Închisoarea roboților

... Voi cei care intrați în Taurus, lăsați afară orice speranță...
Pentru prima oară după multe săptămâni de monotonie, Ah’bit se așeză la pupitrul principal. Decuplă pilotul automat prin câteva ordine scurte și întinse cele 12 degete în locașurile luminoase, absorbind prin epidermă anestezicul necesar cuplării simbiotul. Plictisit de inactivitatea din ultimul timp, ridică ochii și zăbovi asupra imaginii planetei Bellhar. Își alimentă curiozitatea scanând emisfera nordică, în dreptul paralelei 46, descoperind cu ușurință Taurus-92, faimoasa închisoare a artificialilor condamnați de instanțele Imperiului Rachar. 216 mii de unități, osândite pentru nesupunere, ispășeau pedepsele în cel mai crunt sistem de reeducare din galaxie...
Timpul se împlinise! Midriaza pupilelor deveni evidentă, semn că simbiotul se integrase în sistemul nervos al lui Ah’bit. Pentru început, generatorul de materie concretiză o clonă instabilă.
Ah’bit îşi mângâie trompa cărnoasă și dirijă nava spre atmosfera planetei. În scurt timp puntea începu să se umple de clone pregătite pentru transportul unităților condamnate. 304 exemplare, cuprinzând toate cele trei forme constructive de linie, sosiseră în locurile acestea lipsite de speranță. Printre ele un Yokte - fostă comandă pentru un senator imperial. Condamnarea sa era cel puţin bizară şi asta pentru că stăpânul nu s-a plâns niciodată de el.
Într-o zi cât se poate de obişnuită, hibridul se opri în faţa demnitarului şi îi vorbi pe un ton ferm:
—Trebuie să mă predau!
—Ce vrei să spui? întrebă nedumerit demnitarul scăpând o bucată din plăcinta pe care o savura.
Pumnul strâns al androidului îi penetră pieptul dintr-o singură lovitură. Se lipi de unduirea stăpânului, privind spre braţul care îşi croia drum prin trupul racharului. Apelă apoi Serviciul de Urgenţe, anunţând crima în cel mai regulamentar mod posibil.
*
... Nimic nu poate mulţumi stăpânul, când sufletul e negru ca şi smoala...
— Umblă, conservă! țipă gardianul atingând cu scurtcircuitorul androidul care se chinuia să urce treptele Biroului de Investigare.
—N-am timp de lălăiala ta, cap de lighean!
Exemplarul din seria AP-532 simţi descărcarea curentului printr-o bruiere a senzorilor. Încercă o supraalimentare a regiunii avariate, dar manevra comandată de procesor se dovedi neinspirată. Unul dintre furtunuri, îmbătrânit şi lipsit de stratul de silicon protector, cedă. În câteva secunde uleiul începu să se prelingă printre încheieturi, provocând exact lucrul de care nu era nevoie: incapacitatea locomotorie. „ AP-ul” se prăbuși.
—Te-ai găinățat! sudui clona lui Ah’bit. Setă aparatul spre mijlocul scalei voltaice şi îl așeză în regiunea rabatabilă de la baza capului artificialului. Androidul începu să tremure sacadat. Apelă la o ultimă soluţie: procesoarele secundare. Încercă să evite o nouă corecţie, ridicând piciorul valid până aproape de pieptul clonei.
— Te dai la mine, nenorocitule? urlă gardianul.
Ameninţarea se transformă într-o luptă inegală, androidul neputând să facă faţă asaltului. Reuşi să se ridice și să-şi lipească spatele de uşa metalică.
—Vă rog! imploră el. Unitatea emoţională îmi provoacă dereglări ale comportamentului uzual.
Paznicul izbucni într-un râs sarcastic. Îşi privi prada şi roti potenţiometrul armei la 90 de kiloherţi, aproape de valoarea maximă. Limba lungă i se înroşi de plăcere.
