Ce este viața? [Episodul 1]
... Cu toții ne-am pus această întrebare. Mai devreme sau mai târziu, fiecare dintre noi va încerca să găsească un răspuns care să îl satisfacă, să îi alimenteze cu siguranță și încredere ziua de mâine. Dintr-o perspectivă simplă și cât se poate de accesibilă, minunea aceasta este o călătorie în viitor. Farmecul rămâne însă, cât se poate de ancorat în explicații care ne incită ori de câte ori ne gândim serios la lucrul acesta. Fiecare viețuitoare de pe această planetă se naște, trăiește și moare. Asta este sigur. Dar de ce acum, sau mâine? De ce ne naștem într-o anumită eră? De ce, de ce, de ce?..
Homo Sapiens – omul inteligent, pare că a luat în stăpânire, cu titlu definitiv, a treia planetă de la soare, a împărțit-o și a modelat-o fără întrerupere după bunul său plac, folosindu-și neîncetat inteligența și curiozitatea nativă. În ultimul secol a dezvoltat tehnologii incredibile reușind să privească din ce în ce mai adânc în infinitul care-l înconjoară. Cu ajutorul telescoapelor vede lucruri din trecut, galaxii embrionare ciudate, roiuri de stele în formare care acum, când în sfârșit lumina lor a ajuns la noi, sunt deja amintiri. 90 de miliarde, de trilioane de kilometri! Un număr incredibil, aproape imposibil de scris, este limita universului cunoscut. Cu alte cuvinte, aproximativ 15 miliarde de ani lumină (se vehiculează și 13,799 miliarde) trasează „bula” în care ne manifestăm curiozitatea și încercăm să ne stabilim poziția insignifiantă. Învățăm continuu, construim teorii pe care mai apoi le demolăm dintr-o singură mișcare, ne chinuim să înțelegem cine suntem și încotro mergem.
Micro și macro. În primul caz, am descoperit că putem pătrunde în structura atomului până la 10 la minus 27, atunci când dezvăluim string-urile, când totul se transformă în vibrație, ca și cum nu ar exista materie. Un întreg univers care se dezvăluie pe măsură ce ne adâncim în structură. Urcând la nivel celular suntem martorii unei minunății. Ne oprim câteva clipe în fața unei celule și privim cum molecula de apă este pregătită să o hidrateze, însă dimensiunea acesteia din urmă este sensibil mai mare decât „poarta” de intrare. Se întâmplă ceva extraordinar: apa pătrunde în miezul celulei sub formă de informație, realizând un proces pe care oamenii de știință îl speculează doar. Complexitatea acestui mecanism demonstrează că viața este un miracol. Ceea ce este cu adevărat incredibil însă, este faptul că lucrul acesta nu poate fi observat direct – eliminând dovezile palpabile atât de necesare. Mai departe: Încercăm să înțelegem cum plantele metamorfozează seva brută în elaborată, folosind drept catalizator însuși soarele. Fotosinteza este o altă minune, în urma căreia regnul vegetal eliberează oxigen și consumă dioxid de carbon. Pe măsură ce urcăm pe scara imaginară descoperim organisme tot mai complexe, entități pe care noi, oamenii, ne străduim să le înțelegem prin metode și reguli stabilite de noi înșine.
Oprindu-ne acum la capacitățile cognitive, homo-sapiens este cu adevărat unic. Diferențele în această privință între om și maimuță, să zicem, sunt legate de o anumită zonă din creier care lipsește la primate și care ne face pe noi să putem cântări diferitele sarcini și să luăm deciziile corecte. Cu cât ne studiem mai mult, cu atât avem senzația că suntem un produs de lux, entități capabile de lucruri extraordinare care încă nu sunt dezvăluite acestui timp. Suntem înzestrați cu un computer performant, în treacăt fie spus consumă doar 20 de watti și este capabil de imaginație, interpretare și reinterpretare. Vedem universul prin ochii noștri și tălmăcim infomațiile folosindu-ne de acest ordinator care, după părerea mea, își folosește temeinic funcția de perspicacitate alimentând unicitatea noastră. Captăm lumina care a călătorit atât de mult să ajungă la noi, diluată într-o radiație cu lungimi de undă din domeniul microundelor și sperăm că această „radiație cosmică de fond” să ne asigure răspunsuri despre locul nostru în univers. Avem deja o limitare a vizibilității – aproximativ 15 miliarde de ani lumină, îngrădită de un orizont sferic cartografiat deja, însă ne dăm seama că doar ne adâncim în mister. Din ce în ce mai multe întrebări. Universul este ceva finit? Ne răspundem prea simplu, prin faptul că orice direcție am urma, am ajunge în „propria ceafă” și spațiul ar fi limitat de un timp oarecum rulativ. Însă e posibil ca spațiul tridimensional, așa cum îl percepem noi, să fie reflexia unui plan bidimensional alimentat de singularități monodimensionale. Să zicem că fiecare „gaură neagră” aflată în centrul oricărei galaxii ar fi responsabilă de fenomenul acesta. Atunci am trăi într-o realitate alternativă, într-un soi de „Matrix” și practic nu ar exista nimic. Doar informație pură, transformată în vibrație pe care o redescoperim în lumea micro. O similitudine care ar naște punți în unificarea celor 2 concepte. Însă masa universului se pare că este mult mai mică decât s-ar fi estimat și astfel apare idea că este plat, supus între două forțe antagoniste care îi modelează viitorul. Pe de o parte gravitația, dornică să țină totul laolaltă și ceva misterios care împinge masa într-o dilatare nesfârșită, cucerind însuși timpul. Cele două posibilități – un univers sferic și unul sub formă de „pânză”, au ceva în comun: viața, drept manifestare palpabilă pe Terra. În ambele cazuri ar putea fi o mutație a elementului primordial, timpul. În această nebuloasă este singurul parametru care definește existența în orice fel. Deci, creatorul acestei realități a inventat această dimensiune, toate celelalte fiind doar efecte secundare atât de necesare. Desigur, putem specula mai departe o a treia posibilitate, în care spațiul să fie o „sală a oglinzilor”, un soi de iluzie optică în care din multele galaxii pe care le vedem, o mare parte să fie replici ale galaxiei noaste în diferite stadii de dezvoltare sau supuse unui timp diferit de cel vectorial cunoscut. Atunci am descoperi că timpul descompune însăși structura materiei. Vom pune punct primului episod, nu înainte de a sintetiza o concluzie:
– Viața poate fi o mutație a dimensiunii numită timp.
... Nemulțumit (oarecum) de această primă analiză, mă voi sui în nava mea imaginară și voi porni într-o aventură, pe parcursul mai multor episoade, explorând multiversul în căutarea altor răspunsuri.