Fum de mici
-proză satirică-
,,Iubirea plutea în aer, asemenea fumului de la mici."
Scobindu-se insistent cu o așchie descoperită pe învelișul caserolei, bărbatul trecut de prima tinerețe contemplă preț de câteva secunde burta țuguiată, înroșită de soarele verii. Acceptă gândul că încă îi este sete, deși cu puțin timp în urmă se împiedică de petul cu bere pe jumătate golit, proptit în resturile aruncate în seara precedentă după o beție zdravănă. ,,Un chiolhan" binevenit care însă începu să lase urme urât mirositoare. Înjură mișcându-și șuncile doritoare de noi încercări culinare și privi oarecum descurajat spre grătarul încins peste care aruncase -brownian - micii smulși din suportul din polistiren.
- Mă-ta! concluzionă sec rotindu-și capul plin de alcool. De ce trebuie io să fac micii? Ăilalți dorm.
Ridică ochii strânși spre soarele dogorâtor și râgâii sonor. Acum ura arșița nemiloasă și își reproșă sonor că a avut inițiativa să vină aici.
Către corturi, o femeie încerca să-i atragă atenția fluturând un castron roșu.
- Ce dracu' vrea?!
Se prefăcu că nu o observă.
-Iese afară în halul ăsta. Își aminti că-i nevastă-sa și se strâmbă de-a binelea. Măcar de-ar ieși bucățica lu' strâmbul de Vio! Aș avea ce vedea.
Brusc conștientiză că își poate îneca nemulțumirea.
- Unde e berea rece? O fi băut-o al' de Setilă ăștia. Doar eu am plătit-o. Eu și mărinimia mea.
Ridică ambele mâini dolofane fluturându-le insistent.
- Adă bere Tițo, că stau aici în fum să vă hrănesc fundurile. Ce nu înțelegi? ,,O steclă" d-aia mare, dacă mai există și nu le-a băut pe toate bețivanii din corturi. Da, bere! Nimic nu înțelegi...
Scuipă cu ciudă așchia de lemn dintre dinți și, cu un ultim efort, desenă imaginar conturul unei sticle.
- Ţi-ai dat seama, în sfârșit! Ce dracu' am găsit la tine?
Descoperi o sticlă de jumate. Observă coloritul strident și se învioră brusc.
- O ,,ghișinată" merge înainte de masă!
Uită că e caldă și că nu mai avea dop.
Cu o mișcare simplă, dar hotărâtă, îndepărtă musca care făcea înconjurul buzei deloc curate și constată că interiorul recipientului era cel puțin reconfortant.
Începu să fredoneze o melodie de el știută.
Între două gâturi se strâmbă încă o dată.
- Ai venit?!
Femeia îi răspuse pe un ton sec:
- Te-ai amețit! Se ard micii, Fani.
- Ba nu! răspunse masculul privind cunoscător spre fum. Încă 2 minute și-i întorc. Ai adus furculițe? Unde-i berea?
Tița coborî privirea rușinată. Întinse un pet de un litru, cam murdar.
- Doar de-astea au mai rămas.
- Gura mă-sii! înjură bărbatul. Au lins toate ălea mari.
- Tu ai fost ,,șăful", sudui femeia. Aseară nu te mai săturai. Cred că le-ai băut pe toate.
-Vezi-ți de treabă, se oțeți bipedul ancorându-și degetele murdare în iarba soioasă.
Abia acum își dădu seama de ce îl dor tălpile. Unde-mi sunt papucii?
- Acolo, arătă femeia spre un pâlc de arbuști. I-ai aruncat aseară, că ai zis că nu poți dansa cu ei. Încercai s-o bulănești pe Vica, a lu' Vio. Ți-amintești? O balenă în călduri, asta erai.
-Termină vorba, sudui Fani contemplându-și picioarele crăcănate. Că acu jucăm ,,v-ați ascunselea".
Iar bancul ăla prost? L-ai zis aseară de zeci de ori și n-a râs nimeni.
-Știi tu! se strâmbă masculul. Plec la mici, să-i întorc.
- 's-n fața ta, chiorule! Lăcrimezi de la fum. Ptiu, să nu te deochi, iar te-ai îmbătat...
*
- Vine cea mai urâtă parte, hotărî Fani privind muntele de gunoi. Când am strâns atâta? Cu siguranță nu io. Ăilalți...
-M-ajută cineva la cort? întrebă femeia oarecum retoric, fixându-și privirea pe bărbatul corpolent care încerca să se ridice fără să atragă prea mult atenția.
-S-a făcut la loc! sudui Tița. Îl las aici. M-am săturat de el.
- Știe cineva bancul cu ,,v-ați ascunsea"? Nu știu dacă vi l-am spus.
Vica a lu' Vio chicoti. Îndeajuns ca Fani să-și pornească turuiala.
- Așadar, se împletici bărbatul, mami și cu tați se jucau ,,de a v-ați ascuns". Se porni pe un râs isteric. Mama, dimineața ascundea stecla de rachiu a lu' tata, și acesta o căuta. Dac-o găsea, seara s-ascundea mama...
- Îl știm, țipă Tița. De pe Facebook.
- Îl știi pe dracu' se supără Fani că a fost întrerupt.
- Treci șî m-ajută la cort!
Într-o clipă bărbatul se metamorfoză. Smulse primele proptele, dar șocul se dovedi peste puterile sale. Se dezechilibră și sub insistența celor 147 de kilograme se prăbuși peste cortul familiei. Tița țipă disperată.
- Nu te mai saturi de băutură. Bine că-s copchii mari, că nu mai pot. Ridică-te că mă strivești!
- Cum mama naibii să încapă ăsta în asta? se interesă bărbatul străduindu-se să se uite în ochii femeii. Tița mustăci nervoasă.
- Nu l-ai strâns cum trebuie. Cum să încapă? Ș-apoi e plin de iarbă și pământ. Ți-am spus să-l scuturi. Ne râde lumea, Fănică! Nu mai vin niciodată la iarbă verde! Asta nu-i distracție. Și mi-ai promis că nu bei azi, să poți conduce. Mă lași pe mine prin coclaurile astea. Ai să spui iar că ți-am bulit mașina.
Pentru prima oară bărbatul dădu aprobator din cap.
- Ai dreptate, Tițo! Nu-i mișto aci. Parcă totul e uscat și unde te uiți numai gunoaie. Să mergem acas'. Las' că până ieșim la drum, o scot eu. Apoi te sui la volan. Ai grijă, n-o smuci!.. Șî nu mergi cu ea turată.