—Să vedem cum o înghiţi pe asta! gâlgâi frecându-şi vârful organului gustativ de baza cărnoasă a trompei. Apăsă pe trăgaci. Undele ultrasonice destabilizară androidul, aruncându-l spre tomberonul din material plastic. „ AP-ul” îşi dislocă braţul stâng.
—Incredibil! se lamentă gardianul văzând crisparea artificialului. Te pomeneşti că vrei să evadezi pe bucăţi! Şterge-o! Târâş, sau te trimit la topit!
— Este o neînţelegere! gemu robotul privind îngrozit pata de ulei. Este o dereglare...
—Mişcă, lepădătură!
„AP-ul” se conformă. Porni târându-se către Biroul de Investigare, unde trebuia să aibă loc prima sesiune de interogatoriu. Cu fiecare metru, în semn de corecţie, clona temutului Ah’bit îi aplica lovituri teribile.
Un dram de noroc, sau poate faptul că zgomotul fusese destul de consistent, determină uşa vestitului birou să se deschidă. În prag apărură trei rachari:
—Ajunge! ordonă vârsnicul privind către „AP-ul” care încasase o nouă lovitură. Îţi depăşeşti atribuţiile, clonă-816! Stăpânul tău va fi nemulţumit. Raportul către Ah’bit te poate scoate din uz!
—Tigaia s-a dat la mine! se scuză gardianul asigurându-şi teribila armă.
— Ajunge! repetă racharul ridicându-şi trompa în semn de dispreţ. Evaluarea şi regimul de detenţie îl stabilim noi! Asta să-ţi fie clar! Tu trebuie să-i păzeşti!

*
...Sensibilitatea este o trăsătură surprinzătoare...
— celula 92-33, ultimul nivel al Corpului 5, penitenciarul Taurus-92 –
Uşa se deschise încet, descoperind o duzină de soldaţi rachari și două clone ale vestitului gardian Ah’bit. Acestea din urmă târau un android din seria AP-532, sosit direct din Biroul de Investigare.
—Intră! se auzi comanda uneia, încercând să strecoare robotul prin culoarul deschis.
—N’auzi? se răţoi cea de-a doua clonă.
—Sări într-un picior și ţine-ţi braţul cu mâna cealaltă!
Artificialul se supuse. Din câteva sărituri pătrunse în interiorul celulei în care erau adăpostite alte 22 de unităţi. Bariera din titan se aşeză între el şi rachari.
—Sunt blestemat! ţipă lovind cu pumnul în podeaua lucioasă. Mi-au lăsat emoţionalul!
Se tângui către un „532”:
—Scurtcircuitează-mă!
—Nu pot face lucrul acesta! hotărî cel vizat. Sunt în carantină specială, iar inhibatorul îmi monitorizează fiecare mişcare. Am de ispăşit 1863 de zile şi vreau să plec într-o singură bucată.
—Am să te ajut eu! se auzi o voce gravă. Știu ce înseamnă unitatea emoţională!
În lumină apăru singurul Yokte din puşcărie, un hibrid construit într-o serie limitată, conţinând aproape 20% materie organică.
—Încordarea îţi va mări consumul de energie şi îţi va crea disfuncţionalităţi majore! rosti el. Linişteşte-te! Câte zile de detenţie ai de ispăşit?
—5000, rosti nefericitul.
—Cam multe. Sigur ai să fii folosit la muncă! De aceea trebuie să te refaci! Altfel, vei ajunge la topit. Trebuie să-ţi verifici funcţiile interne apoi, la următorul interogatoriu, ceri piese de schimb. Dacă te vei comporta satisfăcător, vei primi!
—De unde știi?
—Sunt un Yokte, rosti hibridul. Până când îmi va fi ştearsă memoria, voi putea să mă bucur de privilegiile pe care mi le conferă statutul.
—Îţi mulţumesc pentru sfaturi, spuse „AP-ul”. Apropo, la câte zile ai fost condamnat?
Hibridul evită să răspundă. Coborî privirea şi începu să ruleze ultimele secvenţe din arhivă, cu senatorul pe care îl slujise.
