-mini-serie-
Lumi extraterestre - Episodul 1
—Cine sunteți? am rostit aproape șoptit urmărind reacția bărbatului în halat alb.
Câteva clipe m-a privit absent.
—Domnule Rollo!
Am înclinat din cap, insistând pe bărbia proeminentă. Își fixă figura, la câțiva zeci de centimetri de mine.
—Sunt medicul dumneavoastră, noul dumneavoastră terapeut și am o întrebare. De când a început să vi se pară ciudat propriul nume?
L-am privit uluit. De unde știa? De câteva zile începusem să evit pronunția. Acum însă, fiorul îmi străbătu corpul și durerea deveni evidentă: „Rollo Alvol”!
—Să înțeleg că l-ați repetat chiar în clipa aceasta.
Mâna rece și fermă se porni să-mi strângă umărul.
— Dacă ați ști de când vă caut!
—Ce vreți să spuneți, domnule doctor? am răspuns într-un suflu. Unde este medicul meu curant?
—Nu mai aveți nevoie de dânsul, zâmbi bărbatul cu față de cal slăbind strânsoarea. Dacă îmi acordați 10 minute, vă veți da seama. Important este să înțelegeți că nu sunteți bolnav. Creierul dumneavoastră este perfect funcțional. Nu există sindromul „mâinii de extraterestru”, combinat cu „personalitate multiplă interfazică”. Cel puțin nu în cazul dumneavoastră. Vă pot demonstra!
Întări spusele mototolind foile din dosar.
Ciudat! Am încercat să mă opun, deși era primul om în halat care îmi spunea ceea ce voiam să aud: că nu sunt nebun. Am întors capul și am silabisit numele scris de-a-ndoaselea pe sticla ușii.
—Sunt doctor Carl Varner, îmi sări în ajutor. Am venit pentru dumneata, Rollo Alvol. Mark Banner a fost mai mult decât încântat să-mi predea cazul.
—Ce ați vrut să spuneți prin faptul că nu sunt bolnav?
În câteva clipe își schimbă mina. Deveni cât se poate de serios.
—Sunteți un Călător, domnule Rollo. Țintuit de minți înguste și obligat la o existență mizeră.
—Un Călător?
—Unul interstelar...
Am început să mă bâlbâi, ca de fiecare dată când nu eram stăpân pe situație. Acum ar fi trebuit să iau pilula multicoloră și să mă întind.
—Nu-i nevoie! În câteva ore vei putea să pleci în prima călătorie.
Renunță la adresarea de curtoazie.
—La 400 de ani lumină se află o planetă asemănătoare cu aceasta. Singura în care te pot ghida și despre care îți pot da informații. Restul le vei descoperi când vei ajunge pe fiecare.
Am simțit un nod în gât aproape sufocant. Pentru scurt timp am avut impresia că figura medicului își modificase trăsăturile. Ochii deveniseră neobișnuit de sclipitori, în timp ce gâtul părea mai lung. Cu toate acestea mă simțeam protejat oarecum. M-am ridicat în capul oaselor și am văzut ființa aceea de lumină, ivită din trupul bărbatului. Plutea aievea către mine. Am simțit o căldură plăcută și potopul de informații se porni.
—Cine sunteți? m-am smiorcăit.
—Mai de grabă, ce? Sunt, să mă fac înțeles, nava ta, Rollo. Vom naviga împreună către lumi necunoscute. Sunt setată pentru un curs de interceptare cu planeta Vastha, cel mai apropiat corp ceresc care susține viață.
—Cine te-a setat?
—Tu, acum 215 ani tereștri, în viitor!
M-am prăbușit pur și simplu. Am atins ceva moale și catifelat. Eram îngrozit cu adevărat. Am încercat să mă apăr ridicând brațele în semn de amenințare, dar amintirile îmi năpădeau mintea cu rapiditate.
„Sunt un Călător” mi-am repetat obsesiv privind metamorfoza din jurul meu. Medicul Carl Varner disăruse, alături de peisajul familiar al cabinetului. Îmi amintesc că am strâns ochii, nemulțumit de luminile multicolore care îmi străpungeau pupilele. Am rostit apăsat o înșiruire de cifre și litere venite de niciunde – un soi de cod, privindu-mi chipul reflectat într-o suprafață netedă pe care aș fi jurat că era lichidă.
—Comandă acceptată!
Am simțit pulsul gravitațional drept o pierdere temporară a echilibrului, compensat cu o modificare instinctivă a poziției picioarelor. Senzația că părăseam spitalul era cât se poate de reală. Peste tot, claritate – ca și cum m-aș fi aflat într-un vehicul transparent, mai puțin pupitru din față și fotoliul al cărui brațe erau înveșmântate cu același material argintiu lichid.
—Domnule doctor! Unde sunteți?
Vocea deveni metalică, însă am recunoscut-o imediat.
—Sunt aici! Peste tot în jurul tău. Râsul accentuă teama care mă stăpânea. Este exact cum ai spus: „ ... am să fiu o vreme aiurit, chiar și după reactivarea memoriei. Să fii înțelegător, Carl!” Răbdare, continuă glasul. Încă puțin... Cele 10 minute se încheie... acum!
Totul s-a luminat într-o clipă. Am zâmbit în colțul gurii și m-am așezat hotărât în fotoliu. Am întins mâinile și nano-roboții au stabilit contactul, înainte ca nava să atingă stratosfera. Greutatea suplimentară dispăru, semn că funcțiile erau acceptate.
—Bună, Carl, am rostit privind cu interes panorama Terrei care ocupa o bună parte din podea și pereții laterali. Ce ți-a trebuit atât de mult să mă găsești?
—Grambiții te-au descoperit înaintea mea. După datele descărcate din memorie, ai reușit să acumulezi 73 la sută din informațiile necesare. Ți-ai ascuns identitatea, când nenorociții te-au dibuit în ospiciu. Asta se întâmpla acum 18 luni.
—Am fost nebun un an jumătate, Carl. Să sperăm că a meritat efortul.
—Destul de bine, punctă vocea metalică. Am descoperit coordonatele la șapte planete în mintea ta. Cum ajungem pe Vastha, pregătim următoarea călătorie.
—Apropo, am gesticulat ridicând mâinile din lichidul de contact. Ce mai e nou pe planeta mea?
Râsul lui Carl deveni colorat.
—Cum bine știi, nu aparții niciunei planete. Ești un Călător. De fapt un începător!