Univers pe vârful limbii
Clar de lună fără seamăn, candelă pe a nopții straie,
Mi-e prietenă tăcută, dor de ascunziș în paie.
Inima-mi sărută zarea, răsfirată prin poteci,
Amintiri inundă calea, clipe în adâncuri reci...
Urcă timpul peste mine și mă stoarce drept în suflet,
Univers pe vârful limbii, îmi ajunge drept în cuget.
Scriu cu mine, dor albastru, caldă lacrimă de stea,
Nu-i nimic... este doar vântul, și m-ascund din fața mea...
Univers pe vârful limbii, frunză preschimbată-n om,
Efemer precum pământul, ce susține veșnic pom.
Râd cu mine, urc cu mine, timpul se oprește-n loc,
Ca să-mi facă loc în soartă, inima-mi se schimbă-n foc...