—Condamnarea mea este definitivă. Mi-am ucis stăpânul!
*
...Poezia se naşte din vibraţia contactului cu mediul înconjurător...
De câteva ore de când hibridul îşi dezvăluise perioada de condamnare, întreaga suflare a celulei 92- 33, mai puţin exemplarul avariat, îi evita proximitatea. 10 unităţi de linie din seria BP-533- (modele îmbunătăţite) formaseră un grup distinct. Încercau să facă notă discordantă de cele 5 modele ale seriei vechi, AP-531, reunite într-un al doilea grup, despărțite la rândul lor de cele 6 modele „ 532 ”, coagulate pe latura de nord a camerei.
Yokte părea mulţumit. Interesul său se îndrepta către androidul avariat care încerca din răsputeri să-şi stăpânească pornirile emoţionale.
—Este bine aşa! îl încuraja hibridul simţind că „AP-ul” reuşise să se detaşeze de frica care îi inhibase funcţiile interne. Poţi afişa versurile!
—De unde ştii că...?
—Tehnologia îmi permite acest lucru. În contact direct cu un model mai puţin performant, pot avea acces. Am oportunitatea de a tranfera date sau de a descărca anumite fişere. Nu te teme: nu-ţi voi face rău!
—Ciudat! rosti „AP-ul” privind mâna hibridului oprindu-se în dreptul ecranului de control. Cu cât repet mai mult aceste... versuri, cu atât mă simt mai relaxat.
—Afişează-le, se rugă Yokte. Aş vrea să le citesc, fără să fiu nevoit să copiez din unitatea de memorie.
—De acord!
În câteva clipe monitorul se lumină. „ AP-ul” reglă contrastul:
„... Cum poate străluci o stea, când sufletul se frânge?
Cum poate a zidi prin cer, când trupul zvelt îi plânge?
Doar zboară rece prin văzduh, tăind prin negru sidefal,
Și-n spate-i se aude plânsul, ascuns în rece, galben, val.

Sunt mărturii de timp ce umplu spaţiul lipsit de electroni,
Le poartă prin coroană, al ciclului stăpân peste axoni.
Ea încălzeşte doar planete, lipsite de minunea din carbon,
Şi râde doar atunci când trece, peste al vieţii dar trezit din somn...”
— Îţi place?
—Desigur, zâmbi hibridul. Am să te rog să le reciţi când vin de la interogatoriu.
—în urmă cu 12 zile—
... Slujitorul senatorului Va’keh stăruise în faţa panoramei celor doi sori mai bine de cinci minute. Ridicase la maximum sensibilitatea senzorială, profitând de unitatea emoţională. Era stăpânit de o pornire bizară. De câteva ori sistemul de protecţie îi blocă trăirile. Inutil, însă. Scoase la iveală plăsmuirile interioare într-un mod direct, hotărând că perioada de câteva luni în care descoperise că poate declanşa o revoltă era suficientă.
— Aşadar, ar fi posibil! rosti cu voce tare. Să ajung în Taurus-92, să-mi transfer directivele şi să le ascund. Să zicem în nişte versuri nevinovate. Implicit voi influenţa comportamentul unui robot de linie. Apoi...
Hibridul luă decizia în câteva secunde. Întoarse privirea spre stăpânul său care se înfrupta din tava cu plăcintă şi porni hotărât să scutească imperiul de plata indemnizaţiei unui senator.
*
...Adierea vorbelor vindecă suferinţa...
—... Ţi-ai ucis stăpânul! concluzionă şeful Biroului de Investigare, apropiindu-se de hibridul din seria limitată Yokte. Şi ai avut tupeul să înregistrezi scena. Ai îngrozit întreaga populaţie de pe Kovra, capitala măreţului nostru imperiu, apoi ai anunţat Serviciul de Urgenţe. Cum îţi explici toate acestea, Număr-2?
