Balada inimii
Mândră floare-i inima,
Ea hrănește patima.
Bate-ntruna, ca nebuna,
Cât e soarele și luna.
Că ș-a mea s-a-ndrăgostit,
Zi și noapte a pătimit.
După-o floare de fetiță,
Ce a plecat de la portiță.
Ș-a plecat cu alt flăcău,
M-a lăsat cu rană, rău.
Că acum mă tot gândesc,
Ce mi-e dat să tot trăiesc.
Că aș scoate-o de-aș putea,
Să se zbată cât o vrea.
Tot departe de al meu piept,
Ce-i lipsit de drumul drept.
Foaie verde, drum de seară,
Cât e lungă ziua-n vară.
Tot respir și mă gândesc,
Ce iubire am să găsesc.