acum capul ți-l vei pierde".

Într-o clipă, cât suspinul,
Drept-călăul stinse chinul.
Furnicuța dispăru,
Într-un geamăt ce duru.

Vine apoi la judecată,
O rudă cam deformată.
Îi e frică și tot plânge,
Șarpelui-i miroase a sânge.

,,Sune-mi tu, măgar corcit,
Că te saturi de trăit.
Te-am lăsat noaptea să dormi,
Și-n putoare te transformi.

De acum noaptea-ți va fi zi,
De odihnă nu vei ști.
Asta-i dreapta judecată,
Să-ți mai speli din a ta pată".

Rând pe rând jivine sute,
Merg pe a șarpelui virtute.
Zi de vară până-n seară,
Capete spre cer zburară.

Și când luna se îți,
Șarpele se domoli.
Asta-i dreapta judecată,
Ce se-ntinde-n lumea toată.

Comentarii