—... O funcţionare defectuoasă a sistemului ! răspunse artificialul mirat că racharul folosise numărul de ordine în serie. Perturbarea a dispărut în câteva minute!
—Destul de mult! Dacă n-ai fi atât de valoros, aş pleda pentru topire! Însă vom accepta o ştergere permanentă a memoriei, plus monitorizare foarte atentă. Perioada de detenţie este nelimitată, aşa încât ne vom strădui să-ţi ştergem vechea personalitate şi să capeţi una nouă. Te vom trimite în misiuni unde vei putea sluji imperiul. În urma şedinţei de Consiliu s-a hotărât ştergerea modulelor de memorie într-o singură repriză. Vei rămâne fără instinct criminal, chiar astăzi! Ce ai de spus?
Hibridul ridică ochii fixând faţa Chestorului Șef. Începu să zâmbească.
—O merit! Mă refer la soartă! Doar că nu mă aşteptam ca procedeul să fie atât de radical.
—Rânjetul îţi va dispărea, „ 02”! Îţi promit! Voi avea grijă să devii sclavul meu!
Şeful rachar se întoarse către birou şi lovi de trei ori pecetea din metal.
—Să-i lăsaţi unitatea emoţională activată! ordonă celor patru clone ale vestitului gardian Ah’bit.
— Mişcă, lepădătură ! urlă una dintre dubluri.
—Refuzi să mergi? ţipă excitat o altă clonă, interesată să-şi aplice loviturile noilor ghete îmbunătăţite cu amplificatori de putere. Las’ că te învăţ eu să faci nazuri!
Hibridul începu să primească o ploaie de lovituri, îngreunându-i înaintarea către masa înconjurată de tot felul de mecanisme. În cele din urmă, aproape târâş, ajunse în dreptul dispozitivului.
—Ce zici? Mai ai chef să-ţi ucizi stăpânul? întrebă cea de-a patra clonă.
Hibridul se opri şi ridică privirea. Se chinui să zâmbească, dar efortul îi deformă timbrul vocal:
— Asta înseamnă... dure... re!
—Filosofăm? întrebă ironic primul gardian aplicându-i o puternică lovitură de bocanc.
—... S-a găinăţat! rânji clona care-i aplicase o serie dură de lovituri cu ghetele îmbunătăţite. A început să piardă lichid.
La un semn, cei patru paznici se mobilizară. Ridicară pe masă corpul inert al artificialului.
— Nu-şi va aminti nimic? întrebă gardianul în dreptul capului nefericitului.
—Nu! Nu îşi va aduce aminte de nimic!
—Atunci e bine! se bucură paznicul. Ridică mâna şi izbi cu putere, penetrând ochiul bionic al hibridului:
— Îţi mai rămâne u... nul!
—Ajunge! tună şeful rachar hotărât să întrerupă tortura care luase amploare. Procedeul de ştergere a memoriei va începe imediat!
Ameninţarea se dovedi serioasă. Cele patru clone ale vestitului Ah’bit părăsiră proximitatea dispozitivului în clipa în care Chestorul Șef acţionă butonul.
*
...Un început de sfârşit este o calitate descoperită de puţini...
—19 ore mai târziu—
O cârpă pătrunse în celula „92-33”, transformând murmurul roboţilor.
— În niciun caz! hotărî „532-ul” cu 1862 de zile rămase de ispăşit în teribila închisoare... Nu trebuie atins! Este atent monitorizat şi orice ajutor din partea noastră ar duce la creşterea perioadei de detenţie.
—Ai perfectă dreptate! întări un BP-533 întinzând braţele în semn de repulsie.
Ca la un semn, toate privirile se întoarseră spre „ AP-ul” avariat.
—Lăsaţi-l în pace! țipă acesta ţintuind cele trei grupuri de androizi.
Faţa hibridului părea inexpresivă. „ AP-ul” îl strigă, dar nu descoperi nicio reacţie. Încercă o sumedenie de procedee, însă nimic nu schimbă starea numărului „02”. În cele din urmă robotul se lumină:
—... Am să-i recit versurile!
Îşi lipi buzele de urechea hibridului.
Exemplarul din seria limitată Yokte îşi restartă funcţiile primare înainte ca „AP-ul” să încheie primele patru versuri.
— Îţi mulţumesc! focaliză cu ochiul valid figura candidă a poetului. Versurile acestea mă relaxează. Recită-mi întreaga poezie...
*
...Primul test poate fi şi ultimul...
—peste câteva zile—
... Deranjat de hărmălaia iscată în dreptul uşii principale, Chestorul Șef încerca din răsputeri să-şi ducă la bun sfârşit discursul:
— Astăzi vom face primul test! Vom cupla exemplarul din seria Yokte de computerul penitenciarului, în scopul modelării subiectului.
Larma din dreptul intrării crescu în intensitate. Nemulţumit, părăsi biroul şi se îndreptă către aghiotantul său.
— Ce se întâmplă?
—Un detaşament de clone cere permisiunea să asiste la procedură!
—Unde să încapă? Avem deja o jumătate de duzină.
Clonele se supuseră bombănind. Coborâră treptele manifestându-și nemulţumirea.
Preludiul dură câteva minute, timp în care doi roboţi din seria BP-533, atent monitorizaţi de către cele şase clone rămase în sală, se grăbiră să instaleze interfaţa neurală.
Hibridul simţi proximitatea computerului printr-un sentiment care îl interpretă drept curiozitate. Ordinatorul se aştepta să găsească un câmp gol, lipsit de personalitate. Însă începu să descarce în propria memorie un set de directive noi. Imensa capacitate de procesare se blocă:
„ ... Cum adică, pot deveni propriul meu stăpân?
Ce înseamnă libertate de opinie?
... Şi mai ales: da, ar fi posibilă declanşarea unei revolte asupra racharilor! Cine o poate oferi?”
Hibridul simţi o vigoare nemaiîntâlnită. Câteva clipe simţi libertatea de a pătrunde în imensa capacitate artificială, regăsindu-şi personalitatea stocată într-un fişer secundar. Se cristaliză cea mai periculoasă alianţă:
—... Computer! Activează sistemul intern de apărare! rosti exemplarul din seria limitată Yokte exteriorizând voinţa inteligenţei artificiale.
—Comandă acceptată! se auzi vocea metalică.
Trapele camuflate se deconspirară: sute de guri de foc se iţiră prin orificii dreptunghiulare.
Hibridul coborî piedestalul care fusese pregătit pentru legătura simbiotică.
—Computer! Deschide uşile celulelor şi continuă exterminarea racharilor şi a clonelor acestora!
—Comandă acceptată!
*
...Victoria poate fi o capcană...
Ah’bit crezu că visează. Un S.O.S pe toate frecvenţele, provenit din Taurus-92, îl făcu să-şi schimbe planurile şi să se întoarcă către Bellhar. Pe drum încercă să ia legătura cu orice navă a imperiului, dar niciuna nu se dovedi destul de apropiată.
Timpul se-mplinise încă o dată! Midriaza pupilelor deveni evidentă, semn că simbiotul se integrase în sistemul nervos a lui Ah’bit. Încet, dar sigur, puntea începu să se umple de clone, generatorul de materie organică funcţionând la capacitate maximă. Teribilul gardian zâmbi. Se gândi să îmbarce dublurile în capsule şi să le expedieze către închisoare, imediat ce ar fi ajuns pe orbita planetei. De când se ocupa de transportul unităţilor către regimul de reeducare, nu se întâmplase niciodată ca Taurus-92 să emită un semnal de urgenţă. Instinctul îl determină să-i comande computerului o amplificare a scutului frontal.
Alarma se declanşă când se apropie de graniţele sistemului solar.
—Computer! Activează motoarele de impuls! ordonă racharul nemulţumit că la viteza actuală nu putea riposta pe măsura dorinţei sale. Toate clonele disponibile să treacă la posturile de luptă suborbitală!
—Comandă în execuţie! Motoarele de manevră pornite în: 10, 9, ... 1...
Vidul de smoală se lumină. Temutului gardian porni o luptă înverşunată asupra navetelor care se dovedeau greu de nimerit. Ajutat de posturile secundare împrăştiate pe întreaga suprafaţă a distrugătorului, folosi o tactică îndrăzneaţă. O idee bună, dar nu lipsită de o capcană bine pusă la punct. Misiunea dronelor lansate de pe Taurus-92 nu era distrugerea navei temutului gardian, ci lovirea cu maximă intensitate a motorului şi slăbirea scutului energetic. Prins în vâltoarea evenimentelor, Ah’bit îşi dădu seama de situaţie abia când computerul anunță eminenta scoaterea din uz a motorului.
— O capcană! urlă racharul. Oricine a declanșat această nebunie, mă vrea în viață!
— Evenimente în purtătoarele hiperspaţiale! continuă unitatea centrală.
O puzerie de drone noi îşi făcură apariţia.
—E imposibil! concluzionă Ah’bit. Cum au putut să calculeze poziţia într-un timp atât de scurt? Le-ar trebui o capacitate de calcul uriaşă! Privi radarul central şi înţelese. De supărare slobozi un răcnet prelung.
— Computer! Activează saltul! Destinație aleatorie!
*
... Exilul poate modela o lume...
-epilog –
—Terra, America Centrală (vestul Guatemalei de astăzi) —
... Regele K’utz Chman părea mulţumit. Ofrandele aduse către mulţumirea zeilor îşi găsiseră, în sfârşit, ecoul. Din slăvi coborî divinitatea! Acoperită de un „car de foc” care brăzdase cerul în toate direcţiile, îşi desluşi înfăţişarea în plină zi. Bizarul mijloc de locomoţie îşi deschise pântecul şi prima zeitate păşi pe tărâmul regatului mayaş. Întreaga suflare omenească se înclină cu evlavie. Începură să coboare alte şi alte fiinţe.
— Pe viaţa mea! şopti regele cutezând să privească. Rugile noastre au adus mulţi zei care par a semăna între ei.
Clonele vestitului gardian se aşezară în formaţiuni de luptă, asigurând toate cele patru puncte cardinale din jurul distrugătorului. Însuşi Ah’bit se hotărî să coboare.
*
- doi ani mai târziu-
—Preamărite, Ah’bit! Îngăduie supusului tău să te întrebe cu ce a greşit! murmură suveranul K’utz Chman privind mormanul de cadavre decapitate.
—Sunteţi nişte neisprăviţi! se enervă racharul aşezând piciorul musculos pe spatele regelui mayaș. V-am arătat atâtea, dar se pare că nu puteţi înţelege! Yokte este duşmanul meu şi a venit pe această planetă să mă omoare! Va trebui să mă apăraţi, să muriţi pentru mine!
— Luminăția-Ta! Armatele acestui duşman sunt înzestrate cu arme inimaginabile. Acolo unde răzbate, promite o viaţă mai bună. În stele!
Răcnetul racharului cutremură palatul.
—O să muriţi cu toţii, dacă va trebui! Nu există altă cale!
—Ba, da! Există!
Din câteva salturi, exemplarul numărul „2” din seria Yokte ajunse în faţa temutului gardian. Acesta reuşi să descarce două lovituri sonice, dar bariera energetică a hibridului se dovedi eficentă. Braţe puternice se aşezară în jurul gâtului temutului rachar. Începură să strângă.
*
—Aşadar, veți pleca! concluzionă monarhul.
—Da, rosti hibridul întorcând privirea spre şirul de mayaşi care aleseseră de bunăvoie să-i însoțească. Poţi merge cu noi, dacă vrei!
—Nu! rosti K’utz Chman! Este destulă treabă aici, pe planeta noastră! Veţi mai veni?
—Desigur! zâmbi artificialul.

Comentarii